Cristian Mungiu, Cristi Puiu, Adrian Sitaru, la Festivalul de Film de la Wrocław
https://www.ziarulmetropolis.ro/cristian-mungiu-cristi-puiu-adrian-sitaru-la-festivalul-de-film-de-la-wroclaw/

Între 21 şi 31 iulie, la la Wrocław se desfăşoară Festivalul Internaţional de Film „Nowe Horyzonty”, cel mai bun eveniment cinematografic polonez, cu participare internaţională, în selecţia căruia sunt prezente şi filme din România.

Un articol de Liliana Matei|23 iulie 2016

Institutul Cultural Român de la Varşovia este şi în 2016 partener al festival, în cadrul căruia, România va avea o prezenţă puternică în festival, prin filme, regizori invitaţi, membri în juriu, participanţi la atelierele „Studio Nowe Horyzonty”, dedicate tinerilor profesionişti din domeniul cinematografiei, şi întâlnirile „A Sunday in the Country”, dedicate tinerilor critici de film.

Filmele lui Cristian Mungiu (Bacalaureat), Cristi Puiu (Sieranevada) și Adrian Sitaru (Ilegitim) îşi vor avea premierele la Festivalul de la Wrocław, în prezenţa regizorilor.

Cristian Mungiu este, totodată, invitat al Festivalului în secţiunea „Maeştrii Cinematografiei Europene” (în data de 26 iulie va susține „Lecția de măiestrie cinematografică”, într-o întâlnire moderată de criticul de film Dan Făinaru), iar Adrian Sitaru va fi membru al juriului Concursului internaţional.

ICR Varșovia susține participarea românească la alte două secțiuni ale Festivalului: atelierele „Studio Nowe Horyzonty” (24-27 iulie), o iniţiativă dedicată tinerilor profesionişti din domeniul cinematografiei, dornici să acumuleze cunoştinţe pe tema funcţionării pieţei internaţionale a filmului (promovare, marketing, vânzări, pitching, networking, organizare de festivaluri etc.). Invitatul român din acest an este producătoarea Ana Maria Pîrvan. Atelierele sunt susţinute de experţi în domeniu – regizori, producători, agenţi de vânzări, programatori de festivaluri, creatori de renume. Un rol important şi activ în organizarea atelierelor îl are London Film Academy, coorganizator, alături de Creative Europe Desk Polska, al evenimentului. A doua secțiune cu participare românească sunt întâlnirile „A Sunday in the Country”.

O altă contribuţie românească la Wrocław este cea din cadrul întâlnirilor „A Sunday in the Country”, dedicate tinerilor critici de film. România va fi reprezentată de criticul Andreea Mihalcea. Va fi o primă prezenţă românească la acest eveniment, a cărui a cincea ediţie se desfăşoară în perioada 21-24 iulie, cu participarea unor tineri critici de film din Austria, Cehia, Danemarca, Germania, Israel, Olanda, Polonia, România, Ţara Bascilor şi Ungaria.

Desfăşurat în fiecare an la Wrocław, Festivalul Internaţional de Film „Nowe Horyzonty” prezintă filme care depăşesc cadrul cinematografiei convenţionale. Având în paralel mai multe secţiuni – concurs, retrospective, proiecţii speciale, completate de concerte, proiecţii cu muzică live, proiecţii în aer liber – evenimentul aduce în prim-plan regizori care merg contra curentului şi modelor, creatori cu stil propriu, inimitabil. Organizatorii îl numesc un festival al vizionarilor cinematografiei, al artiştilor fără compromisuri. În ultimii ani, programul fiecărei ediţii include filme româneşti şi invitaţi din România.

Festivalul este unul dintre punctele importante ale Programului de manifestări „Wrocław – Capitală Culturală Europeană 2016”.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.