Pe 21 decembrie, la sala ArCuB din strada Batişte din Bucureşti, Teatrul “I.C. Nottara” şi-a reluat activitatea cu spectacolul “Crăciunul, altfel”, în regia lui Alin Horia Mânzat, realizat în parteneriat cu Asociaţia „SmartArt”.
Un articol de Monica Andrei|23 decembrie 2015
Soliștii Mădălina Constantin, Iordache Basalic Andrei Lazăr, Anfisa Fugaru, Angela Solcan, Marius Nine şi Grupul vocal „Pnevma” au adus pe scenă atmosfera sărbătorilor de iarnă, cu romanţe din repertoriul lui Jean Moscopul și Cristian Vasile şi colinde de prin lume adunate într-un spectacol, în faţa unei săli pline, a unui public entuziast.
“Site-ul Teatrului I.C. Nottara va rămâne forma de comunicare cu publicul, pe toată perioada bejaniei”, a spus în deschiderea concertului, managerul Marinela Ţepuş, care recomandă tuturor și consultarea paginii facebook pentru informații. Lacrimile sincere ale doamnei m-au uimit. Aveau şi de ce. Lucrez în Teatrul Metropolis, un teatru nou, tânăr, elegant, frumos și cochet, care are două săli şi toate aprobările necesare, cu pompier permanent în instituţie, şi ştiu ce greu este să menţii un public, pe care-l pierzi uşor dacă-l dezamăgeşti, plimbându-l prin alte spaţii bucureștene sau nedându-i spectacolele pe care le aşteaptă.
Reamintesc că Teatrul “I. C. Nottara” şi-a suspendat activitatea , în urma promulgării de către preşedintele Klaus Iohannis a Legii 282 din 2015 care prevede interzicerea desfăşurării de activităţi în clădirile cu risc seismic ridicat, până la consolidarea acestora. De atunci, B-dul Magheru a devenit un drum sinistru. S-au închis și două cinematografe, „Studio” şi „Patria” unde costul biletului la primele două spectacole era mult mai scăzut, respectiv 7 lei și 10 lei, spre deosebire de cinematografele de prin mall-uri.
“Lumea e o scenă”, cum spunea Shakespeare, iar scena poate fi o lume, doar când este înconjurată de public. A educa şi a forma un public nu e ușor. Lumea reflectată în teatru şi teatrul receptat în public presupune decriptarea unui mecanism care se stabileşte între actor şi public. Fiecare epocă şi-a inventat arta adică teatrul, fiecare teatru și-a creat publicul, și simultan, publicul a contribuit la evoluţia artei scenice. Teatrul a fost şi este oglinda societăţii!
Visul copilăresc al lui Liviu Ciulei de a juca teatru
De câte ori trec pe Bulevardul Magheru și privesc clădirea Teatrului “Nottara” văd istoria vie a teatrului românesc. Îmi aduc aminte de cel care trebuia să devină după dorinţa tatălui său făuritor de case, palate, biserici, care a purtat numele său pe patru continente, ca regizor, nefiind altcineva decât Liviu Ciulei.
În ziua în care studenţii clasei Marioarei Voiculescu îşi dădeau licenţa, inginerul Ciulei, tatăl lui Liviu, a intrat pe neaşteptate în sală, sever şi impunător, cu un baston cu măciulia de argint… Studenţii şi profesoara lor de la clasă s-au simţit tulburaţi. Tatăl şi-a urmărit fiul, iar la final, fără elogii, i-a spus că-i va dărui un teatru cu o singură condiţie: să termine Arhitectura, facultate pe care fiul său o începuse.
