Cristian Mandeal revine la pupitrul Filarmonicii din Belgrad pe 4 octombrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/cristian-mandeal-revine-la-pupitrul-filarmonicii-din-belgrad-pe-4-octombrie/

Într-un an în care a dirijat concerte în întreaga Europă şi a putut fi urmărit pe unele dintre cele mai importante scene ale Europei precum Konzerthaus Berlin sau ElbPhilharmonie Hamburg sau într-un inedit turneu în ţările balcanice cu Orchestra Romănă de Tineret şi lista ar putea continua, Cristian Mandeal revine în seara de 4 octombrie la pupitrul orchestrei Filarmonicii din Belgrad. Avându-l ca solist pe pianistul Alexandar Modzar, concertul va avea în program Beethoven – Concertul de pian şi orchestră nr. 4 şi Prokofiev – Simfonia a VII-a.

Un articol de Petre Ivan|1 octombrie 2019

Istoria lui Cristian Mandeal alături de Filarmonica din Belgrad este consistentă.

„Legăturile mele cu filarmonica belgrădeană datează încă din 1984, an în care am dirijat pentru prima dată acolo un program românesc, din care nu au lipsit Simfonia I de George Enescu și Concertul pentru pian și orchestră de Valentin Gheorghiu avându-l ca solist pe însuși autorul acestei minunate muzici, din păcate încă mult prea rar auzite pe scenele de concert. Ca urmare, am fost de-atunci încolo invitat permanent, ajungând acum un an să  fiu sărbătorit cu ocazia a 35 de ani de colaborare neîntreruptă. Într-un fel, am fost martorul evoluției acestei orchestre ce astăzi se bucură de un frumos renume în cercurile cunoscătorilor.

Generațiile succesive pe care le-am întâlnit în timp au construit un ansamblu din ce în ce mai solid, mai performant, ambițios și plin de personalitate, imprimând oricărui moment muzical abordat un aer de prospețime, de energie și coeziune demn de orice orchestră de capitală europeană. Iar lucrurile nu se opresc aici, preocuparea pentru viitor ajungând acum o constantă, în pofida mijloacelor modeste de care instituția dispune. Acum un an, a fost înființat un ansamblu de tineret denumit în mod simbolic Philhademy Belgrad, format din cei mai merituoși studenți și tineri muzicieni ai locului, care este practic îndrumat și educat de membrii de frunte ai orchestrei și se constituie într-o autentică pepinieră a filarmonicii.

Tinerii dau trei concerte pe an cu programe ambițioase, alcătuite exclusiv din piese pentru orchestră, din epoci și stiluri diferite. Practic este un program educațional și cultural extrem de meritoriu pentru o țară a cărei tradiție în domeniu nu depășește 100 de ani. Printre alți dirijori sunt invitat și eu pentru un acest proiect, poate și datorită experienței mele în domeniu.”

Pe 29 noiembrie, la nici două luni după concertul din 4 octombrie, Cristian Mandeal va dirija în Sala Kolarec, aceeași sală de tradiție pentru concertele filarmonicii, un program complex conținând Simfonia nr. 25, „Mica simfonie” în sol minor de Mozart, poemul simfonic Don Juan de Strauss, urmate de Simfonia I de Brahms.

„Mă simt onorat și profund responsabilizat pentru cinstea care mi se face, dar și deosebit de fericit de a contribui într-o măsură la dezvoltarea culturală constant ascendentă al acestui reper geografic de care mă leagă calde amintiri și experiențe din mai bine de jumătate de viață.”, mărturisea Cristian Mandeal.

In primăvara anului trecut, Cristian Mandeal a aniversat 30 de concerte la pupitrul Filarmonicii din Belgrad, revenind în 2019 cu noi concerte alături de muzicienii din Serbia.

CRISTIAN MANDEAL

În cei peste 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Cristian Mandeal şi-a exercitat profesia atât în străinătate, cât mai ales în România.

A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” timp de 10 ani (1965 – 1975) pianul principal, dirijatul (Constantin Bugeanu) şi compoziţia (Ştefan Niculescu), completându-şi ulterior studiile la Berlin (Herbert von Karajan, 1980) şi München (Sergiu Celibidache, 1990). A început prin a fi corepetitor la Opera Română Bucureşti (1974 – 1977), devenind apoi dirijor al Filarmonicilor din Târgu Mureş (1977 – 1980), Cluj (1980 – 1987) şi Bucureşti (1987 – 2009). A fost Director Artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, ediţia 2001 şi 2003. Ca Dirijor Principal şi Director General al Filarmonicii „George Enescu” (1991 – 2009) a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie – etalon pentru România. În străinătate, Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte ca invitat a zeci de orchestre, pe 4 continente, în 35 de ţări şi 31 de capitale.

A participat la multe festivaluri internaţionale de prestigiu în compania celor mai reputaţi solişti ai contemporaneităţii. A fost Director Artistic al Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999 – 2002) şi la Orchestra Naţională Bască – San Sebastian (2001 – 2008), Dirijor Permanent la Orchestra Haydn din Bolzano e Trento (2000 – 2003), Dirijor Oaspete Principal al Orchestrei Hallé Manchester (2003 – 2008) – primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007) şi al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – 2013). Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008.

Foto: Cristian Mandeal – Virgil Oprina

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.