Cu drag, Vincent. 165 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai importanti pictori din istoria artei
https://www.ziarulmetropolis.ro/cu-drag-vincent-165-de-ani-de-la-nasterea-unuia-dintre-cei-mai-importanti-pictori-din-istoria-artei/

S-au împlinit, zilele trecute, 165 de ani de la naşterea pictorului Vincent van Gogh. Cu acest prilej,  la Grand Cinema & More Băneasa, în cadrul Festivalului Filmului Experimental, a avut loc avanpremiera filmului „Cu drag, Vincent” / Loving Vincent

Un articol de Petre Ivan|31 martie 2018

Cu drag, Vincent” sunt cuvintele care încheie toate cele peste 800 de scrisori pe care Vincent van Gogh le-a trimis fratelui său Theo. Filmul începe cu ultima scrisoare, neterminată, către Theo. Printr-o tehnică modernă ce combină animația cu pictura în ulei, este reconstituită întreaga viață a pictorului, până la sfârșitul său controversat.

Co-regizat de regizorul britanic Hugh Welchman, laureat al premiului Oscar, și regizoarea poloneză Dorota Kobiela, „Cu drag, Vincent” / Loving Vincent este un film de animație cum nu s-a mai văzut până acum. 107 pictori din toată lumea au pictat în ulei cele 62.540 de fotograme ale pelicuei, care se derulează la o viteză de 12 picturi pe secundă.

Inspirată de viaţa lui Van Gogh, pelicula se caracterizează prin formatul inedit. Animaţia este realizată pornind de la pânzele artistului, copiate şi modificate în aşa fel încât să compună fiecare o imagine din film.

Proiectul filmului constă în reînvierea operei şi vieţii artistului pornind de la picturi animate. În acest scop, au fost alese 120 de tablouri. Acestea şi toate animaţiile care s-au născut din ele sunt copiate de o echipă de pictori care au lucrat în studioul din Gdansk.

Fiecare secundă a filmului corespunde unui număr de 12 pânze diferite, pictate de mână. Pentru a corecta variaţiile luminoase şi cromatice dintre imagini a fost folosit un procedeu digital

* * *

În 1891, factorul Joseph Roulin îi cere fiului său Armand să-i ducă o scrisoare lui Theodorus van Gogh, fratele pictorului Vincent Van Gogh care se sinucisese. Armand este recalcitrant. Chiar dacă Van Gogh îi pictase  portretul cu ceva timp în urmă, Armand este convins, ca majoritatea oamenilor, că Vincent Van Gogh era un nebun mai mult au mai puţin periculos.

El acceptă totuşi pentru a-i face o plăcere tatălui său. Dar află că fratele artistului murise şi el după câteva luni. Misiunea lui Armand pare să nu mai aibă niciun sens, dar primele elemente pe care le-a aflat despre moartea pictorului îl fac să dorească să ştie mai mult. El pleacă la Auvers-sur-Oise pentru a cerceta viaţa intimă şi artistică a lui Vincent Van Gogh.

Opiniile despre pictorul dispărut sunt clar împărţite în două: cele care îl consideră nebun şi cele care văd în el un geniu. Fiecare persoană are o versiune a morţii sale şi discordanţele nu întârzie să apară între martori. Cu cât află mai mult, cu atât circumstanţele morţii pictorului apar mai puţin clar. Armand începe să se îndoiască de teza sinuciderii.

A fost o crimă? Şi dacă da, cine ar fi vinovatul? O fostă amantă, Doctorul Gachet, medicul pictorului, artist ratat el însuşi, cel mai bun copiator al acestuia şi care n-ar fi avut decât de câştigat recuperând pânzele pictorului pentru a le vinde când opera lui Van Gogh va fi recunoscută la adevărata ei valoare? Sau un tânăr înapoiat mintal, potenţial agresiv, care l-ar fi putut omorî pe Vincent pe câmp când acesta plecase să picteze pentru ultima dată?

* * *

Şi-au împrumutat vocea personajelor din film Robert Gulaczyk (Van Gogh), Douglas Booth, Jerome Flynn, Saoirse Ronan, Helen McCrory, Chris O’Dowd, John Sessions, Eleanor Tomlinson, Aidan Turner

Muzica filmului a fost compusă de Clint Mansell

Filmul a fost recompensat cu mai multe distincţii: Premiul Publicului la Festivalul Internaţional de Animaţie de la Annecy, Cel mai bun film de animaţie străin la Golden Trailer Awards, Cel mai bun film de animaţie la Festivalul de la Shanghai, Filmul Internaţional cel mai Popular la Festivalul Internaţional al Filmului de la Vancouver, Canada.

Foto: Cu drag, Vincent – facebook

15
/09
/16

Sâmbătă, 17 Septembrie 2016, Grădina Sticlarilor (strada Vasile Lascăr nr.36) își redeschide porțile pentru cei care vor să își descopere sau să își dezvolte latura artistică. Intrarea la Grădină este gratuită însă, pentru participare, se percepe o taxă de 20 RON, pentru achiziționarea materialelor necesare.

11
/09
/16

Viața în Giulești va fi tema unei instalații-eveniment de artă comunitară contemporană la Muzeul Culturii Romilor din Drumul Săbăreni 101-125. Evenimentul va avea loc pe 16 septembrie, de la ora 19.00.

10
/09
/16

Festivalul Internațional de fotografie Bucharest Photofest se va desfășura între 10 şi 20 septembrie, organizat de Grupul Filos, se desfăşoară în câteva locuri din Bucureşti, între care şi Teatrul Naţional din Bucureşti, în foaierul nou deschis, dinspre Bulevardul Carol.

09
/09
/16

Noaptea Albă a Galeriilor, proiect inițiat și organizat de Asociația Ephemair, prezintă pe 30 septembrie, în cadrul celei de-a zecea ediții, expoziții și evenimente dedicate artei contemporane, în galerii de artă, spații alternative, huburi creative și ateliere de artist din zece orașe – alături de București, la NAG#10 vor participa în acest an Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara.

25
/08
/16

În vreme ce guvernul român se gândeşte cum să scoată 50 de lei din buzunar pentru a-şi trimite la grădiniţă minorii ai căror părinţi au venituri mici, italienii sunt gata să le acorde o susţinere generoasă adolescenţilor. Într-o mișcare concepută pentru a reaminti tinerilor că doar cultura este cea care ne îmbogăţeşte viaţa şi aduce oamenii împreună, cetățenii italieni care împlinesc 18 ani sunt pe cale să obțină 500 de euro " bonus de cultură " de la guvern.

12
/08
/16

6 artiști și 6 artizane își expun creațiile în Bastionul Țesătorilor din Brașov până pe 30 august. Proiectul „Războaie în Bastionul Ţesătorilor” facilitează și promovează creația unor lucrări de artă contemporană care să integreze tehnica ţesutului la război din zona Branului, element de patrimoniu imaterial.

25
/07
/16

București Mall prezintă expoziția Instalart/ Obiect/ 004, ce reunește șase proiecte de design destinate mediului urban, realizate de cunoscuți designeri și arhitecți români. Expoziția, lansată în cadrul unui vernisaj pe 21 iulie, rămâne la București Mall până pe 9 august, când se va muta în Plaza România, pentru alte 3 saptamani.