Cristian Teodorescu și Varujan Vosganian, nominalizați la Premiul Angelus 2016
https://www.ziarulmetropolis.ro/cristian-teodorescu-si-varujan-vosganian-nominalizati-la-premiul-angelus-2016/

Cristian Teodorescu, autorul romanului „Medgidia, oraşul de apoi”, şi Varujan Vosganian (romanul „Cartea şoaptelor”) sunt scriitorii români selectaţi printre semifinaliştii din acest an ai prestigiosului Premiu Literar al Europei Centrale „Angelus”, Polonia.

Un articol de Petre Ivan|9 august 2016

Din 70 de romane înscrise în competiția pentru marele premiu, juriul a selectat 14 titluri, printre care și romanele „Medgidia, orașul de apoi/ Medgidia, miasto u kresu”, traducere de Radoslawa Janowska-Lascar, și „Cartea șoaptelor/ Ksiega szeptow”, traducere de Joanna Kornas-Warwas.

La începutul lunii septembrie, juriul va anunța lista scurtă cu cei 7 finaliști nominalizați pentru marele premiu, urmând ca Gala de decernare să aibă loc pe 15 octombrie la Wroclaw.

Câștigătorul va fi recompensat cu un premiu în valoare de 150.000 de zloți polonezi și o statuetă realizată de artista Ewa Rossano. Premiul „Angelus” este cea mai importantă distincție în domeniul creației de proză pentru un volum tradus în limba polonă.

De la prima ediție a premiului, în 2006, România a obținut o primă nominalizare pe lista scurtă în 2010 — Norman Manea pentru romanul „Întoarcerea huliganului” (Polirom, 2003, 2006, 2008, 2011)—, iar în 2015 — Lucian Dan Teodorovici, finalist cu romanul „Matei Brunul” (Polirom, 2011, 2014), a obținut Premiul „Natalia Gorbaniewska”, acordat în memoria primului președinte al juriului, pentru romanul care a primit cele mai multe voturi din partea publicului.

Foto: Cristian Teodorescu și Varujan Vosganian – facebook

02
/08
/20

Pentru recomandările de lectură ale lunii august, ne-am oprit la publicistica lui Gabriel García Márquez, memoriile Ditei Kraus și un roman-tribut de David Grossman.

22
/07
/20

O prezentare a biografiei unuia dintre cei mai mari exploratori și oameni de știință români, dublată de un spectaculos jurnal de călătorie, volumul Din Antarctica la Scărișoara. Pe urmele lui Emil Racoviță de Cristian Lascu și Helmut Ignat, publicat recent la Editura Humanitas, va fi lansat marți, 28 iulie, la ora 19.00, în grădina Muzeului Antipa.

01
/07
/20

O incursiune în lumea lui Ingmar Bergman, creionată de scriitoarea norvegiană Linn Ullmann, fiica regizorului, în romanul „Neliniște”, publicat în 2015 și apărut recent și în limba română, la Editura Polirom.

16
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Nu știu să existe vreo carte în limba română despre Alain Delon, nici măcar în traducere. Dar pentru că accesul la volume în limbi străine e mai ușor decât oricând, recomand două splendide albume în franceză – „L'encyclopédie Alain Delon” (2016) și „Alain Delon. Film par film” (2019).

Pagina 1 din 10612345...102030...Ultima »