Cosmogonia unei prietenii
https://www.ziarulmetropolis.ro/cosmogonia-unei-prietenii/

De curând, la UNTEATRU, a avut loc premiera spectacolului „Vârstele lunii”, de Sam Shepard, în regia lui Toma Dănilă.

Un articol de Diana Trăncuţă|5 februarie 2018

Observată, în timp, de astronomii și fizicienii antichității, cucerită de istorie în timpul Războiului Rece, povestită în mituri și legende, asociată cu zeițe și vârcolaci și cântată în poeme sub semnul romantismului, luna stă agățată de cer de aproximativ 4,51 de miliarde de ani.

Iar noi, pe Pământ, suntem mici și trecători. Unde ne ducem?, se întreabă Ames (Gelu Nițu), raportându-se la acest reper temporal și spațial, în așteptarea eclipsei. Cartea despre astre nu-i dă și la această întrebare un răspuns. Exilat în pustietate în urma unei drame conjugale, el se bucură doar de compania sticlelor de whiskey până în momentul în care își sună prietenul de-o viață, pe Byron (Constantin Cojocaru), și îl cheamă la el. Și Byron vine, călăuzit de propria-i singurătate.

Cei doi prieteni nu s-au văzut de mult – umerii căzuți și ochii înfundați nu mai spun nimic despre cei care fuseseră cândva, iar constatarea acestor urme ale trecerii timpului e șocantă pentru amândoi. Nu mai rămâne nimic de făcut decât prăbușirea în amintire. Îmbătat de alcool și de imaginea unei vieți mai bune, Ames începe să-și rememoreze tinerețea glorioasă, vremea în care nu-și trădase soția și în care iubirea părea să aibă un sens, poate chiar acela de-a te face să te simți nemuritor. Byron, ca un bun ascultător, intervine în amintirile lui Ames doar cu replici scurte, care-l aprobă sau îl ironizează, cu întrebări retorice sau cu exclamații de încântare. Față de Ames, deși conștient și el de iminența morții, e o figură mult mai senină, având adesea pe chip o bucurie autentică, de copil. Poate din dorința de a-și nega, la rândul lui, singurătatea, se plasează în repetate rânduri în trecutul prietenului său, chiar dacă acesta din urmă se proclamă unic proprietar al amintirilor sale.

Confruntarea cu prezentul îl face pe Byron să-și aducă aminte că el și Ames puteau vorbi cândva despre orice, fără ca unul să-l judece pe celălalt. Acum, însă, e tot mai greu. Fărădelegea amoroasă comisă de Ames e cu atât mai de neînțeles pentru Byron cu cât acesta din urmă îi rămâne devotat soției lui și dincolo de moarte. Ames află odată cu spectatorii de suferința vechiului său prieten. Odată cu emoționantul său monolog retrospectiv, Byron retrăiește pierderea celei pe care o cărase moartă prin oraș, într-o ultimă plimbare prin locurile vieții lor.

Cât timp mai ai?, îl întreabă Ames pe Byron. Acum, la bătrânețe, singurătatea rămâne unica punte dintre ei, suficientă pentru a reînnoda o veche prietenie. Singurătatea și o eclipsă de lună…

Îmbătat de alcool și de imaginea unei vieți mai bune, Ames începe să-și rememoreze tinerețea glorioasă, vremea în care nu-și trădase soția și în care iubirea părea să aibă un sens, poate chiar acela de-a te face să te simți nemuritor.

Foto: UNTEATRU

22
/02
/24

Niki (12 ani) și Vika (11 ani) se întâlnesc pentru prima dată în metroul din Harkiv, unde familiile lor s-au refugiat de război. O poveste de dragoste neașteptată și emoționantă, care ne amintește că empatia, generozitatea și speranța în ceilalți sunt singurele lucruri care ne pot salva umanitatea pe timp de război.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

După cum ne-am obișnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunț de artiști al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediția a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.

19
/02
/24

Crime Scene Press vă propune o lectură perfectă pentru luna februarie: romanul proaspăt ieșit de sub tipar Stăpânul Muntelui, de Anders de la Motte (trad. Daniela Ionescu), unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori suedezi de crime. Acest mistery care dă dependență, cu o atmosferă care te va bântui, te prinde de la prima pagină, urmărind o detectivă talentată care investighează una dintre cele mai întunecate laturi ale psihicului omenesc.