Cu Pasolini la Roma
https://www.ziarulmetropolis.ro/cu-pasolini-la-roma/

În anul 1955, când tânărul poet Pier Paolo Pasolini îşi publică primul roman, „Ragazzi di vita”, tradus şi la noi acum de Gabriela Lungu, cu titlul „Băieţii străzii” şi publicat la Editura Litera, în Italia încă se simt puternic urmele războiului.

Un articol de Dana Ionescu|28 martie 2021

Viața cotidiană se străduiește să-și (re)găsească un ritm. Oamenii la fel. Venit în Cetatea Eternă de cinci ani, împreună cu mama sa, profesoară, la momentul acesta, foarte important pentru destinul lui, romancierul debutant nici nu visează ce îl așteaptă.

Cine este în 1955 Pier Paolo Pasolini? Un rebel sosit la Roma din Lombardia, după ce debutase în urmă cu un deceniu ca poet, autofinanțându-și volumul, un filolog școlit la Universitatea din Bologna, un comunist retras din partid, după o relație tensionată, dar convins că „numai comunismul poate oferi o cultură nouă”. În 1955, Pasolini renunțase la slujba modestă din școala modestă de la Ciampino, lângă Roma, era apropiat de scriitorii Alberto Moravia și Giorgio Bassani și își căuta agitat drumul în artă. Evident, nu știa nici că mai are de trăit doar douăzeci de ani, nici că va face mai mult decât își închipuie la momentul acesta, nici că în posteritate va rămâne în primul rând ca cineast. În 1955, când se străduiește să-și revină, Italia nu-l mai are pe Cesare Pavese, minunatul prozator care a însemnat atât pentru literatura din prima jumătate a secolului XX, și neorealismul încă are putere. Vittorio da Sica e pe val, a făcut deja „Hoții de biciclete” și alte pelicule importante pentru filmul european. Cu câțiva ani în urmă, Roberto Rossellini regizase „Roma, oraș deschis”, cu Anna Magnani, „certificatul de naștere al cinematografului modern”, pornind de la rezistența italiană în fața invaziei naziste de la Roma din 1944.

Pasolini, acest spirit rebel, această combinație de catolicism și marxism, acest temerar în luptă cu toate tipurile de autoritate, nu are cum să știe în 1955 că multe din ideile lui socio-politice au un fel de dimensiune vizionară, că viitorul le va confirma valabilitatea (consumerismul este totalitarismul ce va veni – poate cea mai vehiculată dintre ele), că filmul îi va pune în lumină cel mai bine talentul, deși istoria îl va păstra ca „regizor de film, poet, romancier, scenarist și intelectual italian”, și că nu va avea prea mult timp, căci sfârșitul e undeva pe aproape, îl va aștepta într-un port de lângă Roma.

Deci, pentru moment, își publică primul roman, „Băieții străzii”. E o carte care trebuie citită și pentru că Pasolini e unul dintre creatorii aceia care au ceva de spus în mai multe sfere și la el se întâlnesc destule paradoxuri. Cartea lui ilustrează un moment în care literatura ajunsese foarte departe și se îndepărtase de preferințele ei din urmă cu câteva decenii. Și, dată fiind formula lui „neorealistă”,  „Băieții străzii” se poate folosi ca document de viață pentru o epocă și o gândire.

Rămasă poate cea mai importantă dintre scrierile de ficțiune ale lui Pasolini, cartea asta ne duce la Roma. Evident, Roma de aici nu păstrează nimic din imaginea clasică, perpetuată de secole, a „Cetății Eterne”, nu prilejuiește o plimbare prin istorie, să spunem așa. Dimpotrivă, propune o plimbare deloc plăcută printr-o ruină populată de ruine, căci asta sunt și personajele fără speranță, care distrug, fură, violează și se prostituează în Ponte Mammolo, cartierul „deposedaților” în care locuia Pasolini în vremea când își scria romanul. Iată, grosso modo, motivul pentru care acesta a fost imediat criticat și cenzurat, guvernul creștin-democrat condamnându-l pentru „obscenitate”, iar comuniștii, pe de altă parte, găsindu-l „artificial și mai ales lipsit de perspectivă”.

