Cristi Iacob, actor: „Eu cad mereu pradă nevoii de a fi un exemplu bun“
https://www.ziarulmetropolis.ro/cristi-iacob-actor-eu-cad-mereu-prada-nevoii-de-a-fi-un-exemplu-bun/

Treplev, Baal, Roberto Zucco, Nae Girimea, Zanetto, Horace, Alfons, Gutuie, Petruchio, Pepe, Cristian Romanescu, Rotulă, internul Oprişor, doctorul Moise Flaisberg sunt doar câteva din rolurile care i-au fost încredinţate în carieră.

Un articol de Dana Rotaru|19 Februarie 2016

Pe toate le-a iubit cu asupră de măsură, cu o poftă – el o numeşte lăcomie – pe care şi azi se luptă să o ţină în frâu. Iubeşte măsura lucrurilor şi îşi perfecţionează instrumentele pentru a o atinge, deşi îl atrag cu voluptate extremele. Vă invit să citiţi un interviu cu actorul şi directorul interimar al Teatrului Mic: Cristi Iacob.

Dana Rotaru: Teatru, film, televiziune…

Cristi Iacob: …sculptură, muzică, cuvinte, păcate…

Fără dar şi poate. Eşti actor.

Mi-ar plăcea să fiu actor. Nu sunt încă!

Cum a fost începutul?

În clasa întâi doamna învăţătoare ne-a întrebat ce vrem să fim când vom fi mari. Eu studiam pe atunci vioara, dar am răspuns în scris că vreau să fiu actor ca Ciaplin sau bufon la circ. Mai târziu, am vrut să fiu medic chirurg. Îmi plăcea anatomia, doar că trebuia să scriu în lucrări exact ca-n carte. Iar eu n-am făcut asta. Probabil că aş fi fost un medic bun…pentru că iubesc oamenii…adică încerc să-i iubesc cât pot, trecând peste propriile mele trufii şi păreri de sine…

M-a iubit Dumnezeu şi am intrat din prima la teatru. Era un singur loc la băieţi, la incorporabili. Mi-am făcut armata la T.R. (termen redus – nouă luni) şi apoi am intrat în anul întâi, în 1988. Aici am avut cei mai buni profesori din lume: doamna Olga Tudorache, domnul Adrian Pintea, domnul Marcel Iureş şi domnnul Florin Zamfirescu. Am fost privilegiat. Am lucrat şi cu profesorii claselor paralele – cu domnul Purcărete, cu domnul Galgoţiu, cu domnul Dan Micu, care m-a şi angajat în Teatrul Mic exact când am terminat facultatea. Am fost înconjurat de oameni mari de la care am furat meserie cu bună ştiinţă.

Ce a însemnat şcoala pentru tine ?

Eram opt oameni în clasa de actorie şi se lucra cu sufletele noastre. E greu să te uiţi la opt suflete, darămite la fluviul ăsta de studenţi care sunt admişi la actorie azi. Nu zic că nu sunt talente sau că nu se lucrează bine…doar că era greu cu opt oameni în clasă, darămite cu cincizeci. Pentru că trebuie să-ţi asumi nişte suflete, nişte vieţi, nişte destine. Şi asta nu e uşor. Nu e uşor pentru că răspunzi de sufletul omului. Nu de un măr dat în dar, ci de sufletul lui, de viitorul lui.

În meseria asta sunt personalităţi foarte sensibile. Aici se lucrează cu sufletul, cu spiritul omului, cu morala lui, aici nu facem bucşe. De asta sunt şi personalităţi labile, de asta se strecoară şi anumite cazuri psihice. Thomas Bernhard spunea că teatrul nu este o instituţie de întrajutorare pentru bolnavi mintali. Teatrul este o instituţie cât se poate de serioasă în care ridendo castigat mores (cu umor sancţionezi moravurile).

Cu alte cuvinte, actorul este asemenea unui instrument care – prin emoţie, gest, cuvânt – modifică publicul, educându-l.

Cred că trebuie să-i învăţăm pe oameni să fie mai buni, mai frumoşi, mai curaţi, să-i învăţăm să iubească, să se iubească. Iubirea nu e un act oarecare, ridicat la rang de dragoste. Să-ţi foloseşti trupul pentru o mişcare ridicolă, asta nu înseamnă nimic. Iubirea nu e stereotip.

La rândul tău reuşeşti să aplici aceste principii şi să rămâi credincios acestui credo?

Încerc. Dar mă izbesc de propria mea mărginire, de propria mea repezire, de neatenţie…de propria mea prostie. Într-un dialog dintre Petre Ţuţea şi Ion Iancovescu – un colosal actor şi un spirit nobil – filosoful spunea că prostia este o încremenire, o revenire la zero, e invariabilă,  în timp ce marele actor susţinea că dimpotrivă, prostia e variabilă: « Proştii sunt foarte variabili. Eu am un prieten – şi de câte ori îl întâlnesc e mult mai prost decât îl ştiam ». (râde). La fel e şi cu talentul. Nu e o constantă. E o variabilă.

Care au fost întâlnirile care ţi-au marcat evoluţia profesională?

