Costel Constantin împlineşte 73 de ani. Societar de onoare al Teatrului Naţional Bucureşti s-a dăruit scenei timp de peste jumătate de secol.
Un articol de Petre Ivan|20 octombrie 2015
Actoria este motivul pentru care respiră şi o iubeşte fără să se gândească la ceea ce aceasta îi dăruieşte înapoi. A dat viaţă multor personaje, pe care le-a preţuit cu bucurie, însă mărturiseşte că cele mai importante lucruri în viaţă au fost dintotdeauna familia, prietenii şi natura.
Costel Constantin s-a născut în Galaţi, la 20 octombrie 1942, în familia unui siderurgist de la uzinele Titan. În perioada liceului a fost membru al trupei de teatru a şcolii, dar pasiunea pentru meseria de actor a moştenit-o de la fratele mamei sale, Damian Bozianu, actor renumit în Galaţi, care i-a fost model.
Astfel, proaspătul licean dă admitere şi reuşeşte din prima încercare la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, absolvind facultatea în 1964, cu rolul de licenţă Laertes, din spectacolul cu piesa „Hamlet”, de William Shakespeare, la clasa Beate Fredanov, având colegi de clasă pe Ion Caramitru, Virgil Ogăşanu, Ştefan Radof, Valeria Seciu, Ilinca Tomoroveanu, Florina Cercel şi mulţi alţii.
După terminarea Facultăţii de teatru a debutat pe scena Teatrului Naţional din Iaşi (1965-1969), pentru ca din 1970 să se transferă la Teatrul Naţional din Bucureşti. A interpretat memorabil rolul lui Ştefan cel Mare din spectacolul cu piesa „Apus de soare” de Barbu Ştefanescu Delavrancea, înscriindu-se printre actorii de mare valoare ai scenei româneşti, care au interpretat 
acest rol: Constantin Nottara, George Calboreanu şi George Vraca.
Am jucat alături de Birlic, alături de Calboreanu, de Dina Cocea, Cela Dima, Marcel Anghelescu, actori din marea pleiadă a Teatrului Naţional, care l-au cunoscut şi l-au prins în viaţă pe Caragiale. Să stai lângă ei, să joci alături de ei este un lucru absolut extraordinar. Era o atmosferă superbă în anii ’60, în institut. Student în anul I am fost la un spectacol al unor colegi din anul IV. Am stat şi i-am aşteptat când au terminat spectacolul de la Casandra, apoi i-am ridicat pe braţe şi i-am purtat pe sus şi ne uitam cu un respect şi o invidie frumoasă la ei şi ne gândeam când vom ajunge şi noi să păşim pe o scenă de teatru adevărat. Acei studenţi din anul IV erau Marin Moraru şi Gheorghe Dinică. Mă uitam ca la nişte zei la ei. – Costel Constantin
Societar de onoare al Teatrului Naţional Bucureşti, primeşte pentru performanţele sale artistice: Premiul I pentru interpretare masculină (1970), Premiul revistei Teatru pentru „cel mai bun spectacol” şi din nou „pentru cea mai bună interpretare masculină” la Festivalul Artelor (1983), Premiul „pentru cel mai bun spectacol cu o piesa romanească” în cadrul Festivalului „I. L. Caragiale” (1990).
În 2002 i s-a conferit Ordinul National „Serviciu Credincios” în grad de Cavaler, iar zece ani mai târziu a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti.
Foto: Costel Constantin – cinemagia