Primul roman al lui Pasolini, antidogmaticul, „ereticul”, care la mulți ani după moarte avea să-și adauge în palmares un fapt care nu poate să nu-ți stârnească un zâmbet – filmul lui, „Evanghelia după Matei”, este considerat unul dintre cele mai bune filme despre Hristos –, începe în Roma desfigurată de război, oraș al mizeriei și al închiderii, într-o zi de iulie, când Crețu merge pe malul Tibrului în „zgomot neîncetat de mașini”, spre prima împărtășanie, deși „arde de nerăbdare s-o șteargă”. O să-i cunoașteți din primele pagini pe mai toți din gașca de nefericiți care caută să se hrănească pe străzile lugubre ale orașului neîndurător: Crețu, Lupșor, Marcello, Îngeru, Calabrezu, Băscoi, Cașu, Amerigo, Alvaro, Alduccio, Rocco, Frântu, Chioru, Roșcovanu, Dovleacu  etc.  O să hoinăriți cu ei prin cartiere pline de miasme, în căutare de fier vechi și orice de furat, o să le ascultați argoul foarte colorat, o să vă sperie și o să vă înduioșeze în același timp. O să treceți de mai multe ori podurile de peste Tibru, o să-i însoțiți la cârciumă și la agățat, o să le descoperiți imediat lipsa de sens, de orizont, de scop. De fapt, toată cartea stă, o să vedeți, sub semnul absenței.

Neantul de zi cu zi atrage ca un vârtej toate aceste personaje. Dimensiunea socială din construcția lor e evidentă și ea le configurează pe celelalte. Prinși ca într-o colivie într-un oraș în care sunt liberi, dar nu bine primiți, un oraș care se lasă folosit, cu care își construiesc o relație lipsită de înțelegere și de empatie, băieții lui Pasolini sunt, desigur, învinșii. Iată, pe scurt, cu ce se ocupă unul dintre ei: „Guriță se învârtea prin părțile străzii Tuscolana, prin piața Re din Roma și pe via Taranto, locuri în care existau o piață de legume, o cazarmă și o cantină a săracilor ținută de călugări. Când nu era acasă se descurca lucrând câte ceva (cât mai puțin cu putință) pentru vreun pescar sau pentru vreun vânzător din piață ori șterpelind de pe tarabe sau prin tramvaie. Când avea chef rămânea la periferie, de la Prenestina la Quandraro, și umbla cu un sac deșirat căutând printre gunoaie fier vechi sau bucățele de plumb, dar o făcea arareori, pentru că tot aplecându-se îl apuca durerea de spate, iar gura i se umplea așa de tare de praf, că-i trebuia aproape o sticlă de vin s-o dezinfecteze, și-n felul ăsta se duceau pe apa sâmbetei jumătate din banii pe care reușea să-i câștige. Nici lui Crețu nu-i plăcea să adune fier vechi, asta și pentru că era o treabă de copii, așa că în periferie veneau doar ca să doarmă în bidoare, iar restul zilei îl petreceau pe străzile din centrul Romei. Iar dacă în vreo zi reușeau să facă rost și de mălai pentru ziua următoare, atunci la naiba cu munca și oboseala, luau autobuzul și se duceau la Aqua Santa.”

În stilul „neorealist” pe care și l-a găsit, folosind brut observația pentru a reda o lume în care nu există decât antieroi, lăsând dialogul să vorbească și permițându-și rar inserții descriptive, ficțiunea lui Pasolini desfășoară în fața ochilor noștri un declin cumplit. Și nu doar despre paria este vorba, ci despre declinul ființei umane în anumite împrejurări. O umbră, Roma colcăie de ființe dezumanizate. Multe dintre cartierele ei par fantomele unui oraș pe care nu îl mai înțelege și nici măcar nu-l mai vede nimeni. Războiul a luat tot și n-a pus nimic în loc. În Piața Mare nu mai există „nici măcar o varză” și nicăieri, în centru sau la periferie, nu se mai simt nici măcar stafiile.

În pântecele necurate ale Romei (Pasolini le știa așa de bine, că Federico Fellini l-a rugat și să rescrie unele dialoguri din „Nopțile Cabiriei”, ajuns pe marile ecrane la doi ani după ce s-a tipărit „Băieții străzii”) mișună o gamă variată de refuzați. Viețile lor mărunte nu se etalează în cele peste două sute de pagini ale romanului într-un fel care să-l uimească pe cititor.  În treacăt fie amintit, pentru că vorbim despre ediția în română, în aceeași perioadă, mai exact în 1957, în România apărea „Groapa” lui Eugen Barbu, care oferea și ea o variațiune remarcabilă pe aceeași temă și care se bucura de succes. Spre deosebire de romancierul român, care a lucrat la carte câțiva ani, scriitorului italian i-a luat mult mai puțin să termine „Băieții străzii”, debut prin care și-a marcat ferm teritoriul în literatură și și-a anticipat și zona în care vrea să se miște în film. În această „groapă” a omenirii în care, odată ajuns, trebuie să lași orice speranță, s-a decantat o materie valoroasă, pe care o vom regăsi în mai multe forme în cinemaul său, începând chiar cu primul film, „Accattone!”, ecranizare a celui de-al doilea roman al său, „Una vita violenta”.

