Cu Pasolini la Roma
https://www.ziarulmetropolis.ro/cu-pasolini-la-roma/

În anul 1955, când tânărul poet Pier Paolo Pasolini îşi publică primul roman, „Ragazzi di vita”, tradus şi la noi acum de Gabriela Lungu, cu titlul „Băieţii străzii” şi publicat la Editura Litera, în Italia încă se simt puternic urmele războiului.

Un articol de Dana Ionescu|28 martie 2021

Viața cotidiană se străduiește să-și (re)găsească un ritm. Oamenii la fel. Venit în Cetatea Eternă de cinci ani, împreună cu mama sa, profesoară, la momentul acesta, foarte important pentru destinul lui, romancierul debutant nici nu visează ce îl așteaptă.

Cine este în 1955 Pier Paolo Pasolini? Un rebel sosit la Roma din Lombardia, după ce debutase în urmă cu un deceniu ca poet, autofinanțându-și volumul, un filolog școlit la Universitatea din Bologna, un comunist retras din partid, după o relație tensionată, dar convins că „numai comunismul poate oferi o cultură nouă”. În 1955, Pasolini renunțase la slujba modestă din școala modestă de la Ciampino, lângă Roma, era apropiat de scriitorii Alberto Moravia și Giorgio Bassani și își căuta agitat drumul în artă. Evident, nu știa nici că mai are de trăit doar douăzeci de ani, nici că va face mai mult decât își închipuie la momentul acesta, nici că în posteritate va rămâne în primul rând ca cineast. În 1955, când se străduiește să-și revină, Italia nu-l mai are pe Cesare Pavese, minunatul prozator care a însemnat atât pentru literatura din prima jumătate a secolului XX, și neorealismul încă are putere. Vittorio da Sica e pe val, a făcut deja „Hoții de biciclete” și alte pelicule importante pentru filmul european. Cu câțiva ani în urmă, Roberto Rossellini regizase „Roma, oraș deschis”, cu Anna Magnani, „certificatul de naștere al cinematografului modern”, pornind de la rezistența italiană în fața invaziei naziste de la Roma din 1944.

Pasolini, acest spirit rebel, această combinație de catolicism și marxism, acest temerar în luptă cu toate tipurile de autoritate, nu are cum să știe în 1955 că multe din ideile lui socio-politice au un fel de dimensiune vizionară, că viitorul le va confirma valabilitatea (consumerismul este totalitarismul ce va veni – poate cea mai vehiculată dintre ele), că filmul îi va pune în lumină cel mai bine talentul, deși istoria îl va păstra ca „regizor de film, poet, romancier, scenarist și intelectual italian”, și că nu va avea prea mult timp, căci sfârșitul e undeva pe aproape, îl va aștepta într-un port de lângă Roma.

Deci, pentru moment, își publică primul roman, „Băieții străzii”. E o carte care trebuie citită și pentru că Pasolini e unul dintre creatorii aceia care au ceva de spus în mai multe sfere și la el se întâlnesc destule paradoxuri. Cartea lui ilustrează un moment în care literatura ajunsese foarte departe și se îndepărtase de preferințele ei din urmă cu câteva decenii. Și, dată fiind formula lui „neorealistă”,  „Băieții străzii” se poate folosi ca document de viață pentru o epocă și o gândire.

Rămasă poate cea mai importantă dintre scrierile de ficțiune ale lui Pasolini, cartea asta ne duce la Roma. Evident, Roma de aici nu păstrează nimic din imaginea clasică, perpetuată de secole, a „Cetății Eterne”, nu prilejuiește o plimbare prin istorie, să spunem așa. Dimpotrivă, propune o plimbare deloc plăcută printr-o ruină populată de ruine, căci asta sunt și personajele fără speranță, care distrug, fură, violează și se prostituează în Ponte Mammolo, cartierul „deposedaților” în care locuia Pasolini în vremea când își scria romanul. Iată, grosso modo, motivul pentru care acesta a fost imediat criticat și cenzurat, guvernul creștin-democrat condamnându-l pentru „obscenitate”, iar comuniștii, pe de altă parte, găsindu-l „artificial și mai ales lipsit de perspectivă”.

Primul roman al lui Pasolini, antidogmaticul, „ereticul”, care la mulți ani după moarte avea să-și adauge în palmares un fapt care nu poate să nu-ți stârnească un zâmbet – filmul lui, „Evanghelia după Matei”, este considerat unul dintre cele mai bune filme despre Hristos –, începe în Roma desfigurată de război, oraș al mizeriei și al închiderii, într-o zi de iulie, când Crețu merge pe malul Tibrului în „zgomot neîncetat de mașini”, spre prima împărtășanie, deși „arde de nerăbdare s-o șteargă”. O să-i cunoașteți din primele pagini pe mai toți din gașca de nefericiți care caută să se hrănească pe străzile lugubre ale orașului neîndurător: Crețu, Lupșor, Marcello, Îngeru, Calabrezu, Băscoi, Cașu, Amerigo, Alvaro, Alduccio, Rocco, Frântu, Chioru, Roșcovanu, Dovleacu  etc.  O să hoinăriți cu ei prin cartiere pline de miasme, în căutare de fier vechi și orice de furat, o să le ascultați argoul foarte colorat, o să vă sperie și o să vă înduioșeze în același timp. O să treceți de mai multe ori podurile de peste Tibru, o să-i însoțiți la cârciumă și la agățat, o să le descoperiți imediat lipsa de sens, de orizont, de scop. De fapt, toată cartea stă, o să vedeți, sub semnul absenței.

