Cu Alex Manea despre arta conceptuală, „arte povera” și viața de artist vizual în contemporaneitate
https://www.ziarulmetropolis.ro/cu-alex-manea-despre-arta-conceptuala-arte-povera-si-viata-de-artist-vizual-in-contemporaneitate/

Joi 31 martie, ora 18:00, la E T A J artist-run space, artistul va vernisa „Rămăşiţele zilei”, o expoziţie bazată pe „studiul şi prezentarea principalelor evenimente socio-politice relatate de marile publicaţii din lume”.

Un articol de Cristina Enescu Aky|29 martie 2022

Despre acest proiect dar și arta contemporană și relația ei cu publicul am discutat în cele ce urmează cu acest artist vizual care face artă nu doar de dragul artei, ci încă și mai mult de dragul unor concepte și principii pe care le exprimă prin numeroase mijloace și materiale.

În centrul artei lui Alex Manea se află ideea, crezul, că o operă de artă trebuie să transmită un mesaj puternic celui care o privește, și să genereze într-un fel sau altul o reacție. Și, citindu-i ideile despre arta de astăzi, parcă ți se fisurează măcar puțin ideea (dacă o ai, cumva) că arta contemporană e nebuloasă, absconsă, fără sens și țel, și mai ales neapetisantă. Trăim vremuri multiplu-complicate, abrazive, adesea copleșitoare. Cu atât mai mult, o invitație: fiți „nechibzuiți” legat de expunerea la arta contemporană, nu chibzuiți prea mult asupra prejudecăților care plutesc împrejur legat de ea. E posibil să descoperiți puțintel dintr-o lume care vă va părea cel puțin interesantă. Iar interviul cu Alex Manea e un bun început în acest sens.

Ce conexiuni există între pictura contemporană și viața reală care ne înconjoară, în opinia ta?

Pentru ca această conexiune să existe, în primul rând arta vizuală trebuie realizată și prezentată în toate formele ei, sau în orice caz, în cât mai multe moduri. Ca artist nu poți să te ocupi numai de pictură și să te raportezi în același timp cu exactitate la arta prezentului. Din moment ce în societatea contemporană publicul este expus la atât de multe forme ale artei vizuale, artistul trebuie să se preocupe în permanență de transmiterea mesajului pe toate aceste căi. Astfel, conexiunea dintre societatea contemporană și artistul contemporan se produce numai când cel din urmă se prezintă pe toate căile existente, și mai puțin când acesta se manifestă doar prin pictură.

De exemplu, eu personal nu cred în forma actuală a artei de tip NFT („non-fungible tokens”, pe scurt o formă nouă de artă digitală, si mai mult – o metodă de comercializare, promovare și expunere a artei digitale), dar produc și promovez lucrări din această ramură, pentru a rămâne relevant ca artist contemporan. Publicul care urmărește această nouă mișcare este format din oameni tineri, care în cele mai multe cazuri nu este activ și în celelalte domenii ale artei vizuale. Din moment ce această ramură există, ia amploare și (sper eu) se îndreaptă spre o formă a ei eficientă și relevantă, consider că trebuie să fiu prezent și în această zonă. Lucrările sunt realizate la fel ca și cele din alte divizii, păstrează aceleași concepte și aceleași direcții plastice. Nu trebuie să mă abat cu nimic de la drumul meu, și nu fac nici o concesie pentru asta. Pur și simplu trăiesc în prezent, sunt conștient de ce mă înconjoară, de tot ce se întâmplă în jurul meu și acționez în consecință.

Ce te-a inspirat și te-a făcut artistul care ești astăzi (din propria ta biografie dar și istoria artei)?

Când mi-am dat seama că asta vreau și asta o să fac tot restul vieții, am știut ce urmează. Așa că am studiat toate mișcările artistice și toți artiștii relevanți (și încă o fac) prin toate mijloacele posibile, am experimentat cât de mult am putut și încă o fac, am realizat lucrări inspirate de toate acestea și am exersat cât am putut de mult, am acumulat și am progresat. Pe scurt, mi-am dedicat tot timpul și energia disponibile acestui drum pe care sunt.

„Arta nu are nevoie să fie explicată”, ci….? Cu alte cuvinte, cum speri să îți abordeze privitorul lucrările?

„Arta nu are nevoie să fie explicată” – nimic mai greșit, atunci când este vorba despre arta conceptuală. Conceptual vine de la concept, iar fără un concept nu ai nici o lucrare sinceră, reală, care să transmită ceva.

În aceste vremuri observ un fenomen nociv care ia amploare: tot mai mulți artiști aleg să producă lucrări, iar la final inventează un concept, o idee pe care o atribuie fără ca acest concept să fi existat în faza incipientă, sau mai rău – nu oferă nici o explicație. Pe scurt, artă conceptuală fără concept. Un nonsens care, deși pentru un spectator avizat și care poate emite o analiză pertinentă ar trebui să fie ușor de recunoscut, poate totuși păcăli publicul larg. Spectatorul observă o pungă de plastic plină cu pietre negre într-o expoziție dintr-una dintre cele mai cunoscute galerii. Apoi, în cel mai fericit caz, cere o explicație, și aceasta vine într-o manieră care îl lasă cu mai multe întrebări decât la început, sau nu vine deloc.

