Criticul și istoricul literar Eugen Negrici va discuta astăzi, la Librăria Eminescu, cu cititorii despre ,,Figura spiritului creator”
https://www.ziarulmetropolis.ro/criticul-si-istoricul-literar-eugen-negrici-va-discuta-astazi-la-libraria-eminescu-cu-cititorii-despre-figura-spiritului-creator/

Astăzi, începând cu ora 19:00, criticul şi istoricul Eugen Negrici va discuta cu cititorii despre noul său volum ,,Figura Spiritului creator”; cartea a apărut atât în ediţie print, cât şi digitală.

Un articol de Andrada Văsii|13 martie 2013

Astăzi, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Elisabeta nr. 38), criticul și istoricul literar Eugen Negrici va discuta cu cititorii despre volumul Figura spiritului creator, ediția a II-a, apărut recent la Editura Cartea Românească, în colecția „Critică și istorie literară”, și în ediție digitală.

Invitați: Carmen Mușat, Paul Cernat, Daniel Cristea-Enache.

Figura spiritului creator este al doilea volum dintre cele trei cunoscute sub titlul generic „Ciclul imanenței literaturii”. Plasat între Expresivitatea involuntară și Imanența literaturii, studiul este dedicat analizei procesului subtil de geneză și executie ale operei artistice, care niciodată nu este rodul exclusiv al inspirației sau al geniului, ci este determinat de nenumărați factori interiori și exteriori, mai mult sau mai puțin favorabili.

Sub titluri memorabile ca „Euforia noviciatului” (Antim Ivireanul), „Elanul ingenuu” (I. Heliade-Rădulescu), „Nepăsarea suverană” (Nichita Stănescu), „Expansiunea clișeului” (M.H. Simionescu), „Refuzul rostirii stereotipe” (Urmuz), „Sub presiunea delimitărilor” (Marin Sorescu), Eugen Negrici reconstituie, analizând și contextualizând operele, întreaga istorie a producerii lor și restaurează, ca un arheolog, „din cioburi” portretul eroului principal, artistul, alături de câteva dintre uneltele sale.

Eugen Negrici a fost si rămâne un cititor prin excelența nonconformist. Dar aceasta nealiniere la opinia comună de departe de a sugera lipsa de implicare și de atașament la dinamica procesului de creație în desfășurare. Criticul, teoreticianul, istoricul literar Eugen Negrici este, dimpotrivă, un spirit profund angajat, un participant pasionat la valorizarea și ăncurajarea tocmai a „spiritului creator”, ale carui „figuri” le-a căutat mereu, continuă și va continua încă multă vreme să le caute. (Ion Pop)

Eugen Negrici (n. 28 noiembrie 1941, Râmnicu Vâlcea) este critic, istoric literar, stilistician și profesor de literatură română contemporană la Facultatea de Litere, Universitatea din București.

A publicat urmatoarele volume:

Antim. Logos și personalitate, 1971, Narațiunea în cronicile lui Grigore Ureche și Miron Costin, 1972 (Premiul Asociatiei Scriitorilor din București), Expresivitatea involuntară, 1977, Figura spiritului creator, ed. I, 1978 (Premiul Uniunii Scriitorilor din România), Imanența literaturii, ed. I, 1981, ed. a II-a, 2009, Introducere în poezia contemporană, 1985 (Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania), Sistematica poeziei, 1988, Poezia medievală în limba română, 1996 (Premiul Uniunii Scriitorilor din România; Premiul Soros), Literature and propaganda in communist Romania, 1999, Literatura română sub comunism. Proza, 2002 (Premiul Asociației Scriitorilor din București), Literatura română sub comunism. Poezia, 2003, Iluziile literaturii române, 2008 (Cartea Anului 2008, desemnată de Romania literară și Fundația Anonimul; Premiul Manuscriptum, 2008; Premiul pentru critică/istorie literară al revistei Observator Cultural; Premiul de excelență al revistei Convorbiri literare), Literatura română sub comunism. 1948-1964, 2010, Simulacrele normalității, 2011.

 

Sursă foto: Cartea Românească

09
/03
/23

Mai mult de un deceniu, scriitorul american David Fideler, originar din Michigan și stabilit la Sarajevo, și-a însoțit cafeaua de dimineață cu lectura câte unei epistole de-a lui Seneca (cca. 4 î.Hr. - 65 d.Hr.), „cel mai convingător și mai elegant dintre scriitorii stoici”, „conștiința Imperiului Roman”. Astfel a apărut volumul „Mic dejun cu Seneca” (Editura Trei).

01
/03
/23

Compania de Librării București (CLB), cel mai longeviv lanț de librării din România, și Headsome Communication lansează astăzi, 1 martie 2023, cea de-a treia ediție a SuperPovești din București, un proiect îndrăgit care își propune să readucă în actualitate legendele și poveștile despre oraș cu ajutorul noii generații de cititori.

23
/02
/23

Sâmbătă, 25 februarie 2023, de la ora 12.00, Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Național al Cărții, un eveniment online dedicat traducătorilor de limba română din întreaga lume.

20
/02
/23

Amantele regilor au fost, uneori, respinse sau denigrate de societate, alteori tolerate sau chiar admirate pentru frumusețea lor sau pentru influența pe care o exercitau asupra suveranilor. Mai aproape de zilele noastre, amantele președinților erau ținute în secret sau negociate cu presa, în încercarea de a proteja imaginea șefilor de stat, văzuți ca lideri morali și exemplari pentru societate.

14
/02
/23

Scriitorul Dinu Flămând va participa la o serie de evenimente organizate în Mexic, în perioada 16-28 februarie 2023, cu sprijinul Institutului Cultural Român. Turneul va începe la Festivalul Internațional de Poezie „Jornadas Pellicerianas” și se va încheia cu participarea la evenimentul „Fandango de la lectura”, prezidat de Prima Doamnă a Mexicului, Beatriz Gutiérrez Müeller, în Veracruz.