„Cu mama la muzeu”, un program pentru copii şi parinti la Muzeul Satului din Capitala
https://www.ziarulmetropolis.ro/cu-mama-la-muzeu-un-program-pentru-copii-si-parinti-la-muzeul-satului-din-capitala/

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Capitală organizează, la fiecare sfârşit de săptămână, începând de sâmbătă şi până pe 19 decembrie, programul educativ „Cu mama la muzeu”, dedicat petrecerii timpului liber în mod creativ în ambianţa muzeului, informează un comunicat. Astfel, în această perioadă, copiii, împreună cu părinţii, vor putea să participe, sub coordonarea […]

Un articol de Andrada Văsii|15 noiembrie 2012

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Capitală organizează, la fiecare sfârşit de săptămână, începând de sâmbătă şi până pe 19 decembrie, programul educativ „Cu mama la muzeu”, dedicat petrecerii timpului liber în mod creativ în ambianţa muzeului, informează un comunicat.

Astfel, în această perioadă, copiii, împreună cu părinţii, vor putea să participe, sub coordonarea unor profesori, la confecţionarea de măşti populare în stil tradiţional, a sorcovei. vor afla cum se confecţionează Steaua de Crăciun cu care merg la colindat sau vor decora turtă dulce. Toate aceste activităţi se întâmplă la gura sobei, unde actori cunoscuţi vor depăna poveştile copilăriei.

Atelierele sunt destinate copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 10 ani, preţul fiecăruia dintre ateliere fiind de 20 lei pentru fiecare participant.

De asemenea, tot în cadrul programului „Cu mama la muzeu”, copiii pot participa la un atelier de origami-kirigami, organizat de Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” în colaborare cu Societatea Ornitologică Română. Preţul acestui atelier este de 10 lei pentru fiecare participant, anunţă reprezentanţii muzeului.

La fiecare dintre ateliere, activităţile vor cuprinde şi o secţiune intitulată “Căsuţa cu poveşti”, în care un actor va povesti “la gura sobei” din lumea cărţilor pentru copii.

 

 

Sursa: Mediafax

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Pe 23 martie 2021, la 93 de ani, după aproape un secol petrecut printre lumini, umbre și culori, a părăsit această lume, lăsând în urmă o istorie a costumului, zeci de volume, nenumărate expoziții, o mulțime de obiecte adunate într-o colecție de o valoare greu de estimat, care, poate, își va găsi în timp un spațiu pentru ca muzeul visat de ea să existe.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

21
/03
/24

Joi, 28 martie, de la ora 19.00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a șasea întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este „Ăștia o să ne plătească nouă pensia?!”

20
/03
/24

Denisa Nicolae are multe nesiguranțe și incertitudini. Râde zgomotos și plânge cu sughițuri. Iubește. Lumea ei e mare și jucăușă, din când în când o prinde cu tandrețe, să nu fugă, și o face vizibilă, puțin câte puțin.

20
/03
/24

Sue Giles, președintele ASSITEJ, transmite mesajul de Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret. Scopul acestei campanii este de a facilita accesul la teatru și la spectacole pentru copii și tineri.

19
/03
/24

Nominalizat în acest an la Women's Prize for Fiction, romanul „Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul” de Mirinae Lee, o coreeancă mutată în SUA, spune povestea teribilă a unei femei evadate din Coreea de Nord.

18
/03
/24

Proiectul „Întâlnirile Teatrul azi la Masca” iniţiat de revista Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, continuă seria de discuții profesionale cu a doua masă rotundă dedicată, de această dată, dramaturgiei românești.