Cum a fost la FNT 2018? Ce vom vedea în FNT 2019?
https://www.ziarulmetropolis.ro/cum-a-fost-la-fnt-2018-ce-vom-vedea-in-fnt-2019/

Echipa Festivalului Naţional de Teatru vă invită să urmăriţi – în primă difuzare – filmul retrospectiv al ediţiei FNT din 2018, care va fi transmis pe TVR3, astăzi (29 iunie), începând cu ora 17.00.

Un articol de Petre Ivan|29 iunie 2019

Retrospectiva FNT 28 (19-29 octombrie 2018) readuce în atenție principalele evenimente ale ediției desfășurate în an centenar – unul dintre cele mai ample momente din istoria Festivalului Național de Teatru.

Astfel: de la drumul Coroanei Regale a României – expusă, simbolic, în cele zece zile de festival la HUB-ul FNT – până la prezența companiei de dans olandeze Nederlands Dans Theater (care a încheiat Festivalul), de la pregătirile din spatele scenei până la instantanee surprinse în luminile rampei, trecând prin expozițiile, work-shop-urile sau evenimentele speciale dedicate marilor artiști omagiați în FNT 2018, de la reacțiile publicului spectator până la opiniile artiștilor invitați – o multitudine de momente semnificative care refac atmosfera specială a Festivalului Național de Teatru au fost surprinse cu delicatețe pe peliculă de o echipă dedicată de profesioniști:

producător video: Alexandru Iureș

grafician: Diana Papuc

montaj: Ion Năstase

imagine: Alexandru Buliga, Ciprian Belu

traduceri: Ozana Oancea

selecționer și director: Marina Constantinescu

director executiv: Aura Corbeanu

Vă invităm să vizionați acest making-of al ediției de anul trecut, ca un preambul la prima manifestare publică a ediției 2019 a FNT, care va avea loc miercuri, 3 iulie, la ora 19:00, la sediul Uniunii Teatrale din România (UNITER).

Directorul FNT Marina Constantinescu va anunța selecția națională pentru cea de-a 29-a ediție FNT și va prezenta noua identitate vizuală a Festivalului Național de Teatru. Evenimentul va fi transmis online prin livestreaming pe www.fnt.ro și pe pagina oficială de Facebook a Festivalului.

Astfel, împreună – organizatori, public, artiști și instituții teatrale – vom putea afla care sunt spectacolele de teatru din țară pe care vom avea ocazia să le vedem în această toamnă la București, în perioada 18 – 27 octombrie 2019.

Foto: FNT – facebook

22
/11
/23

Iosif Paștina joacă în “Disco Regret”, piesă scrisă de Doru Vatavului și regizată de Irisz Kovacs. A terminat U.N.A.T.C-ul în 2020 la clasa profesorilor Marius Gîlea, Bogdana Darie, Ioana Barbu și spune că: "Am avut noroc că am terminat chiar la începerea pandemiei și am avut privilegiul de a apuca să joc de câteva ori licența până la lockdown. Alți colegi n-au fost așa norocoși”.

21
/11
/23

Ce începe clandestin și se termină cel puțin amuzant? O petrecere organizată de barmanul Klaus (Adrian Nicolae) la clubul în care lucrează, unde fratele lui, bodyguard (Cosmin „Micutzu” Nedelcu) e nevoit să dea o mână de ajutor, cu zâmbetul pe buze, e povestea filmului Klaus & Barroso.