Cristian Măcelaru în „Patetica” de Ceaikovski, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/cristian-macelaru-in-patetica-de-ceaikovski-la-sala-radio/

Vineri, 28 martie, aveţi ocazia să ascultaţi simfonia ,,Patetica” de Ceaikovski, în interpretatea Orchestrei Naţionale Radio, sub bagheta dirijorului de origine română Cristian Măcelaru, în prezent dirijor asociat al Filarmonicii din Philadelphia.

Un articol de Liliana Matei|28 martie 2014

Este ultima lucrare a celebrului Ceaikovski, una dintre cele mai emoţionante şi mai dramatice simfonii compuse vreodată, pe care a dirijat-o în premieră absolută la Sankt Petersburg cu doar 9 zile înainte de moartea sa: Simfonia a VI-a – Patetica.

Dedicată nepotului său (de unchi) Vladimir Davidov, de care se spune că îl legau sentimente de iubire, lucrarea a născut un întreg mister în jurul său. Compozitorul a mărturisit că în spatele notelor se ascunde o poveste (deci simfonia este o lucrare programatică), dar pe care nu o poate dezvălui public, adesea partitura fiind considerată o istorie a propriei sale drame personale şi a luptei omului cu destinul său. Pelicule cunoscute ca „Anna Karenina” (versiunea din 1997 cu Sophie Marceau), mult apreciatul film SF „Soylent Green” („Produsul verde”, cu Charlton Heston) sau „Aviatorul” (regizat de Martin Scorsese, cu Leonardo di Caprio) au fost toate ilustrate cu teme din celebra simfonie, utilizată de altfel şi în numeroase spectacole de balet, piese de teatru etc.

Cu o activitate artistică în plină ascensiune, derulată mai ales în S.U.A. şi Canada, Cristian Măcelaru şi-a început cariera alături de Philadelphia Orchestra. În stagiunea 2010-2011 a fost numit dirijor asistent al aceleiaşi orchestre, fiind distins cu Sir Georg Solti Emerging Conductor Award pentru merite deosebite. Având şi formaţie de violonist, Cristian Măcelaru a fost concertmaestru al Orchestrei Simfonice din Miami, debutând la Carnegie Hall cu aceeaşi orchestră. A fost invitat să dirijeze Orchestra Simfonică din Chicago pentru a-l înlocui pe Pierre Boulez. Cristian Măcelaru colaborează în mod curent cu Orchestra Métropolitain din Montréal, Orchestrele Simfonice din Washington, Seattle, Toronto, Baltimore.

Programul serii va include încă o lucrare a lui Ceaikovski – Furtuna, poem simfonic inspirat de piesa lui Shakespeare. În memoria compozitorului german Richard Strauss, de la a cărui naştere se aniversează 150 de ani, vă veţi bucura şi de suita Ultimele patru lieduri, interpretată cu participarea apreciatei soprane Irina Iordăchescu (foto jos).

Irina Iordachescu

Soprană a Operei Naţionale Bucureşti, cu un palmares extrem de variat de roluri titulare în repertoriul liric, pe scene din ţară şi din străinătate, Irina Iordăchescu  a fost distinsă cu numeroase premii ca „G.B. Viotti” – Italia – premiul „Cesare Bardelli”; „Silvia Geszty” – Spania – premiul III; „Maria Callas” – Grecia – premiul III; „Vincenzo Bellini” – Italia – Locul II; „IVC s’Hertogenbosch” – Olanda – premiul III şi premiul publicului. A cântat pe importante scene europene şi a fost invitată în festivaluri: Musical Festival of Ravenna (debutul internaţional, la Teatrul „Dante Alighieri” din Ravenna) – în 2001, în acelaşi an a fost invitată în două concerte vocal-simfonice pe scena Teatrului Scala din Milano, sub bagheta marelui dirijor Riccardo Muti, în 2007 a revenit pe scena Scalei în „Teneke”, operă de  Fabio Vacchi, a interpretat rolul Gilda („Rigoletto”) pe scena Festivalului de operă din Sankt Margarethen –Austria (2009). Un moment foarte important în cariera sa a fost reprezentat şi de invitaţia de a interpreta rolului Musetta din „La Bohème”, în regia lui David McVicar, la Festivalul liric de la GLYNDEBOURNE – Marea Britanie.

Concertul este prezentat cu sprijinul Operei Naţionale Bucureşti.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Foto: Virgil Oprina

28
/09
/15

Papa Francisc va lansa, pe 27 noiembrie, "Wake Up!", un album de rock progresiv, care va include 11 melodii în care fragmente din cele mai emoţionante discursuri ale Suveranului Pontif, în diferite limbi, vor fi îmbinate cu imnuri creştine în viziunea unor muzicieni contemporani.

26
/09
/15

CRONICĂ DE FILM Cele mai devastatoare imagini din „Amy”, documentarul despre Amy Winehouse, sunt cele în care chipul expresiv - frumos prin imperfecţiunea sa - şi corpul firav al solistei sunt transfigurate radical de vecinătatea înfiorătoare cu moartea, din cauza drogurilor tari şi a alcoolului în exces.