Acest fenomen face astfel un deserviciu artiștilor implicați real în această abordare pentru că duce la o generalizare și o percepție greșită, anume că așa este arta conceptuală, ceva care ori nu are nimic de spus și se ascunde în spatele unei etichete sau care este mult prea greu de înțeles de către spectatorul obișnuit, fapt care este total fals. Arta conceptuală ar trebui să fie ușor de înțeles, tocmai pentru că pleacă de la un concept, mesajul ei este cu ea de la început, nu se transformă sau alterează pe parcurs.

Eu întotdeauna plec de la un concept, iar toate mijloacele plastice și abordările tehnice și vizuale vin în ajutorul transmiterii mesajului pe care îl am de comunicat. Dar conceptul primează, el este cel mai important iar celelalte componente sunt secundare. Când privitorul este pus față în față cu o lucrare care îmi aparține, el poate interpreta în foarte multe moduri diferite mesajul din spate, dar de multe ori, numai atunci când știe exact explicația mea poate înțelege de la ce am plecat și ce am vrut să obțin.

Ce este arte povera și cum rezonezi cu acest concept?

Termenul reprezintă o mișcare artistică apărută în Italia în anii ‘60, care se baza pe folosirea materialelor „sărace”, umile: pământ, lemn, fier, zdrențe, plastic, deșeuri industriale, în speranța de a submina comercializarea artei. Ulterior, materialele folosite au început să fie de orice tip, unele fiind de fapt foarte scumpe. Conceptul de a păstra arta la un nivel dincolo de comercializare a dispărut de asemenea în momentul în care lucrările finale au început să fie vândute și licitate pe sume foarte mari. Astfel, a dispărut într-un fel esența de la care a plecat această mișcare, dar motivele inițiale rămân și pot fi folosite cu succes și azi.

Deși în practica mea folosesc și acest tip de materiale, lucrând în spiritul arta povera, în multe creații folosesc materiale noi, pe care le cumpăr sau le primesc. Astfel, rezonez foarte bine cu tot ceea ce înseamnă arte povera, dar atunci când conceptul și rezultatul final o cer, folosesc și materiale care trebuie cumpărate.

 

 

 

 

 

 

 

 

Când, cum, cu ce lucrezi? Și care au fost principalele etape din evoluția ta artistică de până acum?

Lucrez tot timpul. Și când nu lucrez efectiv la execuția propriu-zisă, caut materiale, mă gândesc la ce urmează să fac și elaborez idei și concepte în vederea realizării lucrărilor. Orice lucrare începe cu o idee, cu o temă aleasă, de la care dezvolt un concept, iar apoi urmează partea de execuție. Uneori prima etapă durează mai mult, alteori cealaltă necesită un timp mai îndelungat. Lucrez cu orice îmi trece prin cap. Practica mea se bazează pe o experimentare continuă de natură conceptuală, vizuală dar și din punct de vedere al materialelor folosite. Din punct de vedere stilistic, am avut câțiva ani de studiu, experimentare și acumulare, iar acum pot spune că mă aflu pe un drum bine determinat. Știu exact unde sunt si într-o oarecare măsură, știu și spre ce mă îndrept.

Proiectul „Rămășițele Zilei”: cum și din ce motive s-a născut, cui se adresează, și cum îți dorești să fie abordat de către public?

Acest proiect reprezintă de fapt o serie pe care o dezvolt în permanență și care este bazată pe una dintre preocupările mele principale: studiul și prezentarea principalelor evenimente socio-politice relatate de marile publicații din lume. Vedem cu toții ce fel de evenimente se petrec în ultimii ani. Situații pe care nici nu ni le imaginam. Chiar dacă expoziția actuală cuprinde lucrări realizate în ultimii trei ani, se pot observa totuși asemănările și starea profetică a știrilor, majoritatea titlurilor și temelor propuse putând fi asociate în mod direct cu știrile de azi.

Apropo și de „Rămășițele Zilei”, cum poate arta să fie astăzi ancorată în contemporan fără a deveni comercială, consumeristă sau senzaționalistă?

Foarte simplu. Eu încerc să fac exact asta – vorbesc despre subiectele de real interes al zilelor noastre, subiecte prezentate de cele mai mari publicații și televiziuni.

În prezent trăim vremuri tulburi, încărcate de evenimente majore care schimbă soarta omenirii, dar mulți dintre noi trăiesc în nepăsare și în ignoranță. Consider că este datoria permanentă a oricărui artist să vorbească prin artă despre aceste lucruri. Acum poate mai mult ca niciodată. Aceste lucrări care vorbesc despre evenimentele cu adevărat importante vor avea relevanță peste 100 de ani și nu cele care au teme superficiale și bazate pe consumerism. Este discutabil dacă arta care face referire la aceste aspecte este comercială. Probabil este, dar doar de la un anumit nivel în sus.

