Costumul – un spectacol care te face să te urci pe scenă
https://www.ziarulmetropolis.ro/costumul-un-spectacol-care-te-face-sa-te-urci-pe-scena/

Luni, 22 septembrie, Costumul în regia lui Peter Brook, s-a jucat cu sala plină la Opera Naţională.

Un articol de Andrada Văsii|24 septembrie 2013

Luni, 22 septembrie, Costumul, în regia lui Peter Brook, s-a jucat cu sala plină la Opera Naţională.  

Producția are la bază nuvela lui Can Themba, un scriitor sud-african de culoare. Montat inițial în limba franceză, spectacolul a revenit în 2012 la Theatre des Bouffes du Nord, unde a suferit numeroase modificări sub îndrumarea lui Peter Brook; astfel, noua montare, pe care au văzut-o spectatorii români la Opera Naţională, a fost în limba engleză.

Philomen trăieşte alături de soţia sa, Matilda, în oraşul Sophiatown. O comunitate puternic afectată de măsurile luate împotriva oamenilor de culoare, dar marcată de micile bucurii ale vieţii. Soţul perfect, Philemon, află de la un prieten că soţia sa are o aventură. Drept urmare, merge acasă să verifice, iar acolo îl găseşte pe amantul Matildei sărind pe fereastă.

În iureşul momentului, costumul acestuia este uitat undeva prin cameră. Pedeapsa lui Philemon este simplă: Matilda trebuie să trateze Costumul ca şi când acesta ar fi musafirul lor. Pe parcurs, Matilda îşi pierde din energie şi ajunge să fie mistuită de o pedeapsă, fie ea şi uşoară, la prima vedere.

Matilda iubeşte Costumul musafir

Acțiunea este plasată în Africa de Sud a anilor ’50 și beneficiază de melodii jazz interpretate de un grup de patru actori. Nu de puţne ori, publicul a fost marcat de istorioarele povestitorului, legate de greutăţile de zi cu zi în comunitate (probleme sociale, dorinţe neîmplinite, gelozie, sărăcie ).

Farmecul spectacolului a fost stricat, pe alocuri de momentul muzical-instrumental la volum prea mare, şi care a acoperit replicile actorilor. Totuşi, performanţele muzicale ale actriţei  Kheswa Nonhlanhla au emoţionat publicul.

costumul

Kheswa Nonhlanhla, în spectacolul Costumul

Jared McNeill a interpretat un rol demn de aplauze în Costumul. Pe alocuri, el a depăşit performanţele celorlalţi actori prezenţi pe scenă. Deşi personajul său gravita între tipologii (narator- prietenul lui Philomen şi contactul cu publicul), acesta a reuşit să facă faţă tuturor provocărilor rolului.

Matilda este o femeie neîmplinită. Deşi adorată de soţul ei, ea doreşte mai mult de la viaţă: să cânte. Până la finalul spectacolului, deşi mistuită de ruşine pentru adulterul comis, ajunge să îşi vadă împlinită pasiunea la nivel micro: cântă pentru prieteni şi sfârşeşte singură în pat tânjind după iubire.

Costumul

Kheswa Nonhlanhla nu face parte din tipologia clasică de actriță, după cum mărturisește și Marie-Hélène Estienne (regizor), dintr-un motiv foarte simplu: ea este cântăreață, iar în urma unui casting special pentru această producție a devenit şi actriță.

Întrebată fiind cum a ales-o pe actriță pentru aceast rol din Costumul, Marie-Hélène Estienne a replicat simplu: „pe loc’’. În momentul în care căutarea pentru persoana potrivită rolului Matildei era în plină desfășurare, Marie-Hélène a primit numărul unui foarte cunoscut agent. Acesta, citind povestea piesei, i-a scris regizoarei: „O am pe Matilda voastră!’’. Ea a venit la audiții și toți cei prezenți au decis în cinci minute că rolul va fi al ei.

Publicul din România a avut contact cu un alt fel de teatru: acel teatru care smulge ropote de aplauze la sfârşit, care te face să te ridici din scaun şi să te urci pe scenă lângă actori.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook

Foto credit: Costumul

07
/12
/13

În 1986 murea Alexandru Giugaru, unul dintre cei mai populari actori români. Rămas celebru pentru rolurile sale comice, el credea că realismul înseamnă totul în artă și că trebuie să fie din toate punctele de vedere acela pe care-l joacă „și nimic altceva”.

06
/12
/13

Duminică, 8 decembrie, de la ora 20.00, Jazzappella va cânta în cafeneaua Schengen (str. Calea Victoriei nr. 21-23), în cadrul celui mai nou proiect de televiziune al Naşul TV: Muzică liberă - Live din Schengen.

06
/12
/13

12 Years a Slave, regizat de Steve McQueen, a fost desemnat filmul anului 2013 în Topul 10 al revistei Rolling Stone, după ce, marţi, cineastul american a primit, pentru aceeaşi peliculă, titlul de cel mai bun regizor din partea New York Film Critics Circle.

06
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ Pe 12 decembrie se împlinesc 30 de ani de la moartea lui Amza Pellea. Sanda Toma, partenera sa de scenă, scria în decembrie 1983, în revista Teatrul, un text prin care-și lua adio (nu „adio”, ci numai „la revedere”) de la actorul care a fost „întotdeauna egal cu el însuși, prietenos și cald ca o zi luminoasă de vară”.