Crăciun de poveste cu Strauss Festival Orchestra Vienna
https://www.ziarulmetropolis.ro/craciun-de-poveste-cu-strauss-festival-orchestra-vienna/

Strauss Festival Orchestra Vienna răspândeşte, de Sărbători, fascinaţia Vienei Imperiale în toată România de-a lungul unui amplu turneu naţional, în care va susţine 11 concerte în 9 oraşe. La Bucureşti, concertul poate fi văzut pe 19 decembrie, la Sala Palatului.

Un articol de Petre Ivan|3 decembrie 2015

Concertul Christmas in Vienna, susţinut de Strauss Festival Orchestra Vienna sub bagheta maestrului Willy Büchler, cu participarea extraordinară a sopranei vieneze Monika Mosser se detaşează între toate celelalte evenimente care abundă în această perioadă a anului.

Artiştii sunt recunoscuţi pe plan internaţional pentru virtuozitatea şi măiestria lor, câştigând deopotrivă admiraţia publicului şi a criticilor. Vienezii concertează pentru al șaptelea an consecutiv în România, după ce au cucerit publicul ca invitați în Festivalul Enescu.

Concertele încep la ora 19.30 și se desfășoară potrivit calendarului:

9 și 11 decembrie – Timișoara – Opera Națională Română/Teatrul Național

10 decembrie – Alba Iulia – Casa de Cultură a Sindicatelor

12 decembrie – Suceava – Casa de Cultură a Sindicatelor

13 decembrie – Botoșani – Casa de Cultură a Sindicatelor

14 și 15 decembrie – Iași – Teatrul Național „Vasile Alecsandri”Strauss Festival Orchestra Vienna

16 decembrie – Brașov – Teatrul Dramatic „Sică Alexandrescu”

17 decembrie – Bacău – Teatrul de Vară „Radu Beligan”

18 decembrie – Constanța – Casa de Cultură a Sindicatelor

19 decembrie – București – Sala Palatului

Strauss Festival Orchestra Vienna oferă un spectacol total, care satisface atât auditivul, vizualul, dar şi emoţionalul. Programul muzical este foarte divers, cuprinzând valsuri, marşuri şi polci şi, desigur, o colecţie specială dedicată Crăciunului.

Programul pe care Orchestra vieneză l-a pregătit în acest an este nou, similar Concertului de Anul Nou pe care Orchestra îl susține an de an în Wienner Konzerthaus.

Strauss Festival Orchestra Vienna a fost fondată în 1978 de legendarul dirijor Peter Guth, care este în continuare liderul artistic al grupului și care este considerat cel mai mare specialist în Strauss din zilele noastre.

Între orchestrele de același gen, Strauss Festival Orchestra se distinge printr-un ansamblu de muzicieni desăvârşiţi şi experimentaţi, care lucrează în permanenţă în strânsă legătură unul cu altul. Artiștii au cucerit întreaga lume, Strauss Festival Orchestra Vienna susținând turnee pe tot mapamodul, având numeroase apariții TV și participări în renumite festivaluri, numărându-se inclusiv printre invitații de onorare ai Festivalului Enescu.

Willy Büchler

Născut în Viena, maestrul Willy Büchler este unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai muzicii vieneze. De peste 20 de ani, acesta conduce ca dirijor invitat Strauss Festival Orchestra Vienna, bucurându-se de un succes colosal pe scenele lumii.

Optimismul, dedicația, sensibilitatea și umorul sunt caracteristicile stilului său incomparabil de a face muzică. Willy Büchler continuă tradiția lui Johann Strauss, de a dirija cu vioara in mână, deopotrivă publicul și muzicienii.

Monika Mosser

Monika Mosser este o artistă prin excelență vieneză. Născută în capitala mondială a muzicii clasice, educată la Conservatorul și la Universitatea de Muzică din Viena, Monika Mosser este prima soprană din Europa de Vest invitată în Rusia într-un turneu împreună cu Strauss Festival Orchestra și prima solistă vest-europeană invitată să concerteze împreună cu Filarmonica din Moscova.

Evenimentul face parte din programul național cultural „Artă contra Drog” 2015, inițiat de Asociația Culturală de Teatru, Muzică și Fim „Dracula” în parteneriat cu C.I.A.D.O. România, președinte academician Constantin Bălăceanu Stolnici.

Biletele se găsesc la casele de bilete ale sălilor de spectacol și online, pe vandbilete.ro, bilete.ro, eventim.ro.

Foto: Strauss Festival Orchestra Vienna – facebook

31
/08
/20

Anul acesta, începutul de toamnă la Piatra-Neamţ va aduce un proiect inedit al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ – NEAMŢ ART FESTIVAL, care se va desfăşura între 3 și 6 septembrie. 

31
/08
/20

H3 Garden before detach() este un proiect multidisciplinar creat de studioul de artă și tehnologie H3 în colaborare cu Teatrul Odeon. Selectat pentru participare la cel mai mare festival din lume de artă, tehnologie și societate, Ars Electronica, evenimentul va avea loc între 9-13 septembrie, pe strada Popa Nan 82, într-un complex de clădiri care va fi demolat în toamna acestui an.

25
/08
/20

Timp de trei zile Sibiul s-a transformat în capitala jazzului. Atât la nivel de orchestrație cât și de compoziție, pe lângă artiștii consacrați ai scenei jazz din România, Sorin Zlat, FiRMA și Vița de Vie au adus un sound inovator dincolo de granița convențională dintre jazz și rock.

20
/08
/20

OAMENII MUZICII Recitalurile de pian ale unor VIP-uri precum Elton John, Tori Amos, Keith Jarrett și alții, ce fac publicul să vibreze în extaz? Se datorează în bună parte pianistului și compozitorului de geniu Franz Liszt. A fost o personalitate cosmopolită, scriitor, profesor de pian și dirijor, dar mai ales „creatorul” pianistul-vedetă și al recitalurilor pianistice de tip show.

20
/08
/20

Zoltán András, solistul formației Sarmalele Reci, povestește cum a luat naștere un proiect muzical curajos, puțin neobișnuit pentru publicul din România, intitulat Jazzappella, cu care va participa la Sibiu Jazz Festival vineri, pe 21 august.

11
/08
/20

Daniel Dorobanțu pregătește un concert cinematic ce prezintă în avanpremieră următorul album. Artistul va cânta în Munții Parâng, iar concertul va fi transmis LIVE, duminică, 16 august, de la ora 21:00.

11
/08
/20

Duminică, 16 august 2020, de la ora 21:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” invită publicul la al cincilea concert al Stagiunii Estivale, eveniment care îi are ca invitați pe actorul Marius Manole și ansamblul Young Beats, coordonat de Zoli Toth. Concertul este intitulat „Ave Maria” și va fi dirijat de Anna Ungureanu – dirijor principal al renumitului ansamblu coral.

Pagina 3 din 15312345...102030...Ultima »