Cotroceni, mânăstire şi palat
https://www.ziarulmetropolis.ro/cotroceni-manastire-si-palat/

La început a fost mânăstirea. Se spune că numele aminteşte de „cotrocire”, adică, acoperire, adăpostire ce i-ar fi fost grabnic necesară lui Şerban Vodă Cantacuzino. De ce? Pentru că se ferea din calea duşmanului său politic Duca vodă, căruia, în plus, îi pusese şi coarne.

Un articol de Georgeta Filitti|16 martie 2016

Ctitorul a ridicat-o între 1679 şi 1682, punând el însuşi primele cărămizi la temelia ei. După obiceiul vremii şi spre a conferi mai multă putere creaţiei sale, domnitorul a închinat-o Locurilor Sfinte de la Muntele Athos şi i-a făcut o zestre bogată în moşii şi alte proprietăţi de tot felul. Podoaba mânăstirii era, desigur, biserica din incintă, pictată de Pârvu Mutu.

În secolul XVIII era socotită cel mai somptuos monument al ţării. În 1802, un cutremur devastator a pus zidurile la pământ. Încă de la început o parte a lăcaşului a devenit reşedinţă de vară. Fanarioţii, de la Mavrocordaţi la Caragea Vodă, i-au adus îmbunătăţiri iar mutarea Curţii din centrul Bucureştiului la Cotroceni se făcea cu fast, călugării find datori să pregătească odăile în acest sens. La mijlocul secolului XIX, Barbu Ştirbei transformă Cotrocenii în reşedinţă de stat şi porunceşte lucrări de refacere a clădirilor şi amenajare a grădinii.

Mlaştinile din jur au fost secate, s-a pus gazon pe mii de metri pătraţi, au fost aduşi arbori ornamentali şi flori; s-au ridicat chioşcuri şi arcade – totul sub supravecherea lui W. Mayer, directorul Grădinilor Publice, cel căruia bucureştenii îi datorează şi parcul Cişmigiu. Şi interiorul părţii laice a mânăstirii a fost modernizat: mobile franţuzeşti, tablouri (între care cel al împăratului francez Napoleon al III-lea şi al soţiei sale, împărăteasa Eugenia), ceasornice de masă „cântătoare” etc.

Principele  Cuza dă odată în plus prestanţă palatului prin amenajarea, în vecinătate, a unei tabere militare. Soţia sa, doamna Elena, pune piatra de temelie a orfelinatului care îi va purta numele şi va dăinui până în vremea comunismului. Alături de aşezământul de binefacere, doamna ţării a dispus întemeierea unui muzeu de artă populară. Primele piese au fost donate de protipendada bucureşteană.

Palatul se modernizează în stil european sub urmaşul lui Cuza, principele, apoi regele Carol I. Se adaugă unele încăperi, se montează băi, se croiesc noi galerii. Maria, unicul copil al perechii princiare, s-a bucurat de frumuseţea locului dar viaţa i-a fost curmată tragic, la doar patru ani; mormântul micuţei s-a aflat în curtea palatului.

În 1893, Cotrocenii au devenit reşedinţa oficială a familiei principilor moştenitori Ferdinand şi Maria. De atunci şi până la moartea reginei (1938), palatul s-a transformat şi s-a înfrumuseţat ajungând un simbol al regalităţii. Spacialişti străini (arhitectul Gottereau, furnizorii J.D. Heymann şi A. Pembé etc), cu participarea permanentă şi hotărâtoare a reginei Maria, au personalizat această bijuterie arhitectonică. „Salonul de aur”, „Camera norvegiană, „Sufrageria bizantină”, saloanele în stil românesc – toate poartă pecetea inspirată a celei rămase unice în istoria României – regina Maria. I-a stat alături, creator, talentatul arhitect Grigore Cerchez.

După dispariţia reginei, Cotrocenii intră într-un con de umbră. Evenimentele desfăşurate ulterior acolo rămân marcate de nenorocirile abătute asupra întregului oraş: cutremurul din noiembrie 1940 şi bombardamentele germane şi anglo-americane din 1943-1944.

După abdicarea regelui Mihai I (30 decembrie 1947), palatul a fot naţionalizat şi jefuit. Patrimoniul, împărţit între diferite instituţii sau sustras de activişti de partid, a dispărut în cea mai mare parte. În 1949, în cele 140 de camere se amenaja Palatul Pionierilor, după modelul instituţiei similare de la Moscova. Biserica s-a transformat în muzeu şi vreme de 26 de ani nu s-a slujit acolo.

În 1976, Nicolae Ceuşescu a decis să transforme fostul palat regal în reşedinţă prezidenţială de protocol, adică destinată oaspeţilor de marcă străini. Cutremurul din 1977 a însemnat un pas înapoi în reconfigurarea destinului palatului. S-a refăcut în grabă, la porunca prezidenţială, şi se spune că, dacă urmăreşti atent, desluşeşti, în păienjenişul decoraţiei interioare, monogramele N E. Iar ca lucrările să meargă şi mai bine se pare că s-a folosit ciment dentar, cu priză rapidă.

