CRONICĂ DE CARTE O privire în adâncul poemului valoros / Rhea Cristina – “Ochiul străinului”
https://www.ziarulmetropolis.ro/cronica-de-carte-o-privire-in-adancul-poemului-valoros-rhea-cristina-ochiul-strainului/

Mi-a fost dat să mă întâlnesc cu poezia d-rei Rhea Cristina la Târgul de Carte din Bucureşti, ocazie cu care şi-a lansat volumul “Ochiul Străinului”, publicat de Editura Du Style, deja consacrată în peisajul nostru editorial. Trebuie să recunosc faptul că, în prima fază, cuvintele elogioase spuse despre cartea în cauză mi s-au părut a fi (şi) puţin gratuite. Gândeam că este, totuşi, normală o oarecare notă de subiectivism.

Un articol de Ioan Romeo Roşiianu|24 mai 2015

Rhea Cristina – “Ochiul străinului” / Atunci m-am hotărât să citesc pe nerăsuflate volumul, dominat de dorinţa de-a descoperi contrariul. Dorinţa puţin răutăcioasă. Totuşi, firească, pentru cineva ce intenţionează să se pronunţe pe marginea unui text. Deci, am văzut, am remarcat, am subliniat şi, am scris.

Volumul “Ochiul străinului” este matur, bine structurat în trei părţi ce adună o realitate abil creionată a propriilor sentimente, o viziune proaspătă a evenimentelor ce-i domină autoarei vieţuirea. Părerea de simplă consemnare a unor stări, a unor fapte, e uşor anihilată de o revoltă a atitudinilor, îndreptată împotriva visurilor, împotriva deziluziilor. Poemele sunt concepute din vârtejul unei furii blânde, obstinate totodată. Poemele sunt parcă “pornite” împotriva fericirii.

Totuşi, din dorinţa de a se menaja pe sine însăşi, autoarea preferă să pună pe seama celui de lângă ea povara asumării unui realism ancorat în deziluziile cotidiene: “tu ştiai bine ce se poate întâmpla când se tace mult/  şi soarele înţeapă privirea ca o felie de pepene/ vechi şi nu ai ripostat măcar să fi întrebat să-l fi/ chestionat în legătură cu întrebarea aceea stupidă” (Murmur, pag.48)

Starea de atrofiere a voinţei pare ţesută dintr-o pânză de paianjen, în care, de multe ori, însăşi poeta se pierde. Atunci ea se revoltă, punând în cuvinte toată obida. Îndeosebi în poemele cu tentă de haiku, poeme în care “alergările metaforice” se transformă în strigăt, lăsându-se în voia pornirii de

Ioan Romeo Roşiianu

Ioan Romeo Roşiianu

moment: “pe răspunderea mea, oameni buni,/ ziua are inimi sălbatice arzându-i/ pe bune/ pe răspunderea mea” (Ziua, pag.22), sau: “aş/ crede/ în/ Clipă/ de/n-ar/ fi/ Soarele/ dezvelit” (Silabisirea credinţei, pag.20), sau:” sunt pleoapă/ care/ fuge/ de lacrima ei” (Sunt, pag.32).

Astfel, delimitându-şi propriul contur spiritual, Rhea Cristina ne obligă să credem că ea refuză a se privi în oglinzile de fiecare zi, îngăduind, totuşi, în profunzimile textelor ei, ca resursele memoriei să fie pusă la mezat, în schimbul unei improprii linişti înterioare. De aici, poate, nervul cu care-şi etalează în poeme metaforele, adesea înfrângându-şi pacea sufletească.

Moneda de schimb, pentru un dram de resemnare. Care, aşa cum ţine să ne convingă, n-o face decât să fie ceva mai retractilă în faţa tumultului existenţial. În pofida reuşitei de-a scoate la lumina zilei texte ce vorbesc tocmai despre o anume criză benefică ce-o stăpâneşte, marcându-i (şi) procesul de desolemnizare în care-şi scufundă unele poeme, fapt uşor de remarcat.

Şi totuşi, dacă poeta nu s-ar fi sustras cu atâta încăpăţânare atrocităţilor realităţii înconjuratoare, unele poeme ar fi avut ceva mai multă consistenţă, fapt ce-ar fi generat o şi mai penetrantă forţă a expresiei, o voluptate a percepţiei, atrăgând o deschidere spre mireasma unei linişti profunde.

(Din volumul de critică „Pictorii cuvintelor” de Ioan Romeo Roşiianu, editura TipoMOLDOVA, Iasi, 2015, secţiunea „Damele metaforei”, pag 25 – 26)

Foto: Rhea Cristina , Ochiul străinului – WIKIPEDIA

10
/06
/22

Sâmbătă, 11 iunie, la ora 11.00, cele trei echipe finaliste ale ediției a unsprezecea a Concursului Humanitas în licee vor fi faţă în faţă la Marea Finală, care se va desfăşura în sala de conferințe a Institutului Cervantes. Finala va fi prezentată de Mihaela Dedeoglu. Trofeul și premiul cel mare vor fi înmânate de Ioana Pârvulescu. Vă invităm să încurajați din sală cele trei echipe sau să urmăriți transmisia online pe paginile de Facebook Humanitas și Concursul Humanitas în licee.

07
/06
/22

După doi ani de pauză, Curtea Veche Publishing și-a dat întâlnire cu cititorii la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția a XV-a, în perioada 1-5 iunie 2022. Publicul a părut foarte dornic să cunoască din nou autorii preferați, să afle despre noutăți și să își facă rezerva de carte pentru sezonul de vară. Așadar, nu au lipsit lansările, sesiuni de autografe și reducerile, care au fost anul acesta între 25-70% în standul editurii.

07
/06
/22

Zeci de mii de vizitatori au venit în standul editurii Corint la Salonul Internațional De Carte Bookfest, între 1 și 5 iunie 2022. Vânzările au atins cote record după doi ani în care publicul a fost privat de întâlnirile cu autorii și editorii.

31
/05
/22

Cea mai așteptată ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, a XV-a, începe mâine la Pavilionul B2 de la Romexpo: fără restricții sanitare, fără taxe de acces și fără costuri de parcare. Evenimentul va fi deschis oficial miercuri, 1 iunie, la ora 12.00, la scena ARENA, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitați E.S. Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei în România, Lucian Romașcanu – Ministrul Culturii, Grigore Arsene – președintele Asociației Editorilor din România și Adrian Cioroianu – directorul Bibliotecii Naționale a României.

30
/05
/22

UNATC PRESS, editura Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC), participă în perioada 1-5 iunie 2022 pentru prima dată la Salonul Internațional de Carte Bookfest. Prezența UNATC PRESS de-a lungul celor cinci zile la cunoscutul eveniment dedicat cărții și autorilor de la Romexpo este un exercițiu de conectare la lumea publishingului de carte autohton, dar mai ales o excelentă ocazie de a se adresa în mod nemijlocit cititorilor.

27
/05
/22

Marți 12 aprilie 2022, ora 12.12, a avut loc lansarea Antologiei lirice „Orașul. Amintire și uitare” (Editura Neuma) a Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor, la Muzeul Național al Literaturii Române din București.