Toate. Important este să fii deschis şi să le trăieşti ca atare. Toţi oamenii pe care îi întâlneşti te modifică. Toate locurile în care mergi. Toate cărţile pe care le citeşti. Toţi cei pe care îi iubeşti. Toate aceste experienţe – fie că le resimţi şi le cataloghezi ca benefice sau nu – toate acestea te modelează ca fiind cel care eşti acum. Actorul caută întâmplările, întâlnirile şi se bucură de ele asemenea copiilor. Actorul lucrează să îşi păstreze inocenţa. Sau aşa ar fi bine. Dacă îşi pierde entuziasmul, inocenţa, bucuria…atunci e un actor mort. Întâlniri sunt toate. Şi aceasta! Iar evoluţia mea se produce în fiecare clipă. E ca la modelaj, nu ca la sculptură. Prin straturi te modelezi. Rezultatul este cel care este. În artă e întotdeauna vorba de imperfecţiune. Nu ai cum să fii perfect.

Pentru rolul Zanetto din Trei gemeni veneţieni de Antonio Collalto, în regia Nonei Ciobanu, ai obţinut premiul pentru cel mai bun actor într-un rol principal, în cadrul Festivalului Naţional de Comedie al Teatrului “Fani Tardini” din Galaţi. Cât de importante sunt premiile pentru un actor?

Pentru mine premiile nu sunt importante. Să împlinesc rolul pe care mi l-a încredinţat regizorul şi să modific spectatorul, astea da, astea sunt importante pentru mine…Ştii care a fost cel mai mare premiu pe care l-am primit vreodată? Are legătură cu un rol de-al meu. Acum câţiva ani am primit o scrisoare de la un tânăr care îmi spunea: “Mi-aţi schimbat viaţa!”. M-am speriat puţin când am citit asta. Am parcurs scrisoarea lui cu emoţie. Mi-a destăinuit că în vremea aceea trecea printr-o perioadă dificilă – era în pragul sinuciderii – dar că a venit la Teatrul Mic şi a văzut Pescăruşul. A fost atât de mişcat de Treplev, încât a hotărât să termine facultatea, iar azi e căsătorit, are un copil…Ce premiu poate echivala cu asta?

În Treplev erai la începutul carierei. Cum ai făcut faţă presiunii de a juca alături de mari actori ai scenei româneşti?

Presiune a fost doar până am păşit pe scenă. Acolo am descoperit nişte artişti: au fost mai mult decât generoşi. Iar eu, eu i-am iubit cu tot sufletul. Cum să nu îi iubeşti? Dacă nu îi iubeşti, cum să iasă spectacolul? Asta am făcut atunci: i-am iubit! Şi asta cred că trebuie să facă orice actor când e pe scenă cu partenerii săi. Dacă ei nu simt asta, dacă nu le bine, ţie cum să-ţi fie bine? Suntem un angrenaj – e o meserie colectivă. Nu poţi să străluceşti dacă ceilalţi nu strălucesc. Asta mi-a fost reconfirmat de-a lungul vremii de atâţia artişti cu care am colaborat. Am avut privilegiul, de exemplu, să filmez la domnul Coppola, în „Youth without Youth”. Francis Ford Coppola ştia tot ce se întâmplă pe platoul lui. Pentru el toţi erau foarte importanţi. De la fata care îţi aduce cafeaua până la cel care bate clacheta…Oceanul e făcut din picături. Iar meseria noastră e o meserie colectivă. Nu se poate altfel.

Au fost şi rateuri în cariera ta?

Cum să nu! Unele au fost rateuri doar din punctul meu de vedere. Pentru că am fost repezit, lacom. Eu am o lăcomie a lucrului. Dacă eşti lacom, ajungi la saturaţie şi rişti să nu mai simţi gustul lucrului.

Cristi Iacob-actor-www.romanianactors.com by Simion Buia-2204

Cum le-ai depăşit?

Mergând mai departe. Cu orice risc şi oricât ar durea. Norocul meu este că eu nu îmi fac scenarii. Şi asta mă salvează…Să nu uiţi să revii la bucata de lut pe care să o modelezi, să o tot modelezi, strat cu strat.

Aşa îţi construieşti şi cariera?

Nu mi-o construiesc. Mi se întâmplă. Şi vreau să rămân deschis oportunităţilor. Pentru că nu ştii niciodată când şi unde ai parte de o nouă întâlnire. Am jucat spectacolul lui Chris Simion –  „Dragostea durează trei ani” – de 600 de ori… Asta nu aveam cum să o prevăd dacă nu mă lăsam liber. Nu îmi construiesc cariera, îmi trăiesc cariera.

De mai bine de 20 de ani faci parte din colectivul Teatrului Mic.

În iunie, anul acesta împlinesc 24 de ani de când sunt la Mic.

Ai colaborat şi cu Bulandra, cu Odeonul, cu Teatrul de Comedie, cu Teatrul din Constanţa, dar şi cu regizorii din teatrul independent. Deşi perioada de după revoluţie a fost una dificilă pentru Teatrul Mic, ai rămas fidel acestuia. Ce înseamnă Teatrul Mic pentru tine?

A fost, va fi şi este acasă.

