Cronicari Digitali – prima campanie de informare ce aduce patrimoniul cultural în lumea digitală, aproape de millennials
https://www.ziarulmetropolis.ro/cronicari-digitali-prima-campanie-de-informare-ce-aduce-patrimoniul-cultural-in-lumea-digitala-aproape-de-millennials/

Institutul Naţional al Patrimoniului împreună cu agenţia de comunicare creativă Zaga Brand au lansat campania #CronicariDigitali, prin care îşi propun să apropie pentru prima dată valorile şi tradiţiile României de generaţia millennials. Astfel, tinerii sunt stimulaţi să cunoască, să înţeleagă, să aprecieze şi să promoveze patrimoniul cultural naţional şi UNESCO din România.

Un articol de Petre Ivan|19 iulie 2018

Proiectul va aduna materiale despre patrimoniul cultural al României cu implicarea pasionaților de lumea digitală, pentru ca acestea sa ajungă mai ușor către tineri, prin intermediul rețelelor de socializare

Cronicari Digitali este prima platformă unde toate generațiile se implică în poveste și devin la rândul lor ambasadori ai patrimoniului cultural, prin propriile viziuni

Lansarea campaniei s-a făcut în cadrul unui eveniment dedicat comunității de instagrammeri și blogging din București, la care au participat peste 120 de tineri

Palatul CEC

În 2018 vor fi descrise în rețelele de socializare peste 50 de obiective de patrimoniu

Proiectul de digital storytelling va promova patrimoniul cultural ca parte importantă din identitatea unei națiuni și a identității personale, în rândul millennials, cu implicarea lor directă. Astfel, fiecare generație devine parte din poveste și se transformă în ambasador al platformei, prin propriile viziuni. Experții, parte a generației X, povestesc, iar generația millennials (Y și Z) transportă povestea în online, printr-un limbaj pe înțelesul tuturor.

În 2018, campania #CronicariDigitali va prezenta peste 50 de obiective din patrimoniul național și UNESCO din România, toate pline de istorie, pitoresc și savoare, printr-o serie de călătorii inedite, evenimente dedicate comunităților de instagrameri, bloggeri, vloggeri și jurnaliști. Vor fi explorate clădiri vechi din mediul urban cu arhitectură de referință, conace, castele, peisaje agro-pastorale sau industriale, mori de apă vechi, încă funcționale, căi ferate în peisaje de basm, lumea gastronomiei și oameni incluși în patrimoniul viu.

Casa Monteoru

„Intră în responsabilitatea Institutului Național al Patrimoniului să asigure perpetuarea patrimoniului cultural și promovarea acestuia către noua generație pentru ca, la rândul ei, aceasta să se poată identifica în valorile de patrimoniu și să contribuie la protejarea lor. Prin urmare, campania Cronicari Digitali este un demers perfect aliniat cu misiunea noastră. Trăim într-o eră digitală, iar oamenii caută experiențe care aduc trecutul și cultura mai aproape de ei. Și ce poate fi mai util pentru noua generație decât să vadă cu proprii ochi obiective-cheie, locuri unde s-a scris istorie, să le înțeleagă prin experiență directă? Suntem foarte bucuroși să susținem acest proiect și suntem convinși că informațiile venite din partea specialiștilor INP vor fi transmise mai departe, în lumea virtuală, de către noii cronicari ai mediului digital”, a declarat managerul Institutului Național al Patrimoniul, Ștefan Bâlici.

Heritage Instameet București, 17 iulie, a dat startul competiției #CronicariDigitali

Casa de Targovet

Startul campaniei Cronicari Digitali a fost dat în după-amiaza zilei de 17 iulie 2018, odată cu primul eveniment Heritage Instameet din București. Centrul Capitalei a devenit zona zero a creativității vizuale pentru 120 de instagrammeri. Trei clădiri emblematice din București – Casa de Târgoveț, Palatul CEC și Casa Monteoru și-au deschis porțile în cadrul evenimentului itinerant ce și-a propus să lege prezentul digital de trecut. Sute de fotografii, video-uri, live-uri pe FB și Instagram au prezentat cele 3 clădiri emblematice incluse în traseul de vizitare dedicat participanților.

“Dacă fiecare dintre noi este ce este grație părinților, bunicilor și străbunicilor, în egală măsură suntem ce suntem datorită patrimoniului cultural, el face parte din identitatea fiecăruia. Mesajul nostru – Trecutul este al meu și al tău, la fel și viitorul. Obiectivele din patrimoniul cultural trebuie împărtășite pentru ca fiecare nouă generație să se cunoască pe sine. Cu certitudine povestea României trebuie spusă acum pe Instagram sau Facebook, pe blog sau pe YouTube.

