Cu Biblia la școală: „(M)ucenicul”, un film provocator, despre religie și educație
https://www.ziarulmetropolis.ro/cu-biblia-la-scoala-mucenicul-un-film-provocator-despre-religie-si-educatie/

Cum ar trebui să li se predea religia copiilor şi adolescenţilor? Cât de necesară este educaţia sexuală în şcoli? Și ce efecte poate avea implicarea Bisericii în cele mai adânci straturi ale societăţii? Sunt câteva dintre temele – extrem de actuale şi în România – puse în discuţie de filmul „(M)ucenicul”/ „The Student”, în regia lui Kirill Serebrennikov, care ajunge pe marile ecrane din România din 31 martie, distribuit de Transilvania Film.

Un articol de Liliana Matei|9 martie 2017

„În urmă cu trei ani, președintele rus Vladimir Putin a dat o lege prin care educația religioasă devenea obligatorie în școlile de stat, permițându-le studenților și părinților să aleagă între șase discipline religioase, cea dominantă fiind religia creștin ortodoxă. A fost o lege care a intrat în conflict cu ideea de separare a Bisericii de stat, subliniind clar cât de mult s-a distanțat Rusia de ateismul impus de regimul comunist“, comenta Variety după premiera de la Cannes, în 2016.

Dezbaterea este actuală și în România, unde Biserica Ortodoxă se opune transformării orei de religie în una de istorie a religiilor, dar și includerii orelor de educație sexuală în programa școlară.

În (M)ucenicul, Veniamin (Petr Skvortsov), un adolescent cuprins de o criză mistică, își confruntă mama, colegii și profesorii cu Biblia în mână. Au voie fetele să ia lecții de înot la școală în bikini? Chiar e nevoie de educație sexuală în clasă? Ar trebui studiată teoria evoluției la ora de științe? Adulții sunt copleșiți de certitudinile pe care tânărul le strigă invocând Scriptura. Nimeni, în afară de Elena (Victoria Isakova), profesoara lui de biologie, nu-l va provoca pe propriul teren.

Scenariul se bazează pe o controversată piesă de teatru, Martyr, care pornește de la ideea că Biblia citită de un copil sau un adolescent poate da naștere unor reacții radicale, neprevăzute. „Marius Von Mayenburg mi-a povestit că a scris această piesă după ce a citit Biblia și a descoperit niște versete foarte bizare, foarte violente, cu un înțeles dublu neașteptat. A simțit că, scoase din context, frazele astea ar putea descrie exact opusul iubirii și fraternității. Așa s-a născut piesa de teatru, de la ideea că e foarte simplu să răstălmăcești cuvintele Scripturii”, declară regizorul Kirill Serebrennikov într-un interviu pentru No Film School.

(M)ucenicul_3

Una dintre cele mai puternice scene din film se petrece în timpul orei de biologie, când profesoara încearcă să le predea noțiuni de bază despre funcțiile sexuale. Teoria evoluționistă, relațiile în afara căsătoriei – toate sunt contestate folosind Biblia. Srsa versetelor e mereu indicată, pentru a confirma autenticitatea lor.

„Filmul este o analiză relevantă a fanatismului religios și, în același timp, o privire critică asupra Rusiei moderne, o țară ale cărei instituții majore au devenit dominate de minți reacționare și de bigotism”, scrie The Hollywood Reporter.

(M)ucenicul a avut premiera în competiția Un Certain Regard la Cannes, unde a obținut Premiul François Chalais, acordat filmelor care promovează valorile jurnalismului. Regizorul rus Kirill Serebrennikov a câștigat numeroase premii în teatru, film și televiziune. (M)ucenicul este al patrulea său lungmetraj, după Playing the Victim (2006, Marele Premiu la Kinotavr Russian Open Film Festival și Rome Film Festival), Yury’s Day (Competiție Locarno IFF, 2008) și Betrayal (Competiție, Festivalul de la Veneția, 2012), filmul care i-a adus notorietatea internațională.

(M)ucenicul va fi distribuit în cinematografele din România din 31 martie, de Transilvania Film.

15
/07
/14

INTERVIU. Aflat la prima ediţie, festivalul Ceau, Cinema! (17-20 iulie) îşi propune să apropie publicul de filmul european, într-o oraş fără nici un cinematograf de stat funcţional, dar cu ambiţii de capitală culturală: Timişoara. Pentru a afla ce înseamnă un astfel de eveniment, am stat de vorbă cu iniţiatorul şi organizatorul principal: copywriterul şi criticul de film Lucian Mircu.

14
/07
/14

Ajunsă la cea de-a treia ediție, Caravana Metropolis – ‘Cinema în aer liber’, cel mai mare festival nomad de film din ţară, revine în Piața Mică din Sibiu, al șaptelea oraş de pe itinerariul din acest an, unde va rămâne între 15 - 20 iulie. 

10
/07
/14

Orașul Băicoi din județul Prahova va fi gazda  Festivalului Internațional de filme de scurtmetraj „Arkadia Shortfest”,  în perioada 11-12 iulie.

09
/07
/14

CRONICĂ DE FILM. Producția spaniolă „Canibal” are un schelet narativ arhetipal, cu inflexiuni de indie american, peste care este turnat un ambalaj de film european de festival. Filmul norvegian „În ordinea dispariției” este o reconfortantă comedie neagră pe un fundal de nămeți nordici stropiți pe alocuri cu sângele răzbunării.

08
/07
/14

Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), organizatorul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) continuă proiectul de succes Caravana Filmelor TIFF/ Operation Kino.

07
/07
/14

Setul de DVD-uri „Pintilie. Cineast” a fost distins cu Premiul pentru cel mai bun DVD cu elemente speciale în cadrul celei de-a 11-a ediții a DVD Awards, premii oferite în cadrul Festivalului Il Cinema Ritrovato, un eveniment amplu organizat de Cinemateca din Bologna și dedicat filmelor clasice, capodoperelor de arhivă și peliculelor restaurate.

06
/07
/14

CRONICĂ DE FILM. La aproape zece ani de la succesul său major cu „Crash”, timp în care a mai realizat alte două filme, scenaristul și regizorul canadian Paul Haggis a revenit în 2013 cu „Third Person”, ajuns acum pe marile ecrane de la noi sub titlul mai facil de „Dragoste la persoana a treia”.

04
/07
/14

Pe 7 iulie, Cinema-Edu vă invită la un răsfăț cinefil, pe terasa de la etajul 2 al mall-ului Promenada. Bucurați-vă de răcoarea unei seri de vară și savurați băutura preferată în compania unor filme de calitate.

03
/07
/14

Personajul de benzi desenate Batman, care a stat la baza mai multor desene animate, seriale de televiziune, lungmetraje şi jocuri video, va sărbători pe 23 iulie 75 de ani de la prima sa apariţie într-o revistă de benzi desenate.