Cum a fost la FILIT 2019?
https://www.ziarulmetropolis.ro/cum-a-fost-la-filit-2019/

Cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT s-a încheiat.

Un articol de Liliana Matei|9 octombrie 2019

Printre aspectele remarcate de invitați și publicul participant s-au numărat varietatea și numărul mare de evenimente incluse în program, interesul manifestat de public și participarea în număr mare a acestuia, alături de implicarea comunității prin numeroși voluntari și parteneri.

Ediția de anul acesta a FILIT a înregistrat peste 30.000 de participanți la peste 100 de evenimente şi expoziţii cuprinse în program, iar festivalul s-a bucurat de prezenţa a 300 de invitaţi din toată lumea.

Despre FILIT, numeroși invitați au declarat:

„Am vizitat multe târguri și festivaluri de carte și FILIT este chiar foarte special. Atmosfera este grozavă și mi-a plăcut foarte mult aici. A fost o experiență grozavă și publicul este absolut fantastic. Mulțumesc foarte mult, Iași!” (scriitorul rus Mihail Șișkin)

„Mi-aș dori să îi pot aduce pe toți prietenii mei scriitori din America, să vină aici, la FILIT. Ar fi o educare uriașă, ar fi o minunată plăcere și o eliberare pentru noi toți, pentru că poți să întâlnești colegi scriitori, cititori, editori și să vezi această minunată instituție care este FILIT.” (scriitorul american Richard Ford)

Scriitorului Radu Vancu i s-a oferit premiul liceenilor, la FILIT 2019

„FILIT este un festival foarte bun. Sunt foarte impresionat de toată organizarea și, de asemenea, de program, de autorii care sunt invitați și de diferitele evenimente. Desigur, este grozav că festivalul este aici în Iași, un oraș foarte frumos de explorat.” (scriitorul islandez Sjón)

„Pot să spun că este un festival de talie europeană și că se înscrie în această constelație de mari evenimente culturale. În primul rând, reprezintă un pelerinaj international în România, la Iași. România are nevoie să aducă oameni în interior pentru a putea ieși în exterior.” (scriitorul și dramaturgul Matei Vișniec)

„Sunt încântată, cu adevărat încântată. A fost o experiență frumoasă. A avea sute de oameni care să mă asculte, să vobească despre cărțile mele, este ceva minunat.” (scriitoarea spaniolă María Dueñas)

„Cred că energia este grozavă și dedicarea tinerilor cu care am vorbit până acum. A fost foarte bine, au fost foarte bine pregtătiți și au luat-o în serios. Asta este mereu o satisfacție pentru un scriitor” (scriitorul danez Kim Leine)

În cadrul ultimului eveniment FILIT, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi, scriitorul Radu Vancu a primit „Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte apărută în anul 2018” pentru romanul „Transparența”, oferit de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, pe care scriitorul i l-a dedicat lui Emil Brumaru.

FILIT este un proiect anual finanțat de Consiliul Județean Iași prin Muzeul Național al Literaturii Române Iași. Mai multe detalii, fotografii și imagini de la ediția din acest an se găsesc pe site-ul www.filit-iasi.ro și pe pagina de Facebook a festivalului.

Mi-aș dori să îi pot aduce pe toți prietenii mei scriitori din America, să vină aici, la FILIT. Ar fi o educare uriașă, ar fi o minunată plăcere și o eliberare pentru noi toți, pentru că poți să întâlnești colegi scriitori, cititori, editori și să vezi această minunată instituție care este FILIT. (Richard Ford)

Foto: FILIT

Citiţi şi:
09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.