Cristian Mandeal dirijează Beethoven
https://www.ziarulmetropolis.ro/cristian-mandeal-dirijeaza-beethoven/

Vineri, 5 februarie, la ora 19.00, va avea loc un concert live transmis pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical.

Un articol de Liliana Matei|5 februarie 2021

Concertul va fi transmis în streaming live pe Internet, pe site-urile www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro și pe paginile de Facebook Orchestrele și Corurile Radio și Radio România Muzical.

Cunoscutul dirijor Cristian Mandeal la pupitrul Orchestrei Naționale Radio, cunoscutul violonist Gabriel Croitoru și vioara lui Enescu pe care acesta interpretează (instrument aflat în administrarea Muzeului Naţional „George Enescu”) și un program dedicat integral lui Beethoven sunt elementele ce definesc acest al doilea concert transmis Live de la Sala Radio în 2021.

Știați că Beethoven a compus un balet? Este mai puțin cunoscut faptul că celebrul compozitor de la a cărui naștere întreaga lume a aniversat anul trecut 250 de ani a creat – pe lângă cele 9 simfonii ale sale și multe alte lucrări – și un singur balet întreg: „Creaturile lui Prometeu”. Premiera a avut loc în 1801 la  Burgtheater (Viena) și s-a bucurat de 28 de reprezentații ale poveștii mitologice. La New York baletul a fost reprezentat în 1808, fiind una dintre primele creații beethoveniene interpretate în versiune completă pe teritoriul Statelor Unite.

În concertul de la Sala Radio veți asculta uvertura acestui balet, urmată de două romanțe semnate de Beethoven – prilej de ne bucura de vioara lui Enescu în mâinile lui Gabriel Croitoru.

Concertul se va încheia cu Simfonia a IV-a. Lucrarea a fost creată la rugămintea contelui Franz von Oppersdorf care i-a propus lui Beethoven o sumă considerabilă pentru a crea o nouă simfonie. Ca toate creațiile sale, revoluționare în epocă, și aceasta a stârnit păreri extrem de împărțite. Se apropie stilistic mai multe de primele două simfonii și există păreri care spun că preferința celui ce a comandat lucrarea pentru stilul lui Haydn a produs o oarecare „întoarcere în timp” în stilul beethovenian.

În aproape 50 de ani de activitate, Cristian Mandeal a dirijat peste 60 de prime audiţii absolute, o parte dintre acestea fiindu-i dedicate. Este un promotor neobosit al lui George Enescu, programându-i muzica pe toate meridianele. Printre altele a dirijat opera Oedipe în primă audiţie britanică (Festivalul de la Edinburgh, 2002) şi italiană (Teatro Lirico di Cagliari, 2005).

Ca dirijor principal şi director general al Filarmonicii „George Enescu” (1991 – 2009), Cristian Mandeal a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie-etalon pentru România. A fost director artistic al Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999 – 2002) şi la Orchestra Naţionala Bască – San Sebastian (2001 – 2008),  dirijor permanent la „Orchestra Haydn” din Bolzano e Trento (2000 – 2003);  dirijor invitat al Orchestrei „Halle” Manchester (2003 – 2008) – primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre,  al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – 2013), al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007).

Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008.

Solist al Orchestrelor și Corurilor Radio România, Gabriel Croitoru a evoluat  în compania unor orchestre importante din întreaga lume, cum ar fi: London Royal Philharmonic, orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Cannes, Lyon ş.a. A fost aplaudat în recitaluri în: Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, China, S.U.A. Începând din 2011, a susţinut mai multe turnee naţionale de anvergură, sub titlul „Duelul viorilor” (alături de Liviu Prunaru şi Horia Mihail) şi „Vioara lui George Enescu la sate” (alături de Horia Mihail).

17
/09
/19

Cea de-a XIV-a ediție a Festivalului SoNoRo va avea loc în perioada 1-17 noiembrie 2019, în București, Sibiu și Cluj-Napoca. Anul acesta, Festivalul va purta numele DaDa și va fi dedicat puternicei energii creatoare a fenomenului dadaist, pornit la începutul secolului XX, în Zürich, de un grup de artiști europeni, organizat în jurul scriitorului de origine română, Tristan Tzara.

16
/09
/19

Dirijorul Emerit Mariss Janson a fost nevoit să își anuleze concertele alături de Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam în datele de 18 și 19 septembrie și pe 21 septembrie la București, din motive de sănătate. Orchestra este recunoscătoare dirijorului român Cristian Măcelaru, care a fost de acord să preia programul neschimbat în timp atât de scurt.

16
/09
/19

Pe scurt, în cifre, a doua treime a Festivalului Internațional „George Enescu” a însemnat 25 de spectacole, 68 de lucrări, apartinând unui număr de 38 de compozitori, de la contemporani, chiar patru prime audiții, la Beethoven, Rahmaninov, Wagner, Sostacovich, Britten, Richard Strauss, Poulenc, Grieg, Ravel, Brahms, Lutoslavki, Simanowski, Lipatti, Ligeti și, în fiecare zi, cel puțin o lucrare semnată George Enescu.

10
/09
/19

În peisajul cultural al orașelor din România, Sfântu Gheorghe se detașează prin multitudinea de festivaluri și evenimente pe care le desfășoară cu regularitate. Între acestea, Festivalul de Arte Contemporane pulzArt este cel care, de șapte ani, continua să își surprindă publicul prin promovarea unor noi moduri de gândire în ceea ce priveşte arta, oferindu-i prilejul de a veni în contact cu o varietate de forme de exprimare artistică din lumea întreagă, reunite prin originalitate, inovație și neconvențional.

09
/09
/19

Dirijorul Ion Marin a anunțat o nouă colaborare extraordinară cu binecunoscutul pianist Lang Lang și Orchestra Simfonică din San Francisco, în data de 21 octombrie 2019. Acesta este doar primul dintr-o serie de evenimente în colaborare cu Lang Lang, următorul având loc în 2020, la Praga, pe O2 Arena, una dintre cele mai mari săli din lume, cu aproape 20.000 de locuri.

06
/09
/19

TVR vă invită să vă bucuraţi de magia concertelor transmise în direct. Pe 5 septembrie, de la ora 19.30, a fost difuzat concertul Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Berlin. Marţi, 10 septembrie , de la ora 20.00 – transmisiune TVR 3 în simulcast cu TRINITAS TV, în direct de la Sala Palatului: concertul susţinut de Orchestra Română de Tineret.