Costel Constantin, 73. La mulţi ani!
https://www.ziarulmetropolis.ro/costel-constantin-73-la-multi-ani/

Costel Constantin împlineşte 73 de ani. Societar de onoare al Teatrului Naţional Bucureşti s-a dăruit scenei timp de peste jumătate de secol.

Un articol de Petre Ivan|20 octombrie 2015

Actoria este motivul pentru care respiră şi o iubeşte fără să se gândească la ceea ce aceasta îi dăruieşte înapoi. A dat viaţă multor personaje, pe care le-a preţuit cu bucurie, însă mărturiseşte că cele mai importante lucruri în viaţă au fost dintotdeauna familia, prietenii şi natura.

Costel Constantin s-a născut în Galaţi, la 20 octombrie 1942, în familia unui siderurgist de la uzinele Titan. În perioada liceului a fost membru al trupei de teatru a şcolii, dar pasiunea pentru meseria de actor a moştenit-o de la fratele mamei sale, Damian Bozianu, actor renumit în Galaţi, care i-a fost model.

Astfel, proaspătul licean dă admitere şi reuşeşte din prima încercare la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, absolvind facultatea în 1964, cu rolul de licenţă Laertes, din spectacolul cu piesa „Hamlet”, de William Shakespeare, la clasa Beate Fredanov, având colegi de clasă pe Ion Caramitru, Virgil Ogăşanu, Ştefan Radof, Valeria Seciu, Ilinca Tomoroveanu, Florina Cercel şi mulţi alţii.

După terminarea Facultăţii de teatru a debutat pe scena Teatrului Naţional din Iaşi (1965-1969), pentru ca din 1970 să se transferă la Teatrul Naţional din Bucureşti. A interpretat memorabil rolul lui Ştefan cel Mare din spectacolul cu piesa „Apus de soare” de Barbu Ştefanescu Delavrancea, înscriindu-se printre actorii de mare valoare ai scenei româneşti, care au interpretat Costel Constantinacest rol: Constantin Nottara, George Calboreanu şi George Vraca.

Am jucat alături de Birlic, alături de Calboreanu, de Dina Cocea, Cela Dima, Marcel Anghelescu, actori din marea pleiadă a Teatrului Naţional, care l-au cunoscut şi l-au prins în viaţă pe Caragiale. Să stai lângă ei, să joci alături de ei este un lucru absolut extraordinar. Era o atmosferă superbă în anii ’60, în institut. Student în anul I am fost la un spectacol al unor colegi din anul IV. Am stat şi i-am aşteptat când au terminat spectacolul de la Casandra, apoi i-am ridicat pe braţe şi i-am purtat pe sus şi ne uitam cu un respect şi o invidie frumoasă la ei şi ne gândeam când vom ajunge şi noi să păşim pe o scenă de teatru adevărat. Acei studenţi din anul IV erau Marin Moraru şi Gheorghe Dinică. Mă uitam ca la nişte zei la ei. – Costel Constantin

Societar de onoare al Teatrului Naţional Bucureşti, primeşte pentru performanţele sale artistice: Premiul I pentru interpretare masculină (1970), Premiul revistei Teatru pentru „cel mai bun spectacol” şi din nou „pentru cea mai bună interpretare masculină” la Festivalul Artelor (1983), Premiul „pentru cel mai bun spectacol cu o piesa romanească” în cadrul Festivalului „I. L. Caragiale” (1990).

În 2002 i s-a conferit Ordinul National „Serviciu Credincios” în grad de Cavaler, iar zece ani mai târziu a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti.

Foto: Costel Constantin – cinemagia

06
/03
/14

The Broken Circle Breakdown / Paradisul spulberat, drama musical în regia lui Felix Van Groeningen, cu Veerle Baetens şi Johan Heldenbergh, va avea premiera în România vinerea aceasta, 7 martie. Filmul a fost nominalizat la Oscar 2014 pentru “Cel mai bun film străin” şi a fost premiat deja vineri seară la César 2014, în cadrul aceleiaşi secţiuni.

04
/03
/14

Pe 4 aprilie, la doar o lună de la gala premiilor Oscar, Festivalul Internațional de Film NexT (3 – 7 aprilie) își așteaptă spectatorii la o seară cu filme de Oscar și covor roșu, la CinemaPRO din București, la ora 21.00. Oscars Night aduce, în premieră, cele cinci filme nominalizate la trofeul pentru Cel mai bun scurtmetraj, inclusiv câștigătorul categoriei, emoționantul Helium, în regia lui Anders Walter.

03
/03
/14

La peste 10.000 de metri altitudine, Liam Neeson sfidează pericolul şi intră din nou în acţiune, în Non-Stop, un thriller plin de suspans şi situaţii la limita imposibilului.

03
/03
/14

Favoritul "12 Years a Slave" a fost desemnat cel mai bun film al anului la Oscar 2014. Alfonso Cuaron ("Gravity") a câștigat premiul pentru cea mai bună regie, iar Cate Blanchett ("Blue Jasmine") și Matthew McConaughey ("Dallas Buyers Club"), premiul pentru cei mai buni actori în rol principal. Cel mai bun actor și cea mai bună actriță în rol secundar au fost desemnați Jared Leto ("Dallas Buyers Club"), respectiv Lupita Nyong'o ("12 Years a Slave").

28
/02
/14

Galeria M8 vă invită miercuri, 5 martie, de la ora 20.30, la proiecţia filmului mut „Fericirea” („Schastye”, Uniunea Sovietică 1935, în regia lui Aleksandr Medvedkin), acompaniat live de muzica celor de la Karpov not Kasparov.

27
/02
/14

Anul 2013 a fost considerat bun pentru cinematografia de calitate. Iar asta se vede, parţial, în nominalizările la premiile Oscar 2014, dar şi prin filmele care au fost ocolite. Câştigătorii vor fi anunţaţi în noaptea de 2 spre 3 martie.

27
/02
/14

Un atelier de film documentar, 50 de pelicule împărţite în cinci secţiuni, spectacole de teatru, un masterclass al cineastului polonez Marcel Łoziński şi un circuit turistic aparte, în centrul Bucureştiului, fac parte din programul celei de-a şaptea ediţii a Festivalului One World Romania.

25
/02
/14

“Berlinul e un oraş pe care sunt furioasă”, a declarat actriţa Cosmina Stratan, la întoarcerea de la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin. Cosmina a fost unul dintre cei 10 tineri actori europeni selectaţi în prestigiosul program internaţional Shooting Stars, ajuns acum la ediţia a 17-a.

25
/02
/14

Institutul Cervantes din București, cu sprijinul Societății Culturale NexT, organizează joi, 27 februarie, de la ora 19.00, Seara de scurtmetraje. Joi va rula o primă parte a selecţiei „Cortos en el mapa” / „Scurtmetraje pe harta Spaniei”, filme realizate în Insulele Canare și prezentate în cadrul programului „Canarias en Corto”.

25
/02
/14

Ziarul Metropolis şi MediaPro Distribution te trimit la film! Participă la concurs şi poţi câştiga 3 invitaţii duble pentru filmul „Pompeii 3D”, la Cinema City Sun Plaza din Bucureşti.