25
/09
/15

Stagiunea muzicală estivală ediția a X-a se încheie la finalul acestei săptămâni cu un concert extraordinar susținut de Adrian Naidin Quartet. Stagiunea, organizată de Primăria Sectorului 3, s-a desfășurat pe parcursul a patru luni, în fiecare zi de vineri, sâmbătă și duminică în Parcul Al.I.Cuza.

24
/09
/15

Analia Selis revine pe scena Sălii Radio cu un nou eveniment dedicat tango-ului, după cele două ediţii ale turneului naţional “Vă place Tango?”, prezentate în toamna anului 2014 şi în iunie 2015 în întreaga ţară, alături de violoncelistul Răzvan Suma şi de chitaristul şi compozitorul argentinian Julio Santillan.

24
/09
/15

Premiera performance-ului 0003_ AFTERTASTE, în coregrafia Simonei Deaconescu, din cadrul Bucharest International Contemporary Performance Festival, va avea loc pe 27 septembrie, de la ora 19.30. Spectacolul va avea două reprezentaţii în avanpremiera astăzi şi mâine (24, 25 septembrie), de la aceeaşi oră.

23
/09
/15

Oamenii au nevoie de speranță. Să poată spune:„ uite că se poate” și viața ne arată de foarte multe ori că se poate să crezi că totul s-a sfârșit pentru tine și să constați că viața abia începe. Se poate să nu ai cele mai bune dotări posibile, dar să te trezești că excelezi în mai multe planuri. Ne plac exemplele, iar Julio Iglesias este un exemplu.

23
/09
/15

Scurt exerciţiu de imaginaţie: alegeţi una dintre melodiile preferate. Scoateţi apoi, unul câte unul, instrumentele muzicale sau orice efect special şi păstraţi doar vocea umană. La o astfel de experienţă sonoră inedită vă invită vineri, 2 octombrie (19.00), la Sala Radio, BLUE NOISE, formaţie ai cărei membri însumează cea mai relevantă experienţă în muzica a capella din România.

23
/09
/15

Julio Iglesias a fost portar la Real Madrid, Julio Iglesias este artistul latin cu cele mai multe albume vândute, Julio Iglesias este singurul cântăreţ din lume care a primit primul Discul de Diamant, Julio Iglesias a participat în 1969 la "Cerbul de Aur", unde, evident, nu a câştigat niciun premiu.

22
/09
/15

În 2012, nu știam absolut nimic despre violonistul Răzvan Stoica. Mi-a trimis un CD să-l ascult și mi-a plăcut bravura lui, sunetul frumos și bineînțeles, faptul că el cânta pe o vioară Stradivarius, obținută în urma concurs la care a avut 180 de contracandidați. Spre finalul anului 2012, mi-am adus aminte de el când noi, cei de la Radio România Muzical, ne gândeam pe ce tânăr interpret să propunem pentru concursul New Talent de Bratislava derulat sub semnul Uniunii Europene de Radio.

22
/09
/15

Cel mai proaspăt şi dinamic festival de jazz se întâmplă în Sibiu, între 13 și 15 noiembrie la Casa de Cultură a Sindicatelor. Dacă vineri şi sâmbătă ne vom întâlni cu Ambrose Akinmusire Quartet, Miroslav Vitouš &Emil Viklicky, Tigran Hamasyan Trio şi Jaga Jazzist, astăzi este momentul să aflăm ce trupe ne vor face fericiți duminică.

21
/09
/15

Festivalul Enescu s-a încheiat, duminică, la Sala Palatului din Bucureşti, prin reprezentaţia uneia dintre orchestrele aflate în top 3 mondial, Royal Concertgebouw, care, sub bagheta dirijorului Andris Nelsons, a interpretat "Simfonia nr. 2 în Re Major, op. 73", de Johannes Brahms, "Rapsodia nr. 2 în Re Major op. 11 nr. 2", de George Enescu, şi "Daphnis şi Chloé" Suita nr. 2, de Maurice Ravel.

21
/09
/15

Astăzi, Leonard Cohen împlinește optzeci și unu de ani, și asta ar trebui să fie de-ajuns pentru a ne tulbura, dar bineînțeles că nu se va întâmpla întocmai așa, ba chiar dimpotrivă, fiindcă nu e tocmai secolul poeziei, fie ea și cântată lin, cu o voce gravă, cumplită, lin, pe înțelesul tuturor celor care pot, totuși, să înțeleagă ceva din iubire, deci din viață.

19
/09
/15

Inaugurată cu ocazia Zilelor Bucureștului, aplicația mobilă ARCUB îi va ţine pe bucureșteni la curent cu ultimele noutăți din film, muzică, teatru, dans, fotografie, carte, workshop-uri tematice sau alte evenimente culturale din stradă. Disponibilă gratuit pentru smartphone-urile cu sistem de operare iOS sau Android, aplicația oferă posibilitatea de a obține toate informațiile necesare despre evenimentele din Capitală.