Neantul de zi cu zi atrage ca un vârtej toate aceste personaje. Dimensiunea socială din construcția lor e evidentă și ea le configurează pe celelalte. Prinși ca într-o colivie într-un oraș în care sunt liberi, dar nu bine primiți, un oraș care se lasă folosit, cu care își construiesc o relație lipsită de înțelegere și de empatie, băieții lui Pasolini sunt, desigur, învinșii. Iată, pe scurt, cu ce se ocupă unul dintre ei: „Guriță se învârtea prin părțile străzii Tuscolana, prin piața Re din Roma și pe via Taranto, locuri în care existau o piață de legume, o cazarmă și o cantină a săracilor ținută de călugări. Când nu era acasă se descurca lucrând câte ceva (cât mai puțin cu putință) pentru vreun pescar sau pentru vreun vânzător din piață ori șterpelind de pe tarabe sau prin tramvaie. Când avea chef rămânea la periferie, de la Prenestina la Quandraro, și umbla cu un sac deșirat căutând printre gunoaie fier vechi sau bucățele de plumb, dar o făcea arareori, pentru că tot aplecându-se îl apuca durerea de spate, iar gura i se umplea așa de tare de praf, că-i trebuia aproape o sticlă de vin s-o dezinfecteze, și-n felul ăsta se duceau pe apa sâmbetei jumătate din banii pe care reușea să-i câștige. Nici lui Crețu nu-i plăcea să adune fier vechi, asta și pentru că era o treabă de copii, așa că în periferie veneau doar ca să doarmă în bidoare, iar restul zilei îl petreceau pe străzile din centrul Romei. Iar dacă în vreo zi reușeau să facă rost și de mălai pentru ziua următoare, atunci la naiba cu munca și oboseala, luau autobuzul și se duceau la Aqua Santa.”

În stilul „neorealist” pe care și l-a găsit, folosind brut observația pentru a reda o lume în care nu există decât antieroi, lăsând dialogul să vorbească și permițându-și rar inserții descriptive, ficțiunea lui Pasolini desfășoară în fața ochilor noștri un declin cumplit. Și nu doar despre paria este vorba, ci despre declinul ființei umane în anumite împrejurări. O umbră, Roma colcăie de ființe dezumanizate. Multe dintre cartierele ei par fantomele unui oraș pe care nu îl mai înțelege și nici măcar nu-l mai vede nimeni. Războiul a luat tot și n-a pus nimic în loc. În Piața Mare nu mai există „nici măcar o varză” și nicăieri, în centru sau la periferie, nu se mai simt nici măcar stafiile.

În pântecele necurate ale Romei (Pasolini le știa așa de bine, că Federico Fellini l-a rugat și să rescrie unele dialoguri din „Nopțile Cabiriei”, ajuns pe marile ecrane la doi ani după ce s-a tipărit „Băieții străzii”) mișună o gamă variată de refuzați. Viețile lor mărunte nu se etalează în cele peste două sute de pagini ale romanului într-un fel care să-l uimească pe cititor.  În treacăt fie amintit, pentru că vorbim despre ediția în română, în aceeași perioadă, mai exact în 1957, în România apărea „Groapa” lui Eugen Barbu, care oferea și ea o variațiune remarcabilă pe aceeași temă și care se bucura de succes. Spre deosebire de romancierul român, care a lucrat la carte câțiva ani, scriitorului italian i-a luat mult mai puțin să termine „Băieții străzii”, debut prin care și-a marcat ferm teritoriul în literatură și și-a anticipat și zona în care vrea să se miște în film. În această „groapă” a omenirii în care, odată ajuns, trebuie să lași orice speranță, s-a decantat o materie valoroasă, pe care o vom regăsi în mai multe forme în cinemaul său, începând chiar cu primul film, „Accattone!”, ecranizare a celui de-al doilea roman al său, „Una vita violenta”.

La mijlocul unui secol violent, în atmosfera postbelică în care arta își reevalua scopurile și mijloacele, debutul lui Pasolini este, fără îndoială, un moment important pentru cultura italiană și pentru arta europeană.  Citiți „Băieții străzii” nu pentru că ar fi un roman cum n-ați mai citit sau cum nu s-a mai scris. Nicidecum. Ci ca să vedeți începutul unei opere care a îndrăznit mult și a schimbat mult, schimbând accentele în chip hotărâtor, anticipând schimbări și noi feluri de a privi realitatea și arta. Citindu-l, sunt șanse să înțelegem mai clar de ce Roma, căreia i-a făcut aici un fel de elegie, îl preamărește și acum în fel și chip: desenându-i chipul la colț de stradă, lipindu-i versurile decupate pe ziduri, păstrând, la restaurantul la care a luat cina, scaunul pe care s-a așezat în seara în care a fost ucis pe plaja din Ostia. Deci punct și de la capăt: E anul 1955, Pasolini tocmai a debutat ca romancier, Roma e o bătrână cenușie, murdară și nemiloasă, iar copiii ei își caută un loc.