„Avem vreo 14 ani când mă închidem în baie, dădeam drumul la apă şi spuneam în şoaptă monologuri. Mă strâmbam atât de tare… în sfârşit, am ajuns să iau legătura cu Marioara Voiculescu, care m-a rugat să recit ceva. I-am recitat poezia «Nebuna» de Coşbuc. Mi-a spus marea actriţă: «Puiule, e oribil!» M-a legat cu leucoplast la gură ca să-mi potolească schimonoselile pe care secretul din baie le-a produs. Încetul, cu încetul, am început să-mi însuşesc ceva din profesia asta, sigur, mult mai târziu. Pe atunci, nu ştiam de ce vreau teatru. Pe urmă, am descoperit că în spatele unui vis copilăresc poate să se nască o justificare, un impuls, un sens“, îşi amintea Liviu Ciulei mult mai târziu. (Ileana Berlogea – Liviu Ciulei regizor pe patru continente)
O clădire destinată Colegiului Avocaților și o sală de teatru
Clădirea de la B-dul Magheru, unde se află astăzi Teatrul “C. I. Nottara”, era în acel moment în construcţie. Fusese proiectată de către tatăl lui Liviu Ciulei şi era destinată pentru Colegiul Avocaţilor, cu apartamente şi garsoniere luxoase la etaj şi o frumoasă sală de teatru la parter.
La subsolul clădirii cu tot confortul, inginerul Ciulei amenajează o sală nouă, mai mică, un studio bun pentru tot felul de experimente. Se numea Teatrul “Odeon” şi era sala promisă lui Liviu Ciulei de către tatăl său, sală care se va deschide în toamna lui 1946 cu spectacolul de inaugurare “Visul unei nopţi de vară” de Shakespeare, în regia lui Ion Şahighian. Acolo au jucat: Clody Berthola, Jenny Arnotă, Marietta Sadova, Liviu Ciulei, Dan Nasta şi alţii. Ulterior, instituția a preluat numele actorului şi pedagogului C.I. Nottara. Dar să vedem cine a fost Constantin I. Nottara.
Teatrul Armatei devine Teatrul “I.C. Nottara”
În secolul al XIX-lea, Constantin Nottara a strălucit pe cerul Thaliei române alături de Matei Millo, Mihail Pascaly, Ion Brezeanu, Vasile Toneanu, Al. Caltopol, Mihai Mateescu. Celor trei glorii naţionale – Aristizza Romanescu, Grigore Manolescu şi Constantin I. Nottara – li se datorează temelia solidă a teatrului românesc cu care ne putem mândri. Numit în 1893 profesor la Conservatorul de Muzică şi Declamaţie din Bucureşti, Nottara a predat arta teatrală 33 de ani formând generaţii întregi de viitori actori; mulţi dintre ei au ecou şi astăzi: Tony Bulandra (Teatrul “Tony Bulandra” din Târgovişte), Constantin Tănase (Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” din Bucureşti), Maria Filotti (Teatrul „Maria Filotti” din Brăila), Lucia Sturdza Bulandra (Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” din Bucureşti), Sonia Cluceru, Ion Manolescu, Gheorghe Storin, V. Maximilian şi mulţi alţii.
În 60 de ani de teatru, a interpretat 800 de roluri. Memoriile neterminate şi cursul predat la Conservator au rămas în manuscris. „Vocaţia pentru artă, şi mai ales pentru arta dramatică, cu nimic nu o poţi înfrânge – va mărturisi într-un interviu – iese la iveală, şi e cu atât mai aprigă, cu cât te simţi prins, eşti ameţit, şi, fără să-ţi dai seama te trezeşti deodată pe scenă, în vâltoarea situaţiilor închipuite.” (Revista Teatrului Naţional, 1928)
Iată cum l-a cunoscut Victor Eftimiu: ,,Paul Gusty povestea că Nottara fiind grav bolnav, era transportat la teatru cu birja, urca cu targa pe scenă, juca cinci acte din <<Pygmalion>> şi tot pe targă îl scoteau şi îl aduceau acasă. N-a avut farmec personal ca Ion Brezeanu sau ca Ion Iancovescu, dar a fost un profesor fără pereche, un director de scenă inegalabil, un gentilom în viaţa de toate zilele. Fiecare rol jucat avea ceva dincolo de viaţă, fantomatic şi gingaş. Cochet, mic de înălţime, străbătea repede piaţa teatrului, îmbrăcat cu vestuţă elegantă, cu inele domneşti în degete, floare de aur la cravată, ras, roz şi proaspăt în obraji, era o apariţie rară. A durat solemn, metalic pe scenă, 60 de ani. Când mi se plângea că îmbătrâneşte şi i-e frică de moarte îi aduceam exemplul unui actor englez care a jucat Shylock la o sută de ani, ochii i se luminau într-un surâs copilăresc.”
