Cronici elogioase în Franța pentru filmul românesc „Miracol”, regizat de Bogdan George Apetri
https://www.ziarulmetropolis.ro/cronici-elogioase-in-franta-pentru-filmul-romanesc-miracol-regizat-de-bogdan-george-apetri/

Lungmetrajul „Miracol”/ „Dédales”, regizat de Bogdan George Apetri, rulează de aproape o lună în Franţa, unde mai poate fi văzut în peste 50 de cinematografe din Paris şi alte oraşe.

Un articol de Liliana Matei|18 august 2022

„Un thriller românesc puternic și captivant” (TÉLÉRAMA), Miracol este descris ca un „labirint nebun fără nicio ieșire, dar în care umanitatea se dezvăluie visceral, cu o fervoare și o asprime nemaivăzute” (LIBÉRATION), un film „dens, puternic, imprevizibil, minunat!” (CAUSETTE), „formidabil” (L’OBS), cu „un simț aparte al povestirii și prestații actoricești admirabile” (CINEMA TEASER), care „intrigă de la primele imagini și este realizat cu elegantă măiestrie” (LA CROIX), fiind „montat cu inspirație constantă, care atrage privitorul într-o atmosferă misterioasă” (LES ECHOS) și „la fel de remarcabil pus în scenă, pe cât este și interpretat” – LE PARISIEN (ON AIME BEAUCOUP). „Bogdan George Apetri se joacă cu straturile narațiunii pentru a sonda întunericul”, notează LA 7EME OBSESSION, iar „Cu filme de acest calibru, Cinematografia românească are un viitor strălucit în față”, scrie SOFILM despre cel de-al doilea film dintr-o trilogie pe care regizorul o dedică unor povești a căror acțiune are loc la Piatra Neamț.

„Miracol”/ „Dédales”, al treilea film al lui Bogdan George Apetri, „ne poartă, de data aceasta, printr-un thriller întunecat, în care neașteptatul apare ca un pericol în mijlocul unei păduri.(…) Construit în două capitole distincte – unite de aceeași simplitate minuțioasă a montajului – Dédales progresează cu măsură, cultivă tensiunea în afara ecranului din respect pentru mister și dezvăluie intriga lăsându-i partea sa de umbră. Și, în timp ce ne monopolizează atenția, Bogdan George Apetri va fi insuflat cu dezinvoltură o critică socială prin observarea metodică a personajelor sale și a vieților lor de zi cu zi.” (LE FIGARO)

O tânără novice își părăsește mănăstirea din România și întâlnește o soartă nefericită „în această cronică socială interesantă, care se transformă într-un thriller cu o frumoasă omogenitate de ritm.” (La Croix)

Miracol este „un film polițist, comercial, popular, în contextul unei Românii cotidiene, o țară ca oricare alta, cu probleme contemporane, de societate și nu numai. Dincolo de specificul românesc, e concentrat pe intrigă, personaje, emoții (…) iar regizorul dedică filmul descrierii diferitelor consecințe ale unui machism devorator, un subiect universal.” (CINEMATEASER).

Într-o narațiune „echilibrată care distilează o electricitate permanentă și un timp copleșitor pentru personaje și spectator”, regizorul „reușește cu virtuozitate reținută, datorită imaginii și gestionării temporalității, să-l îmbarce pe spectator într-o coborâre în iad care nu este niciodată superficială sau demonstrativă, ci constant tensionată și organică” către „un final tragic și emoționant care face din Miracol un mare film feminist.” (ECRAN LARGE)

„Bogdan George Apetri regizează cu o pricepere exemplară, creând o tensiune controlată (și constantă în toate secvențele), în special prin imaginea sa, obținând performanțe solide de la actorii săi.” (C’EST QUOI LE CINEMA)

„Regizorul stăpânește magistral arta planurilor secvență atât de specifică și dragă cinematografiei românești contemporane de a aduce la viață emoțiile personajelor sale în timp real, prin diferite fațete naturaliste, în situații cotidiene de cele mai multe ori, dar în același timp folosind montajul pentru a ne zgudui credințele și prezentând un adevăr care continuă să scape. O punere în scenă a unui thriller extrem de directă, atât existențialistă, cât și bogată în suspans”. (EXIT MAG)

Câștigător al Premiului Zilelor Filmului Românesc pentru cel mai bun lungmetraj la TIFF 2022, al Marelui Premiu la Festivalul Internațional de Varșovia 2021, al premiului criticii la CinEast Luxembourg) 2021, filmul „Miracol” a avut premiera mondială anul trecut la Festivalul Internațional de la Veneția.

