Cristina Stamate: „Detest tonul ridicat!“
https://www.ziarulmetropolis.ro/cristina-stamate-detest-tonul-ridicat/

Actriţa Cristina Stamate adoră punctualitatea, nu suportă tonul ridicat, spune că îi pasă şi a învăţat să nu fie devastată de singurătate.

Un articol de Corina Vladov|12 mai 2013

Actriţa Cristina Stamate adoră punctualitatea, nu suportă tonul ridicat, spune că îi pasă şi a învăţat să nu fie devastată de singurătate.

Cristina Stamate a fost invitată în emisiunea Bonton, care va fi difuzată duminică, 12 mai, de la ora 17.30, la Digi24.

Lucrurile după care se ghidează în viaţă:

„Oscilez între două lucruri la care ţin la fel de tare. Primul ar fi punctualitatea pe care mi-am construit-o din admiraţie şi din respect pentru cineva întâlnit în drumul vieţii mele, care era excesiv de punctual. Şi după ce am întârziat toată viaţa mea, începând de la grădiniţă, la şcoală, la liceu, la Facultatea de Teatru am întâlnit un domn care m-a fascinat, care era absolut admirabil şi care era şi îngrozitor de punctual. Şi de atunci am devenit excesiv de punctuală, şi nu abdic de la asta şi judec oamenii în funcţie de punctualitatea lor. Şi pentru că am spus că oscilez între două repere, al doilea ar fi că detest tonul ridicat.“

Despre mitocănie

„Cred că ne-am obişnuit, nu cadrează cu emisiunea ta, dar, ştii, îmi venea să zic că ne-am obişnuit să ne dăm chiloţii jos aşa, în public, fără jenă“.

„Dacă aş putea să pun o deviză după care ar trebui să trăim, ca să fie pe placul, pe gustul meu, pe sufletul meu, cred că aş pune obigatoriu ca motto «Mie îmi pasă!»“.

Ce a învăţat

„Am învăţat că ne naştem, trăim şi murim singuri. Pentru asta m-am educat să nu jelesc niciodată dacă sunt singură, să nu mă apese singurătatea. Am învăţat că nu trebuie să disper în nicio secundă a vieţii mele, să nu cred că drumurile se închid pentru totdeauna. Am învăţat că merită să iubeşti oamenii când ei nu te iubesc. Am învăţat că există pe drumul fiecăruia printre noi oameni îngeri şi nu folosesc vorbe mari, care ne călăuzesc devenirea şi e stupid să deznădăjduim prea mult că suntem singuri.“

Puteţi vedea interviul integral duminică, de la ora 17.30, la Bonton, emisiune realizată şi prezentată de Dana Gonţ, pe Digi24.

18
/01
/24

Teatrul azi lasă în urmă anul 2023 cu numărul dublu 11-12, care are în centrul atenţiei cea de-a 33-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru – FNT2023. Eveniment de amploare, ce a pus viaţa teatrală românească într-o lumină nouă sub tema „Laboratoarele sensibilului”, a reprezentat subiectul la care au fost invitați să reflecteze specialiști și jurnaliști din domeniu.

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.

18
/01
/24

Prima expoziția a anului 2024 din programul curatorial al galeriei Arsmonitor este totodată și un prim solo-show dedicat artistului vizual Răzvan Neagoe, unul din artiștii reprezentați de galerie.

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.