Nottara a rămas legat de teatru pentru totdeauna și s-a identificat cu crezul său: “Actorul renunţă la orice prestigiu şi se mulţumeşte cu acela ce-l capătă în teatru, fiindcă se simte ridicat la culmi neînchipuite. Şi oricâţi lauri ar culege, nu-i este dat să doarmă pe ei, pentru că îndemnul de a se înălţa tot mai sus îl îmboldeşte ca şi cel mai ascuţit pinten. Şi tocmai ca alpinistul căruia îi sângerează degetele agăţându-se cu ele de stânca ce se prăbuşeşte, ca să ajungă în vârful ei, şi să predomine cu privirea totul, aşa şi actorul suie pe culme, lăsându-şi fâşie cu fâşie din trupul şi sufletul lui pentru a fi ceea ce mulţi nu pot fi.”
În 1948, după naţionalizare, Teatrul “Odeon” unde juca Liviu Ciulei a fost desfiinţat, instalându-se acolo Teatrul Armatei, care, la un moment dat a fost botezat cu numele marelui actor. Ultima dorinţă a lui Constantin I. Nottara a fost ca lumea să nu-l uite. Pentru a nu fi uitat, teatrul care-i poartă numele trebuie ajutat şi consolidat.
În prag de sărbători de iarnă și An Nou, pe ton de colindă, “cele rele să se spele, cele bune să se adune”, am aflat de la doamna Țepuș, că sunt speranţe ca sediul teatrului să fie consolidat, şi, în câţiva ani, publicul să vadă spectacole, în clădirea nouă și trainică de pe Magheru. “Numai moartea n-are soluţie” spune un proverb românesc, iar eu propun ca din banii care se strâng pentru catedrala mântuirii neamului, ca biserici în România sunt mai multe decât spitale, să se doneze ceva și pentru consolidarea blocului din care face parte și teatrul.
Un teatru cu “Risc de excelență”
Bulinele roșii invadează Bucureștiul și până la un viitor cutremur Teatrul “I.C. Nottara” cu sau fără risc de excelență trebuie să existe, nu numai pentru pentru memoria noastră culturală, ci pentru că, o instituţie de cultură nu trebuie să dispară, așa cum s-au închis cele două cinematografe din zonă. Omul este inseparabil de cultură, iar cultura este un serviciu public în orice ţară din lume. Serviciile culturale sunt activităţi prestate în beneficiul consumatorului ce satisfac nevoi umane: de cunoaştere, acţiune, participare, de recunoaştere a propriei identităţi; precum și nevoi psihice: nevoia de imaginar, de evadare din cotidian, de a petrece timpul liber. Închizând instituții publice de cultură, omul nu mai are acces la informație și nu i se mai satisfac propriile nevoi spirituale. În felul acesta se vor umple pușcăriile.
Spectatorii care intrau până acum în sălile de pe Magheru pot face să existe în continuare Teatrul “I.C Nottara” cumpărând bilete la spectacole. La intrare în sala de la ArCuB, toată lumea a primit insigna „Risc de excelenţă”, iar doamna Marinela Ţepuş a anunţat că spectacolele din repertoriul teatrului se vor putea vedea și în instituțiile: Casa Centrală a Armatei şi Palatul Cotroceni. Spectatorii fideli vor fi premiaţi.
