Costel Constantin, 74
https://www.ziarulmetropolis.ro/costel-constantin-74/

„Am jucat alături de Birlic, alături de Calboreanu, de Dina Cocea, Cela Dima, Marcel Anghelescu, actori din marea pleiadă a Teatrului Naţional, care l-au cunoscut şi l-au prins în viaţă pe Caragiale. Să stai lângă ei, să joci alături de ei este un lucru absolut extraordinar…” – Costel Constantin. Unul dintre cei mai importanti actori din „vechea gardă” a teatrului şi filmului românesc împlineşte, astăzi, 74 de ani. În octombrie 2012, Costel Constantin primea o stea pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti

Un articol de Petre Ivan|20 octombrie 2016

Societar de onoare al Teatrului Naţional Bucureşti, actorul Costel Constantin s-a dăruit scenei timp de peste jumătate de secol.

Actoria este, de altfel, motivul pentru care respiră şi o iubeşte fără să se gândească la ceea ce aceasta îi dăruieşte înapoi. A dat viaţă multor personaje, pe care le-a preţuit cu bucurie, însă mărturiseşte că cele mai importante lucruri în viaţă au fost dintotdeauna familia, prietenii şi natura.

Costel Constantin s-a născut în Galaţi, la 20 octombrie 1942, în familia unui siderurgist de la uzinele Titan. În perioada liceului a fost membru al trupei de teatru a şcolii, dar pasiunea pentru meseria de actor a moştenit-o de la fratele mamei sale, Damian Bozianu, actor renumit în Galaţi, care i-a fost model.

Proaspătul licean dă admitere şi reuşeşte din prima încercare la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, absolvind facultatea în 1964, cu rolul de licenţă Laertes, din spectacolul cu piesa “Hamlet”, de William Shakespeare, la clasa Beate Fredanov, având colegi de clasă pe Ion Caramitru, Virgil Ogăşanu, Ştefan Radof, Valeria Seciu, Ilinca Tomoroveanu, Florina Cercel şi mulţi alţii.

După terminarea Facultăţii de teatru a debutat pe scena Teatrului Naţional din Iaşi (1965-1969), pentru ca din 1970 să se transferă la Teatrul Naţional din Bucureşti. A interpretat memorabil rolul lui Ştefan cel Mare din spectacolul cu piesa “Apus de soare” de Barbu Ştefanescu Delavrancea, înscriindu-se printre actorii de mare valoare ai scenei româneşti, care au interpretat Costel Constantinacest rol: Constantin Nottara, George Calboreanu şi George Vraca.

Era o atmosferă superbă în anii ’60, în institut. Student în anul I am fost la un spectacol al unor colegi din anul IV. Am stat şi i-am aşteptat când au terminat spectacolul de la Casandra, apoi i-am ridicat pe braţe şi i-am purtat pe sus şi ne uitam cu un respect şi o invidie frumoasă la ei şi ne gândeam când vom ajunge şi noi să păşim pe o scenă de teatru adevărat. Acei studenţi din anul IV erau Marin Moraru şi Gheorghe Dinică. Mă uitam ca la nişte zei la ei. – Costel Constantin

Costel Constantin

Premii și distincții:

Premiul I pentru interpretare masculină (1970), Premiul revistei Teatru pentru “cel mai bun spectacol” şi din nou “pentru cea mai bună interpretare masculină” la Festivalul Artelor (1983), Premiul “pentru cel mai bun spectacol cu o piesa romanească” în cadrul Festivalului “I. L. Caragiale” (1990).

În 2002 i s-a conferit Ordinul National “Serviciu Credincios” în grad de Cavaler, iar zece ani mai târziu a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti.

Foto: Costel Constantin – cinemagia

29
/08
/15

Începând cu data de 1 septembrie 2015, UNATC ”I.L.Caragiale” îi așteaptă pe toți cei pasionați de studii în domeniile Teatru și Cinematografie să se înscrie la concursul de admitere, pentru anul universitar 2015-2016.

28
/08
/15

Sandra Bullock, Julianne Moore, Matt Damon, Helen Mirren, Susan Sarandon, Kate Winslet Johnny Depp, Jessica Chastain, Ryan Reynolds, Steve Martin, Jake Gyllenhaal, Naomi Watts, Rachel McAdams, Jesse Eisenberg, Drew Barrymore, Kristen Stewart, Tom Hardy, Shia LaBeouf, Anna Kendrick şi Idris Elba sunt câteva dintre vedetele care vor fi prezente la cea de-a 40-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Toronto (TIFF 2015), programat între 10 şi 20 septembrie.

27
/08
/15

Noua generaţie Griswold îşi face iar de cap şi stârneşte hohote de râs. Producţia New Line Cinema „Vacanţă cu peripeţii” îi aduce împreună pe marile ecrane, din 28 august, pe Ed Helms şi Christina Applegate într-o călătorie de familie care se transformă rapid într-o aventură nefastă.

25
/08
/15

Povestea de dragoste dintre Tyrone Power, tatăl Rominei Power, actuala stea a muzicii uşoare italiene, și Annabella, actriţa ingenuă de origine franceză, a început pe platourile de la Hollywood. El era numit “primul amorez” și Rege al cinematografului anilor ’40, iar căsătoria sa a isterizat fanele din America şi din întreaga lume.

25
/08
/15

În perioada 1-5 septembrie are loc prima ediție a Festivalului Ambasadelor, unde bucureştenii vor avea ocazia de-a face înconjurul lumii în doar câteva zile, luând parte la o sărbătoare a diversității internaționale, o aventură menită să arate Bucureştiul drept o capitală multiculturală, promotoare a dialogului intercultural.

24
/08
/15

Woody Allen aduce pe marile ecrane povestea unui profesor de filozofie plin de îndoieli, care îşi regăseşte pofta de viaţă după ce comite un act existenţial. Filmul, scris şi regizat de cineastul în vârstă de 79 de ani, cu Joaquin Phoenix şi Emma Stone în distribuţie, va avea premiera în cinematografe pe 28 august.

24
/08
/15

„Filmul poate salva viaţa”, crede Răzvan Georgescu, unul dintre cei mai importanţi regizori români de documentare. Mărturiseşte că lucrul la „Testimonial” (2008) şi, mai apoi, la „Paşaport de Germania” (2014) l-a ajutat în lupta împotriva tumorii cerebrale maligne cu care a fost diagnosticat în urmă cu câţiva ani.

20
/08
/15

Cea de-a cincea ediţie Mediaş Central European Film Festival (MECEFF) “7+1”, unicul festival competitiv și tematic consacrat cinematografiilor ţărilor central europene, va avea loc în perioada 01 - 05 septembrie la Mediaș, județul Sibiu, și între 24 – 27 septembrie în București, la Muzeul Municipiului București.