Nu ştiu cum fac de nimeresc mereu (în) grupa Portugaliei la turneele finale. Aş putea zice că, cel puţin de data asta, a fost alegerea mea, însă tind să cred că e mai mult de-atât. Un fel de predestinare absurdă care mă pune în faţa unui joc de aceeaşi factură, pe care „naţionala” Portugaliei îl repetă beckettian de vreo 10 ani încoace.
Un articol de Cinesseur|15 iunie 2016
Cam de când s-au prins ei că Ronaldo, ăla din titlu, nu brazilianul dolofan, trebuie să fie şi arc, şi săgeată, dar mai ales otrava din vârful săgeţii. Adică ceea ce unii numesc, fără a stăpâni prea bine termenii, jucător providenţial, un tip căruia i se subordonează întreaga strategie, fiindcă, nu-i aşa?, numai el, cu înzestrările sale supraomeneşti, poate desface nodurile gordiene inventate de apărările adverse.
O prostie, căci s-a văzut şi aseară, formula nu mai dă roade. S-a epuizat prin calchiere. E vizibil lucrul acesta pentru toată lumea numai portughezii se fac că nu-l văd şi încearcă să-şi rafistoleze găselniţa în buclă. Indiferent de antrenor, modul de operare e acelaşi: ceilalţi 10 inşi trebuie să-i ofere mingi lui Cristiano Ronaldo. Cât mai multe, nenumărate dacă se poate, să-şi poată omul procura inclusiv lufturi epocale precum cel de aseară, consumat pe la mijlocul primei reprize.
Nu-ţi trebuie studii la MIT ca să descifrezi această şaradă ieftină. Băieţi pragmatici, islandezii, de la marele Thor (Birkir Bjarnason, autorul golului egalizator) la micul Skúlason, ştiau din instinct cifrul şi au procedat în consecinţă: au blocat prin toate mijloacele traseele ronaldiene.
Nu aş zice că au jucat dur, căci în materie de duritate portughezul Pepe e doctor docent, cât mai degrabă rudimentar, limitat, în nota formaţiilor de eşalon doi sau trei împinse înainte de dorinţă, fuleu şi public, substituenţi de vreme rea ai talentului nativ şi tehnicii în regim de superputere. În fond, sub gheţar (ca să convoc titlul unui roman scris de un islandez premiat cu Nobel, există şi aşa ceva, da!) nu cresc floricele, dar se dezvoltă reflexe de supravieţuire în condiţii vitrege. Iar presiunea pusă de Ronaldo şi ai săi în partea secundă, imediat după ce au fost egalaţi, intră în categoria asta.
Deci, Cristi, bă, Cristi? Lasă-te, bă! Fii generos şi rămâi cu şampoanele şi aparatele de ras. Lasă-i pe ai tăi să joace fotbal. Bambiliciul ăsta cu tine pe post de stea polară nu le face cinste. Hai, asumă-ţi căderea şi vezi-ţi de-ale tale. Asumă-ţi-o, nu o simula.
Aş putea vitupera încă zece paragrafe, însă am simţul măsurii. Adaug totuşi că aştept ziua în care, dintr-o toană proprietate personală sau pur şi simplu din raţiuni biologice, Cristiano Ronaldo va ieşi din calculele selecţionerilor. Acela va fi momentul eliberării, momentul t0 al revoluţiei portugheze în fotbal. Nu ştiu câţi dintre cei de-acum vor mai fi şi atunci, nici nu contează prea mult, important e că ruptura şi mai ales consecinţele ei vor fi memorabile. Şi ireversibile. Să aşteptăm şi să punem rezultatele lusitanilor de-acum în contul unui purgatoriu ce trebuie traversat.
(Explicatie foto: Diferenţa dintre o vedetă şi o echipă)
Foto: Europeanul Metropolis – uefa.com