E o echipă acolo?

Este, a fost şi va fi o echipă.

Acum eşti directorul interimar al Teatrului Mic. Cum îţi vine acest rol?

Este o responsabilitate imensă pe care am să o onorez cât pot de bine, în perioada aceasta de interimat.

Mai ai timp să mergi la castinguri?

Nu îmi plac. Nu sunt actor de castinguri pentru că sunt super-emotiv.

Cu toate astea ai făcut filme şi televiziune.

Domnul Veroiu avea eleganţa de a spune unui actor: “Am ceva pentru tine, m-am gândit la tine pentru rolul ăsta”. Şi venea la teatru să îl vadă. Prefer această abordare. La domnul Piţa am stat trei luni în casting şi cu trei zile înainte de începerea filmărilor încă nu ştiam dacă-l voi juca pe Pepe (în Pepe şi Fifi). Era un casting pentru care am lucrat împreună cu regizorul şi este genul de experienţă care mă interesează. Nu îmi plac castingurile care se dau pe repede înainte, faţă, profil şi “My name is…”…Şi neapărat să mai ţin şi un număr!

Dar nu e asta una din obligaţiile actorului? Să se descurce în orice situaţie? Nu e treaba lui să ia forma paharului, cum s-ar spune? Să se adapteze diverselor proiecte care ţin de meseria lui?

Of, da! Însă îmi amintesc acum de un anunţ de casting care spunea: “Căutăm actor cu vârsta între 18 şi 60 de ani pentru rolul Hamlet”. Adică, cum? Regizorul organizează un casting, dar nu ştie încă cine e Hamlet-ul lui? Serios? E cineva între 18 şi 60 de ani? Sigur că eu am să mor un idealist, poate sunt uşor utopic şi uşor naiv…

Se întâmplă – mai des la castingurile de film – ca sita să fie largă.

Adică nu ţi-ai gândit proiectul, nu te-a durut capul ani de zile ca să pui în scenă o capodoperă? A, dacă faci un spectacol doar ca să iei nişte bani, atunci e altceva!

Care este idealul tău în meseria asta?

Eu cad mereu pradă nevoii de a fi un exemplu bun, de a căpăta acceptarea oamenilor, de a plăcea. De a fi iubit. În acelaşi timp, lupt să scap de mine cel rău, cel prost! Să scap de balast, cu toate riscurile. Să devin. Ăsta e idealul meu. Pentru asta cred că e obligatoriu să fii entuziasmat, să pui tot sufletul, să crezi în lucruri şi, mai ales, în oameni.

Trei calităţi şi trei defecte ale tale?

Încep cu defectele: sunt repezit, trufaş, superficial.

Şi calităţi?

Tentative de calităţi: încerc să fiu drept, muncitor şi rezistent.

Cum e publicul Teatrului Mic?

Viu.

Ce-ţi doreşti profesional acum?

Să îmi iasă bine spectacolul din seara asta!

iacob colaj

17
/06
/18

La FITS 2018, Kolben Dance Company din Israel a prezentat spectacolul ”On The Edge” (”La limită”). Am vorbit cu cunoscutul coregraf și decan al Facultății de Dans din cadrul Jerusalem Academy of Music and Dance, despre ce înseamnă și ce consecințe are ”a fi la limită” în dans, artă și în interacțiunile umane.

15
/06
/18

INTERVIU "De anul Centenarului, am zis că e ok să ieşim cu un film diferit de manifestările organizate de guvern, care merg pe o linie unidimensională, super-clişeistică", spun Monica Lăzurean-Gorgan şi Andrei Gorgan, autorii documentarului "Dacii liberi". Un film despre lumea celor care au făcut un adevărat cult pentru daci.

30
/05
/18

INTERVIU „Embody Through Storytelling” este un workshop de coaching ce promovează exprimarea creativă, deblocarea emoțională și conectarea la artistul interior, ca stil de viață și ca metodă de curatoriere a propriului succes. Pe 2 iunie, scriitoarea Ioana Casapu te invită să-ți explorezi creativitatea.

13
/05
/18

Crede în teatrul serios. În teatrul făcut cu sânge, în teatrul care e ca oracolul din Delphi, în teatrul care-ți revelează necunoscutul, în teatrul care nu se face pe repede înainte… Regizorul Alexandru Darie în arena lui Coriolan!

11
/05
/18

Doina Cornea vorbește despre: credinţa sa, religie, refacerea morală a societăţii româneşti, cum a fost arestată de Securitate, plecarea forţată a Regelui Mihai, Ceauşescu, corespondenţa cu Radio „Europa Liberă“, cum a rezistat bătăilor şi opresiunii securiste, într-un interviu publicat în cartea „Românii secolului XXI“, de Rhea Cristina.

23
/04
/18

INTERVIU „Vitalitatea cinema-ului francez este în special rezultatul unui sistem de finanţare extrem de performant”, spune Lucie Guérin, care s-a ocupat, din partea Institutului Francez, de selecția din acest an a Festivalului Filmului Francez, ce are loc între 24 aprilie şi 6 mai în nouă orașe din România.

Page 5 of 33« First...34567...102030...Last »