În Iulie- Decembrie 2018 – ne propunem să informăm și să comunicăm că­­tre sute de mii de tineri ce moștenire frumoasă avem. Din ianuarie 2019 dorim să mergem mai departe

Heritage Party

prin implicarea comunității în sprijinul patrimoniului cultural al României. Nu în ultimul rând, vrem să convingem tinerii antreprenori și voluntari să vină lângă obiective de patrimoniu cultural, fie construind afaceri pe lângă acestea (prin cofinanțări, accesări de fonduri etc.), fie să se implice în activități de susținere”, a declarat Silvia Teodorescu, managing partner Zaga Brand.

Samsung România, Garanti Bank, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Profructta, Pain Plaisir, Atelier Design Floral Serendipity, Fabrica de Pufi, Distileriile Bran, Teto.ro, Bartechs, Total Green au susținut prima întâlnire a instagrammerilor dornici să fotografieze cele trei clădiri incluse in Instameet.

#cronicaridigitali, competiția a luat startul!

Odată cu debutul campaniei s–a dat startul competiției #CronicariDigitali dedicată tuturor celor care au cont de Facebook sau Instagram. Astfel, în intervalul iulie-octombrie, participanții primesc provocarea de a posta o fotografie cu un obiectiv de patrimoniu cultural folosind #cronicaridigitali. Marele premiu este o vacanță Heritage pentru două persoane (transport, cazare și masă incluse) cu destinații de patrimoniu cultural personalizate pe dorințele câștigătorului (acces în conace, castele, la oameni speciali, în locuri inedite și pline de poveste).

Anul European al Patrimoniului Cultural

Stefan Balici – Manager INP

2018 este Anul European al Patrimoniului Cultural, un an fără precedent pentru numărul și importanța activităților și inițiativelor pan-europene ce se adresează atât profesioniștilor din domeniul patrimoniului, cât și publicului larg. Scopul acestor activități este încurajarea societății de a descoperi și explora patrimoniul european, de a crește conștientizarea pentru istoria și valorile comune și de a consolida apartenența la diversitatea culturală din spațiul european.

Foto: Cronicari Digitali – facebook

05
/04
/21

În aşteptarea întâlnirii cu publicul, spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, pus în scenă de regizoarea Carmen Lidia Vidu la Teatrul de Stat din Constanţa, şi-a avut repetiţia generală, într-un weekend înnorat şi friguros. O vreme ce poate amplifica dezolarea pe care i-o sugerează unui nou-venit multe din clădirile în paragină din centrul oraşului.

02
/04
/21

Ambasada Spaniei la Bucureşti organizează, în colaborare cu Muzeul Naţional Prado din Madrid şi cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca şi al Consulatului onorific al Spaniei la Cluj-Napoca, expoziţia fotografică „Muzeul Prado iese în stradă”.

29
/03
/21

După expoziții care-au atras atenția în 2020, precum „Woman Unchained“, by Irina Greciuhina, „Un veac de singurătate“, aparţinând celei mai mari pictoriţe din Republica Moldova, Valentina Rusu Ciobanu, ajunsă la vârsta centenarului, și „The Severed Garden“, by Vadim Creţu, spațiul expozițional Arbor.art.room propune, începând de săptămâna aceasta, o nouă expoziție, de această dată deschizându-se spre domeniul „artei conceptuale“.

28
/03
/21

Primăvara aduce, săptămânal, la TVR 3, peste 40 de ore de programe culturale. Sezoane noi ale emisiunilor consacrate, dar şi producţii realizate în premieră vă aşteaptă din 29 martie, la TVR 3.

07
/03
/21

Muzeul Municipiului București organizează de opt ani evenimente dedicate celei de-a noua arte: banda desenată. Seria expozițiilor „Maeștri ai benzii desenate românești” revine cu expoziția „Haplea – bandă desenată interbelică”, partea a II-a, deschisă la Casa Filipescu Cesianu. Din 3 martie, ea se poate vizita până pe 30 aprilie 2021.

04
/03
/21

Ziarul Metropolis vă recomandă: un film cu Catherine Deneuve și Juliette Binoche, două tablouri despre lumea de azi dintr-o galerie bucureșteană, un festival de muzică clasică la Iași, un roman plin de mister al unei tinere scriitoare britanice și cartea unui istoric optimist care-și propune să redea speranța.

24
/02
/21

Începând cu data de 1 Martie 2021, spațiul expozițional din Foaierul Media al TNB (aripa dinspre Intercontinental) se va anima din nou, găzduind o amplă expoziție cu lucrările artistului ION OLARU, scenograful-pictor, autorul a zeci de scenografii de televiziune, de teatru, dar și de scenografie pentru filme de animație, totodată pictor, făuritor de icoane sau de surprinzătoare ”micro-monumente ale armoniei universale”(cf. Corneliu Antim, critic de artă), elaborate dintr-un material inedit… tărtăcuța!

23
/02
/21

Pășiți într-o lume de peisaje vibrante, fotografii asociate cu elemente chimice, refractografii și obiecte vopsite cu Vantablack, cel mai negru negru, odată cu prima expoziție personală a lui Mihai Plătică la Gaep. Desfășurată pe ambele etaje ale galeriei, Alpher-Bethe-Gamow va putea fi vizitată între 6 martie și 8 mai 2021.