07
/09
/19

Julius Meinl, în parteneriat cu asociația Arta nu Mușcă, anunță lansarea Tramvaiului Poeziei. Acesta va circula pe ruta tramvaiului 1, în perioada 10 septembrie – 01 octombrie, și va transforma fiecare călătorie într-un moment de relaxare. Va întâmpina călătorii cu decoruri speciale, cărți de poezie, cafea, muzică și multe alte surprize.

02
/09
/19

Pentru a înțelege cum a funcționat mitul poetului după căderea comunismului ne-am întors la o lucrare deja de referință: „Mihai Eminescu, Românul Absolut. Facerea și desfacerea unui mit”, de Lucian Boia (editura Humanitas).

29
/08
/19

Povestea adevărată a pakistanezei condamnată la moarte pentru blasfemie în mileniul III a făcut înconjurul lumii. Asia Bibi a fost eliberată în 2018, după 8 ani de închisoare în condiții crâncene. Astăzi trăiește în Canada, după ce a învins un sistem care a reușit să facă nenumărate victime.

27
/08
/19

CRONICĂ DE CARTE Mircea Săucan a fost unul dintre cei mai originali cineaşti români. De câţiva ani, filmografia sa restrânsă a început să fie redescoperită. Eseistul timişorean Marian Sorin Rădulescu este cel mai fervent susţinător al regizorului. Dovadă stă volumul „Mircea Săucan. Geometrii poetice”, publicat recent de editura Noi Media Print.

25
/08
/19

Am inaugurat o nouă rubrică – După 1989 – în care încercăm să vedem cum au trăit intelectualii români răsturnarea comunismului (în decembrie aniversăm – deja! – 30 de ani de la Revoluție) și cum au întâmpinat ei zorii noii libertăți.

23
/08
/19

"Îmi place poza asta pentru că-l înfățișează pe Andrei Pleșu așa cum îl cunosc eu: un om ludic, firesc, lipsit de bățoșenia pe care unii ar crede că o impune statutul lui și, în același timp, un om cald, deschis, integrator. Tot așa e și ca om de cultură, iar prezența sa în spațiul cultural de la noi (nu numai prin cărțile lui, dar și prin instituțiile pe care le-a creat) ne-a ajutat enorm să regăsim sau să reconstruim normalitatea. Mulțumim, Andrei Pleșu! La mulți ani!" - Cezar Paul-Bădescu. Scriitorul şi eseistul Andrei Pleşu împlineşte, astăzi, 71 de ani.

22
/08
/19

Sâmbătă, 31 august 2019, de Ziua Limbii Române, de la orele 16:00 la 19:00, Radio România Cultural difuzează a XI-a ediție a Maratonului de Poezie și Jazz, un eveniment înregistrat sâmbătă, 18 mai 2019, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I” din Bucureşti, în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB) și al TNCP (Târgul Național al Cărții de Poezie).

21
/08
/19

Cioran este perceput îndeobște a fi fost un filosof nihilist. Totul (mai puțin muzica clasică) îi repugna gânditorului din Rășinari (consacrat la Paris). Cu toate acestea, Emil Cioran a publicat în 1986, la Gallimard, o lucrare intitulată „Exerciții de admirație”.

21
/08
/19

„Cultura de masă în Epoca de Aur - Cîntarea României & Cenaclul Flacăra” este un proiect de cercetare ce prezintă și analizează politicile culturale din perioada lui Nicolae Ceaușescu, declinat în expoziție și publicație. Lansarea cărții omonime are loc pe 23 august 2019 la ora 11.00, în expoziția găzduită de Muzeul Nicolae Minovici București.

19
/08
/19

Moştenitorii lui J.D. Salinger au anunţat, după ani în care au refuzat ca opera scriitorului să fie digitizată, că puţinele scrieri ale sale vor fi publicate în format ebook pentru prima dată. Autorul romanului "De veghe în lanul de secară", care a murit în 2010 la vârsta de 91 de ani, prefera experienţa lecturii unei cărţi în format fizic și ura internetul. 

15
/08
/19

Ziarul Metropolis vă propune o nouă rubrică – După 1989 – în care încercăm să vedem cum au trăit intelectualii români răsturnarea comunismului (în decembrie aniversăm – deja! – 30 de ani de la Revoluție) și cum au întâmpinat ei zorii noii libertăți.

15
/08
/19

Sriitorul Vasile Ernu ("Născut în URSS", "Ultimii eretici ai Imperiului", (2009); "Bandiţii") a văzut aseară ultimul film scris, regizat şi jucat de Casey Affleck  și a scris despre el în această dimineață, pe pagina sa de facebook. Cinefilii care nu se tem de spoilere se pot bucura astfel de un text savuros. Din păcate, "Light of My Life" nu este încă disponibil în cinematografele din România.