Craciunul copiilor la Opera Naţională Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/craciunul-copiilor-la-opera-nationala-bucuresti/

În pragul sărbătorilor de iarnă, Opera Naţională Bucureşti a pregătit pentru cei mici, dar şi pentru părinţi şi bunici, un program special de evenimente dedicate Sărbătorilor de iarnă – Crăciunul copiilor.

Un articol de Petre Ivan|16 decembrie 2013

În pragul sărbătorilor de iarnă, Opera Naţională Bucureşti a pregătit pentru cei mici, dar şi pentru părinţi şi bunici, un program special de evenimente dedicate Sărbătorilor de iarnă – Craciunul copiilor.

Călătoria prin lumea colindelor şi a jucăriilor începe sâmbătă, 21 decembrie, de la ora 16.00, în Foaierul Operei Naţionale Bucureşti, unde sunteţi aşteptaţi la un concert de muzică şi poezie intitulat Craciunul copiilor.

La spectacol va participa Corul de Copii al Operei Naţionale Bucureşti, condus de dirijoarea Smaranda Morgovan, alături de două invitate speciale, soprana Adriana Dumitriu şi mezzosoprana Sorana Negrea, acompaniate de pianistele Lidia Butnariu şi Eugenia Şandru.

Un grup de actori va întreţine atmosfera şi va recita poezii având ca temă sărbătoarea Crăciunului în lirica universală.

Duminică, 22 decembrie, sărbătoarea continuă la Opera Naţională Bucureşti, unde copiii îşi vor face un nou prieten: Trombonul.

Începând cu ora 11.00, în Foaierul Galben al teatrului, soseşte un invitat special, Trombonul îndrăgostit, care, alături de amicii lui (Tuba, Instrumentele de percuţie), vor interpreta cântece de Crăciun celebre şi colinde româneşti.

Spectacolul, realizat de artişti instrumentişti din Orchestra Operei Naţionale Bucureşti şi un grup de elevi ai Studioului de Balet pentru Copii din cadrul aceleiaşi instituţii, este interactiv.

Craciunul copiilor şi Magazinul de păpuşi

În 23 decembrie, de la ora 19.00, la Opera Naţională Bucureşti se redeschide Magazinul de păpuşi. Spectacol devenit tradiţional (eveniment aflat la a 25-a ediţie), Magazinul de păpuşi este creat de elevii Studioului de Balet pentru Copii al Operei Naţionale Bucureşti, condus de Magdalena Rovinescu.

afis_magazinul_de_papusi

Printre invitaţi se numără elevi ai Liceului de Coregrafie Floria Capsali din Bucureşti şi ai Centrului Arte nella Danza città di Ancona (Italia). Invitatul special al evenimentului este Vlad Toader, balerin al Operei Naţionale Bucureşti.

În fiecare an, copiii care studiază arta dansului la Opera Naţională Bucureşti îşi prezintă cele mai frumoase dansuri, deseori premiate la festivaluri şcolare din străinătate.

Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de bilete a Operei Naţionale Bucureşti, de luni până duminică, între orele 9.00-13.00 şi 15.00-19.00, precum şi online, de la adresa http://tickets.operanb.ro.

Foto cu Craciunul copiilor – ONB

07
/12
/14

Duminică, 7 decembrie, începând cu ora 17.00, la Opera Comică pentru Copii are loc premiera spectacolului “Poveste de Crăciun”. În decursul celor două săptămâni în care rulează, vor evolua în cadrul spectacolului nume sonore precum Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi și Vlad Rădescu.

06
/12
/14

Legendara trupă Phoenix și Nicolae Covaci au lansat recent noul album Phoenix, „Vino, Țepeș!“, precum și volumele I (reeditare) şi II din istoria Phoenix, publicate de editura Integral și așteptate de multă vreme de fani și de public.

05
/12
/14

Invitata Marinei Constantinescu la ediţia Nocturne de vineri, 5 decembrie, este cântăreaţa şi actriţa Margareta Pâslaru. „Faptul că am fost aleasa atâtor mari regizori şi compozitori m-a îmbogăţit enorm. Am fost obişnuită cu schimbul de iubire şi tandreţe", îşi începe firul poveştii Margareta Pâslaru în emisiunea ce poate fi urmărită de la ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

26
/11
/14

Seria de evenimente speciale programate la Sala Radio în luna decembrie, adevărate cadouri muzicale de cel mai înalt nivel artistic, debutează miercuri, 3 decembrie (19.00) cu recitalul extraordinar susţinut de pianistul SERGIU TUHUŢIU, unul dintre cei mai valoroşi tineri artişti români, aplaudat adesea în străinătate, care a devenit cunoscut publicului larg ca urmare a câştigării unui pariu încheiat cu un studio de înregistrări din Londra.

24
/11
/14

Doi muzicieni români de cel mai înalt nivel artistic se întâlnesc pe scena Sălii Radio: CRISTIAN MĂCELARU, dirijor asociat al Filarmonicii din Philadelphia, cu o frumoasă carieră în special în S.U.A şi Canada şi violonistul GABRIEL CROITORU, care deţine dreptul de a cânta pe vioara de patrimoniu universal Guarneri, care a aparţinut lui George Enescu, instrument aflat în administrarea Muzeului Naţional „George Enescu”.

21
/11
/14

De la Opera House din Toronto, Opera de Stat din Hamburg, Staatsoper din Viena, Metropolitan Opera din New York sau Covent Garden din Londra, marea artistă vine duminică, 23 noiembrie, de la ora 24.00, la Garantat 100% de la TVR 1, TVR HD şi TVR+

21
/11
/14

Am văzut-o nu doar în reclame la bijuterii exclusiviste, ci şi la vopsea de păr, deci, da, cred că Anna Netrebko este suficient de cunoscută nu numai ca vedetă a teatrului liric, ci şi ca personalitate promovată la nivel mondial.