#creativ. De la Academia Yehudi Menuhin, în podul Ateneului Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/creativ-de-la-academia-yehudi-menuhin-in-podul-ateneului-roman/

A scris lucrări comandate de London Symphony Orchestra, London Philharmonic Orchestra şi BBC Orchestra, şi a cântat în festivaluri mari, precum Verbier sau Aix-en-Provence. Compozitorul şi violonistul Vlad Maistorovici este primul invitat #creativ al realizatoarei Claudia Spătărescu, în noul sezon al emisiunii #creativ. Din 7 octombrie, #creativ este la TVR 1 şi TVR+, de la 23.00.

Un articol de Petre Ivan|6 octombrie 2017

 „În acest prim episod al noului sezon #creativ vreau să le arăt telespectatorilor că muzica clasică, dacă este făcută de muzicieni foarte buni, pasionaţi şi deştepţi, poate fi extrem de atractivă. L-am filmat pe Vlad la Ateneul Român, dar nu în sala de concert, ci în locuri neconvenţionale, pentru că aşa este şi muzica lui, plină de atracţii ascunse, dar am mers şi la Braşov, locul unde Vlad a fondat un festival de muzică de cameră foarte îndrăgit deja”, spune Claudia Spătărescu, realizatoarea emisiunii, care sâmbătă, 7 octombrie, de la ora 23.00, la TVR1 şi TVR+, ne face cunoştinţă cu unul dintre cei mai importanţi compozitori şi violonişti ai generaţiei noastre tinere de muzicieni.

Vlad Maistorovici este un muzician care a studiat de la 16 ani la Londra, la Academia Yehudi Menuhin. În 2003, la doar 17 ani, pe când era încă autodidact, a câştigat marele premiu de compoziţie la Concursul International George Enescu. A studiat mai apoi compoziţie la Royal College of Music, Londra, cu compozitori aclamaţi ai zilelor noastre, precum Marc Anthony Turnage şi Jonathan Cole. A scris lucrări comandate de London Symphony Orchestra, London Philharmonic Orchestra şi BBC orchestra, şi a cântat în festivaluri mari, precum Verbier sau Aix-en-Provence.

Tot Vlad Maistorovici este membru fondator al „Mercury Quartet”, un ansamblu cu care cântă muzică clasică, dar şi adaptări pornind de la anumite piese celebre, mai ales din repertoriul Queen. În 2015 a fondat propriul său festival la Braşov, Vibrate, un festival care creşte de la an la an şi care are din ce în ce mai mulţi fani, fiind desfăşurat şi în spaţii neconvenţionale, precum Tenis Arena sau Bastionul Ţesătorilor.

Primul episod din noul sezon #creativ este filmat în cel mai spectaculos loc cu putinţă, un spaţiu în care foarte puţini oameni au acces: podul Ateneului Român. „Deşi a fost construit în 1888, podul Ateneului arată ca o instalaţie de artă contemporană, e incredibil, superb!” este de părere Claudia Spătărescu, realizatoarea emisiunii.

Pe lângă imaginile filmate în locuri neconvenţionale, telespectatorii TVR 1 vor putea asculta în acest episod atât muzica lui Vlad, cât şi aranjamente după piese din repertoriul Queen. Vlad chiar dă o lecţie de măiestrie, transformând hitul verii 2017 în variaţiuni specifice unor anumite perioade din istoria muzicii.

„Montajul este realizat de Robert Kallos cu extrem de multă agilitate, fiecare fragment de interviu fiind filmat din mai multe unghiuri şi, desigur, o parte din emisiune a fost filmată cu telefonul mobil, surprinzând, astfel, momente autentice”, mai adaugă Claudia Spătărescu.

Imagine: Andrei Lupu, Dan Constantinescu Jr, Silviu Andrei, Doru Iacovescu, Alexandru Bengescu; Asistent imagine: Dan Clopot

Sunet: Valentin Bartolomeu

Post-procesare sunet: Mihnea Ciulei, Ilustrator muzical: Camelia Vasile

Montaj: Robert Kallos

Producător: Alina Amza

Realizator: Claudia Spătărescu

Despre #creativ

Sunt profesionişti în domeniile alese, dar, dintr-un motiv sau altul, nu sunt cunoscuţi încă de publicul larg. Sunt oameni complecşi, sinceri, direcţi în exprimare şi asumaţi, având pasiuni puternice şi în afara meseriilor lor. O generaţie autentică, ce merită prezentată autentic. Realizatoarea TVR Claudia Spătărescu face portretul câtorva dintre tinerii energici ai zilelor noastre la #creativÎn fiecare sâmbătă, de la 23.00, la TVR 1 şi TVR+.

Foto: #creativ – tvr.ro

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.