Nu cred că sunt foarte mulți, din afara sferei artistice și aici mă refer la colecționari, cumpărători de artă, oameni de artă etc., care ar vrea să își pună în casă pe perete o lucrare a mea pe care scrie mare „Famine” sau „Malnutrition”. În nici un caz eu nu fac artă comercială. Dar asta nu înseamnă că nu se vinde. Ea ajunge în cele din urmă la oamenii potriviți, la cei pentru care a fost realizată, la publicul meu țintă. Și abia atunci putem spune că devine comercială. Doar că îi trebuie poate o perioadă mai mare de timp ca să ajungă în acest stadiu, iar pe mine nu poate decât să mă bucure acest aspect.

Ca artist contemporan, pe o „piață a artei” cel puțin competitivă (ca să folosesc un termen foarte contemporan și el), cum reușești să rămâi valabil, semnificativ, deci și căutat?

Dând din coate și din mâini! Cât mai mult! Un artist oricât de pasionat și dedicat ar fi, dacă nu se expune cât mai mult și nu se înconjoară de oamenii potriviți și nu leagă colaborări fructuoase de ambele părți cu aceștia, nu face mare lucru în ziua de azi.

Piața artei de la noi este într-adevăr în urmă față de multe alte țări, dar observ totuși o evoluție frumoasă, organică și susținută. Marea noastră problemă este că nu avem public de artă. La noi nu există publicul care în alte orașe ale lumii trece pe stradă pe lângă o galerie și intră în ea. La noi intră în galerii doar oamenii cu adevărat pasionați de artă. Puținul public care există este format din oamenii direct implicați în fenomenul artistic, aici mă refer la artiști, galeriști, curatori, manageri culturali, jurnaliști culturali, PR-iști culturali, cei foarte puțini colecționari și cumpărători etc., care fac o treabă extraordinară, o muncă de Sisif care va avea până la urmă rezultate. Dar nu e ușor. Statul nu ajută, artiștii mor de foame și de frig la propriu, și astfel sunt afectate și toate celelalte categorii enumerate, iar această frumoasă și organică evoluție despre care vorbeam se desfășoară totuși foarte greu. Va mai dura poate mulți ani până toate aceste eforturi vor da rezultate.

Nu mă plâng, îmi desfășor o mare parte din activitate în străinătate și sunt bucuros că am șansa asta. Iar aici, sunt de asemenea recunoscător că am ajuns în punctul în care să pot alege cu cine să lucrez. De exemplu, mă încântă faptul că expoziția curentă este găzduită de Etaj Artist-Run Space, una dintre cele mai serioase și inovatoare galerii din România.

Ce te face cel mai fericit legat de reacțiile publicului la lucrările tale?

Lucrările mele au ca scop împingerea privitorului spre reflecție și reacție. Și când asta se întâmplă, lucrurile devin interesante și atunci mă bucur. Am o lucrare intitulată “Air”, care se referă la continua degradare a calității aerului peste tot pe glob. I-am explicat cuiva care a venit să mă viziteze la atelier și la următoarea vizită mi-a spus că și-a cumpărat un purificator de aer, în urma discuției noastre pe seama lucrării. Când se întâmplă așa ceva, sunt fericit. Înseamnă că mi-am îndeplinit scopul și am împins spectatorul spre reflecție dar mai ales spre reacție.

Când realitatea e copleșitoare, abrazivă și îmbibată de nenumărate griji mundane (ca astăzi, ca în ultima lună, în ultimii 2 ani…), ce putem găsi în artele vizuale care să ne fie de vreun folos interior, în orice sens?

O vorbă celebră spune: „Arta poate schimba lumea”. Și a făcut-o de atâtea ori în trecut, o face în prezent și o va face cu siguranță și în viitor. Dacă știm unde să ne uităm, cu ce să ne hrănim și ce să promovăm din această mare nesfârșită a artei, cu siguranță ne putem alimenta și vindeca.

Din nefericire, așa cum elemente ale societății apelează la mijloace specifice care distrag atenția de la lucrurile cu adevărat importante și păstrează majoritatea populației într-o stare de acalmie și ignoranță, așa și în sfera artei există lucrări destinate alimentării acestei stări de superficialitate și consumerism. Dar noi, cei care ne străduim să producem arta relevantă zilelor noastre cu siguranță existăm. Și la fel de sigur este că și publicul nostru există. Răspunsul este întotdeauna acolo, depinde doar de tine ce, unde și cum cauți.



11
/03
/13

Mobilă de artă a devenit un simbol al bunului gust, iar Fabrica de mobilă SIMEX se asigură că fiecare cumpărător poate lua un produs mobilier de artă în casa sa.

04
/03
/13

Ideea în jurul căreia se construiește conceptul ART HUB este aceea de spațiu multifuncțional oferit spre utilizare unui număr mare de persoane din domeniul artelor, managementului cultural, publicității și comunicării. Totodată, ART HUB este locul unde timpul poate fi petrecut în mod creativ și plăcut, un spațiu de întâlnire, lucru sau relaxare destinat oamenilor ce activează în domenii artistice […]