După 1990, o parte consistentă a palatului a devenit reşedinţă prezidenţială. Biserica din incintă, dărâmată sub dictatura comunistă, a fost refăcută într-o formă ce aminteşte oarecum de vechea ctitorie cantacuzină (i s-a zis chiar „Memorialul Cotroceni”). În tainiţele ei au fost depuse, în 2004, osemintele voievodului întemeietor şi ale familiei sale (adăpostite până atunci la biserica familiei Fundenii Doamnei). Latura veche a palatului a fost transformată, în 1991, în muzeu. Este o adevărată perlă a instituţiilor bucureştene de profil şi vizitarea lui te cufundă într-o lume de graţie, bogăţie şi putere inegalabile.

20
/10
/16

Calea Victoriei, Podul Mogoşoaiei până la războiul pentru  independenţă din 1877-1878, era socotită coloana vertebrală a oraşului, strada cea mai aristocratică, unde aveau loc evenimente mondene, se preumbla lumea bună – într-un cuvânt, unde se făcea şi se desfăcea tot ce conta în societatea bucureşteană.

08
/10
/16

Oraş cosmopolit, cu o activitate comercială susţinută, Bucureştiul a fost sute de ani loc de întâlnire pentru negustori de toate naţiile. Între aceştia cei mai reprezentativi rămân grecii, evreii şi armenii. Cei din urmă s-au aşezat într-un cartier compact, liniştit, curat, cu case temeinic clădite, în jurul bisericii care le aminteşte neamul.

07
/10
/16

Pe o întindere de 100.000 de metri pătraţi, având în centru spaţiul actual al halelor din spatele magazinului BUCUR, Târgul Moşilor a reprezentat, până la Primul Război Mondial, o formă de perpetuare a tradiţiei din vremea daco-romanilor.

07
/09
/16

Setea de cultură a bucureştenilor s-a manifestat plenar în a doua jumătate a sec. al 19-lea. Un grup de iniţiativă, creat în vremea lui Cuza Vodă, a început să organizeze, seara la ora 9.00, conferinţe în casele lui Costache Ghica de lângă Cişmigiu (în piaţa Valter Mărăcineanu de azi).

29
/08
/16

Un proverb românesc apărut în sec. al XIX-lea susţinea că „scule avem, dar n-avem nemţi”. Cu alte cuvinte, erau omagiaţi pentru îndemânarea lor mecanicii de tot felul veniţi din ţările germane să lucreze la batozele, treierătoarele şi pompele de tot felul din gospodăriile noastre.

22
/08
/16

Viaţa publică, destul de firavă în sec. al XVII-lea, se desfăşura mai ales în cafenele. Cea dintâi atestată documentar a fost a lui Kara Hamie, în 1667, pe un loc învecinat cu biserica Doamnei de azi. În vremea lui Constantin Brâncoveanu, pe Calea Şerban Vodă (podul Beilicului) se înşirau destule cafenele, toate la dispoziţia mai cu seamă a turcilor.

16
/08
/16

Înainte de a fi un obiect uzual, automobilul a fost unul de lux. Primul exemplar a fost adus la Bucureşti în 1880 de Barbu Bellu, din familia care a donat terenul pentru cimitirul de mai târziu cu acelaşi nume. Era un Peugeot de 4 CP; „trăsură cu 4 locuri”, i-au spus amuzaţi şi neîncrezători ai noştri.

16
/07
/16

Călătorii străini care, încă din sec. XVI, lasă mărturii despre Bucureşti, sunt impresionaţi de bisericile sale. Construite de domnitori, de boieri, negustori sau oameni de rând acestea au împodobit oraşul fără să reziste prea mult în timp. Solul nisipos, pânza freatică aproape de suprafaţă, desele cutremure le-au şubrezit şi ruinat. De fiecare dată însă bucureştenii le-au refăcut, mărturisind o stăruinţă ce face parte din dinamica vieţii urbane.

15
/07
/16

Fiecare timp istoric îşi are instituţiile sale. În România regală au funcţionat Jockey Club, Country Club, Rotary Club, Lion's – societăţi de anvergură internaţională care racordau firesc, statornic, ţara noastră la sistemul de valori proprii Europei.

26
/06
/16

Bucureştiul, oraş de câmpie, dezvoltat haotic, fără socoteală, arareori şi-a marcat pentru veşnicie cimitirele. Morţii au fost îngropaţi în jurul bisericilor ori pe la margine, în mahalale; mulţi din ei au fost uitaţi şi meniţi să urmeze vorba biblică: „din pământ te-ai întrupat, în pământ ai să te întorci”.

Pagina 2 din 3123