La mijlocul unui secol violent, în atmosfera postbelică în care arta își reevalua scopurile și mijloacele, debutul lui Pasolini este, fără îndoială, un moment important pentru cultura italiană și pentru arta europeană.  Citiți „Băieții străzii” nu pentru că ar fi un roman cum n-ați mai citit sau cum nu s-a mai scris. Nicidecum. Ci ca să vedeți începutul unei opere care a îndrăznit mult și a schimbat mult, schimbând accentele în chip hotărâtor, anticipând schimbări și noi feluri de a privi realitatea și arta. Citindu-l, sunt șanse să înțelegem mai clar de ce Roma, căreia i-a făcut aici un fel de elegie, îl preamărește și acum în fel și chip: desenându-i chipul la colț de stradă, lipindu-i versurile decupate pe ziduri, păstrând, la restaurantul la care a luat cina, scaunul pe care s-a așezat în seara în care a fost ucis pe plaja din Ostia. Deci punct și de la capăt: E anul 1955, Pasolini tocmai a debutat ca romancier, Roma e o bătrână cenușie, murdară și nemiloasă, iar copiii ei își caută un loc.



04
/07
/21

Pentru a marca 200 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri (1821-1890), deținătorul primului premiu internațional pentru literatura română, Muzeul Național al Literaturii Române Iași organizează în 2021 o serie de expoziții, concursuri, ateliere, întâlniri și apariții editoriale speciale.

01
/07
/21

Zilele acestea, a plecat către librăriile din întreaga țară o nouă ediție, revăzută, a Jurnalului lui Franz Kafka, editată în colecția ANANSI World Fiction într-un format grafic deosebit.

28
/06
/21

„Forma lucrurilor. Alfabetul geometriei”, cartea lui Marco Andreatta publicată recent în colecția Știință, spune povestea geometriei, pe care autorul o descrie drept unul dintre cele mai studiate şi sofisticate sisteme ale gândirii filozofice, capabil să furnizeze interpretări ale lumii în care trăim şi tehnicile de care avem nevoie ca să ne putem împlini aşteptările şi dorinţele. Orientarea în spațiu, perceperea unui obiect prin forma sa, minimizarea distanțelor de deplasare – toate acestea sunt înzestrări geometrice de care ne folosim în viața de zi cu zi.

17
/06
/21

Ziarul Metropolis vă prezintă un fragment din romanul „un nor în formă de cămilă” de Alina Nelega, recent apărut la Editura Polirom, în colecția „Fiction Ltd.” (disponibil și în ediție digitală).

14
/06
/21

Storis este prima aplicație de audiobookuri, ebookuri și podcasturi în limba română, un produs original și unic pe piața de carte din România, care își propune să ofere cititorilor o experiență nouă a lecturii și să așeze țara noastră pe harta revoluției digitale care se manifestă astăzi în toată lumea.

13
/06
/21

Unele cărți te pot însoți oriunde și oricând. Ele conturează un orizont mai generos. Ziarul Metropolis vă invită să descoperiți trei romane noi, recent apărute în România, care vă pot bucura oriunde și oricând.

11
/06
/21

Triumf Amiria și Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) îi invită pe traducătorii profesioniști și amatori la un atelier de traducere queer cu profesoara universitară Ruxandra Vișan și traducătoarea Laura Sandu în cadrul secțiunii de literatură a proiectului.

08
/06
/21

„Unică în acest roman este vocea naratorului său, un amestec de Holden Caulfield și Karl Ove, maghiar și român, idealist și cinic, hibrid în multe sensuri, încercând să găsească claritatea, fără să știe de ce, dintr-un pur instinct moral și estetic, și fără să știe cum. Dacă acceptăm pactul autobiografic al cărții, atunci înțelegem lumea din care a ieșit unul dintre poeții cu adevărat originali ai noii generații. Mărcile lui lirice apar surprinzător și discret, ca mici puncte incandescente, și în proza fluidă și simplă prin care e spusă povestea anilor de rătăcire ai lui Dósa, probabil cel mai important scriitor maghiar de limbă română de azi.” (Adrian Lăcătuș).

01
/06
/21

Noul episod dedicat istoriei documentarului românesc de Cineclubul One World Romania aduce prim-plan trei personalități literare - Nina Cassian, Radu Cosașu și Geo Bogza. Până la 25 iunie pot fi văzute online, gratuit, cinci documentare de scurtmetraj din anii `60 la care şi-au adus contribuţia cei trei cunoscuţi scriitori.

31
/05
/21

O nouă carte care a ținut prima pagină a publicațiilor din întreaga lume în ultimii ani a apărut zilele acestea în traducere în colecția ANANSI World Fiction. Este vorba despre ”Niciun prieten, doar munții”, volum de memorii al cunoscutului refugiat iranian de etnie kurdă Behrouz Boochani, o istorie tăioasă ce descrie poveștile adevărate ale refugiaților de pe Insula Manus, din Papua Noua Guinee, unde autorul a fost închis în 2013, după ce a fost prins încercând să intre cu barca în apele teritoriale ale statului australian.