Cum au fost salvate cele 118 minute cu Toma Caragiu din arhiva TVR
https://www.ziarulmetropolis.ro/cum-au-fost-salvate-cele-118-cu-toma-caragiu-din-arhiva-tvr/

Graţie micului ecran, Toma Caragiu a rămas în arhiva televiziunii şi, astfel, în memoria colectivă, cu o serie de scheciuri care ne încântă şi astăzi, la mai bine de patru decenii de ani de la prematură sa dispariţie.

Un articol de Petre Ivan|10 februarie 2018

Din păcate, numeroase înregistrări cu Toma Caragiu au fost şterse, iar în urma marelui actor au rămas doar… 118 minute, păstrate prin încăpățânarea a doi oameni de televiziune:  Tudor Vornicu şi Dan Mihăescu.

„Prin 1988, am primit un telefon de la Tudor Vornicu, despre faptul că cei din televiziune începeau să șteargă benzile. Se făcea economie. Se păstrau doar vizitele de lucru ale tovarășilor. Vornicu era îngrozit că Toma Caragiu va dispărea din televiziune. Mi-a făcut rost de un spațiu de montaj unde să adun cât mai multe dintre scheciurile lui. Am strâns pe o banda 118 minute cu Toma și, ca să nu fie ștearsă, am scris pe ea Vizita lui Nicolae Ceaușescu în comuna…” – Dan Mihăescu, umorist

Printre momentele umoristice şterse de minţile luminate ale partidului se numără şi celebra schița a lui Caragiale, Căldură mare. Dan Mihăescu îi convinsese pe Caragiu şi Marin Moraru „să o joace aşa cum ştiau ei„. S-a păstrat în schimb „Petițiune” (1968), un alt moment marca I.L. Caragiale, cu Toma Caragiu și Dem Rădulescu în distribuţie.

Foto: Toma Caragiu – cinemagia

27
/04
/23

OPINIE Reflecția despre teatru presupune și redescoperire. Invitându-vă permanent la întoarceri necesare, Ziarul Metropolis a scos din arhive uitate un dialog cu criticul Martin Esslin, intrat în istorie datorită cărții sale „Teatrul absurdului”, apărută în 1961, care explica și recunoștea un fenomen.

24
/04
/23

„Nu-i stradă pe lume mai chinuită, mai muncită, mai mişcătoare în silinţele ei de a face din atâtea contraste puţintică armonie. Şi poate nu-i stradă care să închege în atare măsură gândurile unui popor. Podul Mogoşoaiei e plămădit cu sufletul nostru.”

28
/03
/23

Printre numeroasele povești întunecate rămase în istoria tulburată a anilor 1950 s-a rătăcit și povestea demnă de film a unei actrițe care fascinase în mult admiratul interbelic, sub numele de scenă Tina Barbu.

27
/03
/23

„Cred că arta dramatică este o artă eminamente feminină. Să-ți fardezi chipul, să-ți disimulezi adevăratele sentimente, să încerci să te faci plăcută și să atragi atenția, toate acestea sunt defecte puse în seama femeilor și care sunt tratate cu mare indulgență...”

26
/03
/23

„Adevărata stare, de fapt, este că eu trăiesc mereu în copilărie, cutreier apartamentele vag luminate, mă plimb pe străzile tăcute ale Uppsalei, stau în fața casei de vară și ascult mesteacănul cel uriaș. Mă deplasez instant. De fapt, locuiesc mereu în visul meu și doar fac vizite în realitate.”