În prezent, „Miracol” poate fi urmărit online pe HBO Max.

„Miracol”, distribuit în România de către Bold Film Studio, îmbină intensitatea unei drame și tensiunea unui thriller psihologic cu suspansul și intriga atent construită a unui film polițist și îi are în rolurile principale pe Ioana Bugarin și Emanuel Pârvu, alături de Cezar Antal, Ovidiu Crișan, Valeriu Andriuță, Ana Ularu, Valentin Popescu, Marian Râlea, Nora Covali, Natalia Călin, Cătălina Moga, Olimpia Mălai, Vasile Muraru și Mircea Postelnicu.

„Miracol” este o producţie The East Company Productions (Romania), Cineart TV Prague (Cehia) şi Tasse Film (Letonia). Proiectul a participat la secțiunea Works in Progress din cadrul Les Films de Cannes à Bucarest în anul 2020.

Filmul este distribuit în Franța de Arizona Distribution. Prin intermediul companiei franceze Memento International, filmul este distribuit în SUA și Canada de Film Movement, în Grecia de Weirdwave, în Italia de Trent Film, în America Latina de Encripta, în Indonezia de PT Falcon și în Portugalia de Films4You.

Parteneri media: EUROPA FM, All About Romanian Cinema, B365.ro, Cinemagia, Cinemap, Cărturești, Elle, filme-carti.ro, Films In Frame, IQads, life.ro, Liternet, MovieNews, Metropotam, Observator Cultural, Psychologies, Spotmedia, Urban.ro, Ziarul Metropolis, Zile și Nopți.

04
/10
/22

Clasicul film "Manasse" (1925), de Jean Mihail, poate fi redescoperit acum în versiune restaurată 4k, ceea ce înseamnă că imaginea are un aspect cât mai apropiat de cel al peliculei originale. Filmul poate fi văzută la Cinemateca Eforie.

27
/09
/22

O nouă generație de cineaști scandinavi face valuri, păşind pe urmele lui Ingmar Bergman, Lars von Trier și a mișcării Dogma. În acest an, trei regizori complet diferiţi, dar cu viziuni la fel de puternice, au participat în competiția de la Cannes.

26
/09
/22

Cea de-a VIII-a ediție a „Premiilor Constantin Chiriac” a avut loc în 23 septembrie 2022, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, inițiator al acestei competiții prin care elevii sunt recompensați pentru creațiile lor literare.

23
/09
/22

Javier Bardem, unul dintre cei mai cunoscuți actori ai momentului, câștigător al premiilor Oscar, Globul de Aur, Goya și Bafta, revine pe marile ecrane din România în rolul principal din “Cel mai Tare Șef”, cea mai nouă comedie a multi-premiatului regizor spaniol Fernando Leon de Aranoa. Filmul intră în cinematografele din țară pe 4 noiembrie.

22
/09
/22

Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va putea fi văzut de vineri, 23 septembrie, în cinematografele din București (Cinema Elvire Popesco, Cinema Eforie, Cinema Muzeul Țăranului, Union), Arad (Cinema Arta), Bistrița (Cinema Dacia), Cluj (Cinema Arta, Cinema Victoria), Iași (Cinema Ateneu), Timișoara (Cinema Timiș), însă urmează să fie programat și la Brașov, Bârlad și Sibiu.

21
/09
/22

„Garantat 100%” începe noul sezon cu o ediţie eveniment. Hiromi Uehara, una dintre cele mai mari compozitoare şi pianiste de jazz ale momentului, este invitata lui Cătălin Ştefănescu în prima ediţie a noului sezon „Garantat 100%”. Urmărim ediţia pe 25 septembrie, ora 19.00, la TVR 1.