Cum au fost salvate cele 118 minute cu Toma Caragiu din arhiva TVR
https://www.ziarulmetropolis.ro/cum-au-fost-salvate-cele-118-cu-toma-caragiu-din-arhiva-tvr/

Graţie micului ecran, Toma Caragiu a rămas în arhiva televiziunii şi, astfel, în memoria colectivă, cu o serie de scheciuri care ne încântă şi astăzi, la mai bine de patru decenii de ani de la prematură sa dispariţie.

Un articol de Petre Ivan|10 Februarie 2018

Din păcate, numeroase înregistrări cu Toma Caragiu au fost şterse, iar în urma marelui actor au rămas doar… 118 minute, păstrate prin încăpățânarea a doi oameni de televiziune:  Tudor Vornicu şi Dan Mihăescu.

„Prin 1988, am primit un telefon de la Tudor Vornicu, despre faptul că cei din televiziune începeau să șteargă benzile. Se făcea economie. Se păstrau doar vizitele de lucru ale tovarășilor. Vornicu era îngrozit că Toma Caragiu va dispărea din televiziune. Mi-a făcut rost de un spațiu de montaj unde să adun cât mai multe dintre scheciurile lui. Am strâns pe o banda 118 minute cu Toma și, ca să nu fie ștearsă, am scris pe ea Vizita lui Nicolae Ceaușescu în comuna…” – Dan Mihăescu, umorist

Printre momentele umoristice şterse de minţile luminate ale partidului se numără şi celebra schița a lui Caragiale, Căldură mare. Dan Mihăescu îi convinsese pe Caragiu şi Marin Moraru “să o joace aşa cum ştiau ei“. S-a păstrat în schimb “Petițiune” (1968), un alt moment marca I.L. Caragiale, cu Toma Caragiu și Dem Rădulescu în distribuţie.

Foto: Toma Caragiu – cinemagia

02
/07
/13

„Mă tem că sunt un om al monologului. Mă tem că m-am născut baricadat în mine însumi şi că n-am reuşit, de-a lungul existenţei, să ies din această închisoare intimă, în afară, să comunic cu lumea“, spunea Octavian Paler, de la a cărui naștere se împlinesc, astăzi, 92 de ani... Cărţile şi ieşirile lui publice poate că l-au contrazis. Paler a ştiut să lase întotdeauna în urmă fraze puternice, ca nişte firimituri pentru cei care au crezut în raţiune.

25
/06
/13

MEMORIA CULTURALĂ Alexandru Tocilescu (1946-2011) şi-a povestit viaţa, pe 27 martie 2011, într-una dintre Conferinţele Teatrului Naţional din Bucureşti, „Despre teatru şi ale lui“. Atunci, regizorul a mai vorbit şi despre: nostalgiile copilăriei şi ale tinereţii, lecturi, emoţii şi extravaganţe.

Page 28 of 28« First...1020...2425262728