„Cum am învăţat să conduc“ – o iubire interzisă
https://www.ziarulmetropolis.ro/cum-am-invatat-sa-conduc-o-iubire-interzisa/

CRONICĂ DE TEATRU În spectacolul semnat de Eugen Gyemant la Teatrul de Comedie, iubirea şi lecţiile de şofat se servesc împreună. Se adaugă un strop de extravaganţă şi voilà, reţeta unei viziuni regizorale remarcabile.

Un articol de Teodora Gheorghe|15 ianuarie 2014

CRONICĂ DE TEATRU În spectacolul semnat de Eugen Gyemant la Teatrul de Comedie, iubirea şi lecţiile de şofat se servesc împreună. Se adaugă un strop de extravaganţă şi voilà, reţeta unei viziuni regizorale remarcabile.

„Cum am învăţat să conduc“ este un manual de instrucţiuni pentru utilizarea Vieţii. Dar, ca orice manual, se uită şi rămâne suspendat în negura timpului, mai precis prin anii ’60.

Sentimentul unei nostalgii dureroase străbate întreaga poveste. Maşina devine un simbol al destinelor încrucişate la răspântia dintre moarte şi iluzia fericirii. Nu destinaţia contează, ci micro-universurile create acolo.

Mititica (Ioana Anastasia Anton) şi unchiul Peck (Şerban Pavlu) se întâlnesc în secret în singurul loc unde inocenţa nu-şi cere dreptul. Sunt condamnaţi pentru că s-au născut la sfârşitul propriei vieţi – copii bătrâni cu vise frânte. Valsează pe marginea prăpastiei minţindu-se că nu vor cădea niciodată.

Familia puştoaicei este perfect disfuncţională, justificând într-o oarecare măsură rebeliunea Mititicăi. Nu-i uşor să fii ţinta aluziilor indecente ale bunicului (Alexandru Conovaru) sau întruchiparea regretelor din trecut ale mamei semi-alcoolice (Smaranda Caragea).

Totuşi, ea se revoltă nu pentru a scăpa de calvarul de acasă, ci în virtutea unei pasiuni latente prea puţin conştientizate. Discuţiile de la masă se învârt inevitabil în jurul subiectelor tabu din care răzbate ecoul frustrărilor personale, dar şi răsăritul unei noi ere. Emanciparea femeii o prinde pe Mititica cu piciorul pe acceleraţie şi cu radioul aprins.

Într-un fel, ea reprezintă proiecţia dorinţelor reprimate ale mamei, ale cărei monologuri amuzante ne vorbesc despre propriile escapade deşănţate.

Citiţi şi: INTERVIU Eugen Gyemant, regizor: „Orice artă are o componentă politică“

Mititica este o Lolita ceva mai melancolică, cu o dezinvoltură calculată. Alura copilăroasă a Ioanei Anastasia Anton rimează perfect cu personalitatea eroinei. Din spatele zâmbetului ingenuu se citeşte o maturitate precoce. Şi ce cuplu frumos formează împreună cu Şerban Pavlu, care îşi trăieşte de-a dreptul personajul, demonstrând că stăpâneşte toate nuanţele psihologiei unui bărbat aflat în plină criză.

Să fie vorba de vârsta a doua? Sau poate de o vârstă nedefinită când apare pentru prima oară sentimentul inutilităţii. Unchiul Peck nu ştie când să apese pedala de frână şi goneşte spre autodistrugere. Trauma războiului este doar un pretext al unei suferinţe camuflate. El este în esenţă un neadaptat şi se foloseşte de obsesia erotică pentru nepoata lui pentru a-şi clădi o identitate în care să nu mai fugă de el însuşi.

cum am invatat sa conduc regia eugen gyemant

Scenografia lui Tudor Prodan îţi oferă prilejul unei splendide călătorii în timp. Pe un ecran central, ca de cinema, rulează în permanenţă fragmente din filme vechi. Cu toate astea, povestea nu este spusă în alb-negru, ci cu lumini albastre şi roşii, sugerând intimitate şi senzualitate. Acelaşi ecran serveşte drept indicator temporal, marcând datele semnificative din trecutul Mititicăi. Şi unde mai pui că iubirea interzisă se conturează pe fundalul unui repertoriu cuceritor de melodii retro.

Deznodământul piesei se lasă aşteptat, prelungindu-se destul de mult după o veste groaznică şi după maturizarea finală a Mititicăi – evenimente care în aparenţă conduc drama la apogeu, în contextul cronologiei din calendarul vizual.

Poate că poveştii îi este dat să trăiască mai mult, însă la un moment dat pendularea trecut-prezent atenuează nedorit încărcătura tragică de până atunci. Se crează astfel pretextul uneui soi de dezbatere “afterrmath” care ar putea foarte bine să lipsească.

Eugen Gyemant merită descoperit şi apreciat. „Cum am învăţat să conduc” este dovada. Spectacolul este realizat în cadrul proiectului “NOI la Sala NOUĂ”, care susţine tinerii regizori.

INFO

Teatrul de Comedie, Sala Nouă

Cum am învăţat să conduc, de Paula Vogel

Spectacolul se joacă joi, 16 ianuarie, de la ora 19.00

Unchiul Peck: Şerban Pavlu
Mititica: Ioana Anastasia Anton
Mătuşa Mary / Bunica / Judy: Delia Nartea
Mama / Sally: Smaranda Caragea
Bunicul / Jerome / Chelner: Alexandru Conovaru

Regia: Eugen Gyemant
Scenografia: Tudor Prodan

Durata spectacolului: 1h 50 min; Spectacol nerecomandat copiilor sub 14 ani.

Click aici pentru bilete online

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?

08
/04
/24

„Pictura este singurul mediu în care se poate exprima natura viscerală a lumii”, este de părere Adrian Ghenie, artistul ale cărui lucrări se regăsesc astăzi în cele mai importante colecții din lume – precum Centre Pompidou (din Paris) și The Metropolitan Museum of Art (din New York).

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.