Cu dragoste, pentru Nepotul meu, Veniamin
https://www.ziarulmetropolis.ro/cu-dragoste-pentru-nepotul-meu-veniamin/

În perioada 11-18 iunie, la Buzău tot oraşul se adună la Teatru, fie în sala de spectacol, fie în parcuri sau locuri special amenajate. Festivalul BUZĂU / IUBEȘTE / TEATRU, ajuns la cea de-a XVII-a ediţie, se bucură, după doi ani, de o nouă reuniune, respectiv de 8 spectacole – 8 producţii a teatrelor din ţară selecţionate cu multă dragoste pentru publicul buzoian.

Un articol de Diana Parpalea|12 iunie 2022

Festivalul a început cu spectacolul „Nepotul meu, Veniamin”, o co producție a Teatrului Evreiesc de Stat și Teatrul de Comedie din București, având în distribuție două nume de neconfundat în teatrul românesc, respectiv Maia Morgenstern și Emilia Popescu, cărora li se alătură doi actori tineri, Andreea Alexandrescu și Andrei Miercure.

Spectacolul „Nepotul meu, Veniamin”, scris de Ludmila Ulițkaia și regizat de Vlad Massaci, prezintă cu multă sensibilitate și umor povestea unei mame care ține cu orice preț să nu renunțe la acest rol, chiar și atunci când propriul copil este un bărbat în toate firea. Orgoliul și egoismul o fac să ia decizii exagerate și pripite, cu intenții bune, pe care orice mamă le-ar putea înțelege până într-un anumit punct. Totodată, pe lângă faptul că este mamă, este de origine evreiască și rusească, dimensiune socială la care nu ar vrea să renunțe nici fiul său. Dar cum conflictul între generații este o altă temă abordată, vom vedea ce trebuie să îndure mama Esfir în final.

Povestea de familie este spusă într-un decor construit pe detalii și atmosferă. Întreaga lumea a mamei Esfir este conectată în permanență cu trecutul, prin lanțul nesfârșit de fotografii-tablou-portret al unor rude care au murit cândva, în același timp, demult. Decorul semnat de Iuliana Vîslan este și el o poveste în sine, care, așa cum ne-am obișnuit și de la alte spectacole cu regizorul Vlad Massaci, se așază într-un frumos tablou scenic. Toată frumusețea lui stă în detalii, cum ar fi micro-mobilierul cu mici scaune și mese în miniatură presărat ici colo, care construiesc un fel de mici case pentru păpuși, ori rama de tablou fără chip. Iar peste tot acest mobilier vechi, prăfuit de timp, se află o machetă cu mici blocuri care luminează – prea mici – ceea ce ar putea reprezenta viitorul mamei Esfir.

Această relație regizor-scenograf, mai rar întâlnită în zilele de azi, aduce spectacolului o frumusețe unică, întrucât cele două concepte – scenografic și regizoral – se completează și creează o unitate. Vlad Massaci se folosește de spațiul creat pentru a-i purta pe spectatori de la o scenă la alta: fie în universul mamei Esfir, fie în cel al Elizavetei ori cel al tinerilor, respectiv noii generații.

 

Drama și umorul poveștii sunt date evident de cele două actrițe, Maia Morgenstern (Esfir Livovna) și Emilia Popescu (Elizaveta Iacovlevna). Cele două personaje pe care le interpretează sunt în antiteză, de unde reiese și farmecul relației dintre acestea. Maia Morgenstern se folosește de toate calitățile sale gestuale și vocale pentru a-i da personajului atât candoarea, cât și naivitatea unei mame care nu vede altceva în viața ei decât familia și continuarea acesteia prin copii și nepoți, așa cum vrea ea să fie. Iar de cealaltă parte, Emilia Popescu, care interpretează rolul verișoarei sale, cu care are o relație strânsă, pe cât de naivă pare la început, pe atât de rațională este atunci când trebuie să ia decizii și să găsească soluții, ori să o înfrunte pe Esfir. Iar acest lucru s-ar putea înțelege și prin alegerea costumelor (Iuliana Vîslan), o combinație între cele două non-culori: alb (Emilia Popescu) și negru (Maia Morgenster), reprezentând balanța între bine și rău ori relația de respingere dintre doi magneți – o posibilă caracterizare vizuală pentru cele două.

Cei doi tineri, Sonecika (Andreea Alexandrescu) și Vitea (Andrei Miercure) reprezintă, prin relația lor, atât posibila viitoare generație, cât și un conflict întâlnit și pe jumătate rezolvat între dimensiunea socială a celor două doamne (evreiască) și cei doi tineri (rusească). Tinerii actori reușesc să creeze o relație prin care denotă inocența și, totuși, lupta pentru a căpăta un sens în viață prin muncă.

O dramă de familie spusă cu mult umor a fost aplaudă minute în șir în sala de spectacol a Teatrului „George Ciprian” Buzău, în cadrul Festivalului BUZĂU / IUBEȘTE / TEATRU. Chiar dacă s-a făcut „haz de necaz”, spectacolul a lăsat în inima buzoienilor o mesaj important despre acceptare, maturizare și în final, despre dragostea necondiționată în familie.

 

Nepotul meu, Veniamin

Co producție Teatrul Evreiesc de Stat, București și Teatrul de Comedie, București

 

Autor: Ludmila Ulițkaia

Traducere: Elvira Rîmbu

Regizor: Vlad Massaci

Decor: Iuliana Vîlsan

Costume: Iuliana Vîlsan

Muzică originală: Vasile Sirli

Light design: Alin Popa

 

Distribuție:

Esfir Livovna: Maia Morgenstern

Elizaveta Iacovlevna: Emilia Popescu

Sonecika: Andreea Alexandrescu

Vitea: Andrei Miercure

Fotografii: Oana Monica Nae

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Pe 23 martie 2021, la 93 de ani, după aproape un secol petrecut printre lumini, umbre și culori, a părăsit această lume, lăsând în urmă o istorie a costumului, zeci de volume, nenumărate expoziții, o mulțime de obiecte adunate într-o colecție de o valoare greu de estimat, care, poate, își va găsi în timp un spațiu pentru ca muzeul visat de ea să existe.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

21
/03
/24

Joi, 28 martie, de la ora 19.00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a șasea întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este „Ăștia o să ne plătească nouă pensia?!”

20
/03
/24

Denisa Nicolae are multe nesiguranțe și incertitudini. Râde zgomotos și plânge cu sughițuri. Iubește. Lumea ei e mare și jucăușă, din când în când o prinde cu tandrețe, să nu fugă, și o face vizibilă, puțin câte puțin.