Cristian Mandeal revine la Sala Radio cu Brahms şi Wagner
https://www.ziarulmetropolis.ro/cristian-mandeal-revine-la-sala-radio-cu-brahms-si-wagner/

Vineri, 6 decembrie (de la ora 19.00) Moş Nicolae soseşte şi la Sala Radio pentru a aduce un dar artistic melomanilor bucureşteni – un concert dirijat de Cristian Mandeal.

Un articol de Andrada Văsii|4 decembrie 2013

Vineri, 6 decembrie, de la ora 19.00, Moş Nicolae soseşte şi la Sala Radio pentru a aduce un dar artistic melomanilor bucureşteni – un concert dirijat de Cristian Mandeal.

Şi cum un cadou de sărbători nu poate fi decât unul special, veţi descoperi în cutia muzicală pe care o veţi deschide o poveste cu doi compozitori germani care au născut legende – Brahms şi Wagner – în interpretarea Orchestrei Naționale Radio.

Surpriza va fi sporită de prezenţa dirijorului Cristian Mandeal la pupitru şi de participarea pianistei Oxana Corjos, artistă distinsă cu mai multe premii şi care a susţinut de curând un concert la Academia Santa Cecilia din Roma.

Şi pentru că întâmplările speciale se înlănţuie mereu într-o poveste, lucrările pe care le veţi asculta pe 6 decembrie la Sala Radio desenează inedite legături între mari nume ale lumii muzicale.

În prima parte a serii vă veţi bucura de Concertul nr. 1 în re minor pentru pian şi orchestră semnat de Brahms, supranumit adesea – datorită rigorii formelor operelor sale – un clasic în epoca romantică. Concertul său este unul controversat, tocmai din acest motiv stârnind mereu interesul publicului: premiera absolută a avut loc la Hanovra – iar ca solist la pian a fost compozitorul însuşi – pentru ca după un succes răsunător aici, 5 zile mai târziu, la Leipzig, opera să fie primită exprem de refractar!

Cristian Mandeal si Oxana Corjos

Pianista Oxana Corjos va cânta sub bagheta lui Cristian Mandeal

Se spune că accentele tragice din concertul său sunt o traducere a emoţiilor resimţite de Brahms în urma încercării de sinucidere a bunului său prieten, compozitorul Robert Schumann.

În a doua parte a serii, cu prilejul bicentenarului Richard Wagner – 200 de ani de la naşterea genialului compozitor – veţi asculta mai multe fragmente din celebrele sale opere: Uvertura operei Tannhäuser, Kharfreitagszauber din Parsifal, Marşul funebru la moartea lui Siegfried din Amurgul zeilor şi Cavalcada Walkiriilor din Walkiria.

Şi aici legăturile din lumea muzicii sunt speciale, pentru că prima interpretare a uverturii din Tannhäuser  în concert, desfăşurată tot la Leipzig, a fost dirijată de un alt mare compozitor german, Felix Mendelssohn.

Foto credit: Virgil Oprina, foto cu Cristian Mandeal

29
/06
/18

Într-o zi de 29 iunie (1974) Charles Aznavour  domina vânzările din Marea Britanie cu "She", singura sa melodie fruntaşă în Regatul Unit. Fotografia de față, realizată în 1952, a fost postată în urmă cu doar câteva ore pe pagina de facebook a legendarului cântăreț francez, care a împlinit, luna trecută, 94 de ani. În imagine apar Edith Piaf, Charles Aznavour și un prieten apropiat al celor doi, Roland Avellis (alias "Cântărețul fără nume")

26
/06
/18

Se întâmpla pe 26 iunie 1977, la Market Square Arena din Indianapolis. Atunci Elvis Presley susținea ultimul său concert. Peste mai puţin de două luni, la 16 august 1977, artistul va fi găsit mort în baia sa. Concluzia raportului medical: moarte naturală - stop cardiac.

26
/06
/18

Filarmonica „George Enescu” sărbătoreşte centenarul naşterii celebrului muzician american Leonard Bernstein. În serile de 28 şi 29 iunie 2018, ultimele două concerte simfonice ale stagiunii 2017-2018 vor fi  conduse de maestrul Christian Badea, unul dintre discipolii cei mai de seamă ai faimosului compozitor, dirijor, pianist şi pedagog.

25
/06
/18

Se împlinesc, astăzi, nouă ani de la moartea regelui muzicii pop. Născut la 29 august 1958, Michael Jackson a influenţat muzica încă de când interpreta în anii ’70 alături de The Jackson 5.

19
/06
/18

Începând din 2015, cu ocazia fiecărui solstițiu, Zammorian (grupul post-psihedelic/post-rock format în 2014 din 6 artiști și designeri români) a prezentat un show sau un live streaming din studio. Joi, 21 iunie 2018, în cea mai lungă zi a anului, Zammorian le va face pe ambele când va concerta și va face streaming din terasa Have a Cigar a Echoes, Inc.

10
/06
/18

Patru concerte care ne poartă în ultimii 100 de ani de muzică vor avea loc în cadrul festivalului Jazz in the Park, pe scena România 100, în Parcul Central din Cluj. Fiecare dintre aceste concerte se centrează pe o anumită perioadă a istoriei muzicii și abordează stiluri și genuri diferite: muzică clasică, doină, jazzul perioadei comuniste și jazz contemporan.

07
/06
/18

Prim dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu“, maestrul Christian Badea revine la București cu un concert excepţional, programat pe 7 şi pe 8 iunie 2018, care are în program capodopere de Ceaikovski şi Şostakovici. Solist în  Concertul nr. 1 pentru violoncel și orchestră de Dmitri Șostakovici va fi violoncelistul Andrei Ioniţă, câştigător al Premiului I la Concursul Internațional Ceaikovski în 2015.

01
/06
/18

Concursul internațional“George Enescu” a lansat proiectul“Ce auzim când ascultăm muzică?”. Acesta își propune să descifreze într-un format destins, actual și interactiv câteva elemente din arta interpretării muzicii, în pregătirea întâlnirii cu cei 270 de tineri muzicieni, din 39 țări, care au trecut de etapa de preselecție în cadrul Concursului „George Enescu” 2018 și care își vor demonstra talentul pe scenă, la București, în perioada 1-23 septembrie a acestui an.

Page 29 of 145« First...1020...2728293031...405060...Last »