Cristian Măcelaru în „Patetica” de Ceaikovski, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/cristian-macelaru-in-patetica-de-ceaikovski-la-sala-radio/

Vineri, 28 martie, aveţi ocazia să ascultaţi simfonia ,,Patetica” de Ceaikovski, în interpretatea Orchestrei Naţionale Radio, sub bagheta dirijorului de origine română Cristian Măcelaru, în prezent dirijor asociat al Filarmonicii din Philadelphia.

Un articol de Liliana Matei|28 martie 2014

Este ultima lucrare a celebrului Ceaikovski, una dintre cele mai emoţionante şi mai dramatice simfonii compuse vreodată, pe care a dirijat-o în premieră absolută la Sankt Petersburg cu doar 9 zile înainte de moartea sa: Simfonia a VI-a – Patetica.

Dedicată nepotului său (de unchi) Vladimir Davidov, de care se spune că îl legau sentimente de iubire, lucrarea a născut un întreg mister în jurul său. Compozitorul a mărturisit că în spatele notelor se ascunde o poveste (deci simfonia este o lucrare programatică), dar pe care nu o poate dezvălui public, adesea partitura fiind considerată o istorie a propriei sale drame personale şi a luptei omului cu destinul său. Pelicule cunoscute ca „Anna Karenina” (versiunea din 1997 cu Sophie Marceau), mult apreciatul film SF „Soylent Green” („Produsul verde”, cu Charlton Heston) sau „Aviatorul” (regizat de Martin Scorsese, cu Leonardo di Caprio) au fost toate ilustrate cu teme din celebra simfonie, utilizată de altfel şi în numeroase spectacole de balet, piese de teatru etc.

Cu o activitate artistică în plină ascensiune, derulată mai ales în S.U.A. şi Canada, Cristian Măcelaru şi-a început cariera alături de Philadelphia Orchestra. În stagiunea 2010-2011 a fost numit dirijor asistent al aceleiaşi orchestre, fiind distins cu Sir Georg Solti Emerging Conductor Award pentru merite deosebite. Având şi formaţie de violonist, Cristian Măcelaru a fost concertmaestru al Orchestrei Simfonice din Miami, debutând la Carnegie Hall cu aceeaşi orchestră. A fost invitat să dirijeze Orchestra Simfonică din Chicago pentru a-l înlocui pe Pierre Boulez. Cristian Măcelaru colaborează în mod curent cu Orchestra Métropolitain din Montréal, Orchestrele Simfonice din Washington, Seattle, Toronto, Baltimore.

Programul serii va include încă o lucrare a lui Ceaikovski – Furtuna, poem simfonic inspirat de piesa lui Shakespeare. În memoria compozitorului german Richard Strauss, de la a cărui naştere se aniversează 150 de ani, vă veţi bucura şi de suita Ultimele patru lieduri, interpretată cu participarea apreciatei soprane Irina Iordăchescu (foto jos).

Irina Iordachescu

Soprană a Operei Naţionale Bucureşti, cu un palmares extrem de variat de roluri titulare în repertoriul liric, pe scene din ţară şi din străinătate, Irina Iordăchescu  a fost distinsă cu numeroase premii ca „G.B. Viotti” – Italia – premiul „Cesare Bardelli”; „Silvia Geszty” – Spania – premiul III; „Maria Callas” – Grecia – premiul III; „Vincenzo Bellini” – Italia – Locul II; „IVC s’Hertogenbosch” – Olanda – premiul III şi premiul publicului. A cântat pe importante scene europene şi a fost invitată în festivaluri: Musical Festival of Ravenna (debutul internaţional, la Teatrul „Dante Alighieri” din Ravenna) – în 2001, în acelaşi an a fost invitată în două concerte vocal-simfonice pe scena Teatrului Scala din Milano, sub bagheta marelui dirijor Riccardo Muti, în 2007 a revenit pe scena Scalei în „Teneke”, operă de  Fabio Vacchi, a interpretat rolul Gilda („Rigoletto”) pe scena Festivalului de operă din Sankt Margarethen –Austria (2009). Un moment foarte important în cariera sa a fost reprezentat şi de invitaţia de a interpreta rolului Musetta din „La Bohème”, în regia lui David McVicar, la Festivalul liric de la GLYNDEBOURNE – Marea Britanie.

Concertul este prezentat cu sprijinul Operei Naţionale Bucureşti.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Foto: Virgil Oprina

27
/03
/23

Din 27 martie, TVR 2 vă invită să începeţi săptămâna alături de „Reţeaua de Idoli". Realizatoare Irina Păcurariu provoacă și în acest sezon celebrităţile la un dialog sincer și aduce în fața telespectatorilor oameni de excepție, altfel decât i-am cunoscut până acum. „Reţeaua de Idoli" se difuzează în fiecare luni, de la ora 21:00, la TVR 2.

24
/03
/23

Editura Nemira a lansat recent volumul biografic „The Beatles: O istorie”, semnat de Craig Brown, pe care vă invităm să îl descoperiți în aceste zile. Vă propunem, așadar, o fermecătoare incursiune în atmosfera anilor ‘60, dominată de muzica și imaginea unei trupe iconice.

24
/03
/23

„Scena gândirii” Conferințele Operei Naționale București continuă în luna aprilie cu o ediție specială, ce va avea nu unul, ci doi invitați. Pe 18 aprilie, de la orele 18:30,  compozitorul Dan Dediu și muzicologul Valentina Sandu-Dediu vor înfățișa aventura transformării în muzică a unui text dramatic în cadrul conferinței „De la teatru la operă”.

23
/03
/23

Baritonul italian RICCARDO NOVARO, care a interpretat rolul principal din „Le Nozze di Figaro” (Nunta lui Figaro) la Théâtre des Champs-Elysées – Paris și la Teatro Regio - Torino și a dat viață Contelui Almaviva din aceeași operă la Opéra National de Bordeaux, a fost aplaudat în rolurile Leporello (Don Giovanni) la Opéra de Lausanne, Papageno (Die Zauberflöte – Flautul fermecat) la Teatro Massimo - Palermo ș.a. este invitat special la Sala Radio.

21
/03
/23

Sâmbătă, 25 martie, în intervalul orar 20:30 – 21:30, peste 8.000 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi se vor reuni simultan în toată țara și vor marca Ora Pământului prin concerte, recitaluri și evenimente muzicale, sub deviza „Dăruiește naturii din energia ta!”

17
/03
/23

O apariție inedită în capitala unde tangoul are rădăcini adânci. Tangotic aduce pe scena Palatului Bragadiru, tangoul argentinian si romanța în fuziune cu elemente jazz, rock și afro, precum și un repertoriu original de tangouri românești, sâmbătă, 18 martie, de la ora 19:00.

13
/03
/23

Studenți ai Universității Naționale de Arte George Enescu din Iași alături de studenți ai Conservatoarelor Cesare Pollini din Padova și Alessandro Scarlatti din Palermo, vor susține un concert în cadrul primei ediții a turneului Youth International Musical Performance Meeting.