Cum era văzut odinioară Bucureștiul de străini
https://www.ziarulmetropolis.ro/cum-era-vazut-odinioara-bucurestiul-de-straini/

Astăzi, moda cu „imaginea celuilalt” pare să fi apus pentru Bucureşti. Străinii vin şi pleacă, fără a lăsa mărturii despre oraş. Altădată, călătorii scriau pagini întregi, de cele mai multe ori pe un ton admirativ, flatant. Iată câteva mostre!

Un articol de Georgeta Filitti|6 ianuarie 2017

1788, Domenico Sestini

„În mijlocul pieţelor se găsesc mânăstiri închise de ziduri groase iar în curtea lor interioară se află tot felul de prăvălii pentru mărfuri de valoare. Aceste construcţii prezintă marele avantaj că pe timp de război îi apără pe bieţii localnici de furturile şii nelegiuirile armatelor turceşti”.

1835, M. Cochelet

„La intrarea în Bucureşti, trăsurile erau pline de femei frumoase şi tinere, îmbrăcate elegant, după moda pariziană…, te puteai crede într-o mare capitală europeană. La Bucureşti, politeţea românească se arată în tot ce are ea mai plăcut şi ospitalier. Cu excepţia câtorva boieri care purtau încă, cu mare demnitate, vechiul şi impunătorul costum valah, toţi ceilalţi membri ai Divanului purtau haine încântătoare, croite după moda noastră. Dar ceea ce m-a uimit la culme a fost să-i aud exprimându-se într-o frumoasă limbă franceză şi vorbind despre Franţa ca şi cum ar fi fost cu toţii acolo”.

1846, A. Joanne

„La Bucureşti, vizitele se fac aproape la orice oră. Când o femeie intră într-un salon, ea va săruta fruntea stăpânei casei. Dacă, dimpotrivă, este o fată, ea va pune un genunchi la pământ şi va săruta mâna celei care a venit să o vadă, apoi, ridicându-se, îi va oferi acesteia obrazul. La bărbaţi, vizita se desfăşoară fumând. Robii aduc un ciubuc, stăpânul casei trage câteva fumuri, apoi îl oferă noului venit; după ce acesta a terminat de fumat, stăpânul bate de trei ori din palme şi îndată se aduce cafeaua, dulceaţa şi apa de trandafiri. Se despart imediat după asta şi, în multe cazuri, nu-şi rostesc nici un cuvânt”.

1869, Ulysse de Marsillac

„Şoseaua de acum 30 de ani nu mai seamănă cu cea de azi. Cum treceai de bariera Mogoşoaii (o bârnă mobilă cu dinţi lungi, care se învârtea prin manevrarea unui butuc şi a unui lanţ de fier la cele două capete), dădeai de un câmp plin cu tufişuri. În stânga era o casă mare cu o boltă la parter, de sub care ţâşnea un izvor, şi cu apartamente elegante la etaj. Era aşa numita Cişmea a lui Mavrogheni. În dreapta, exact unde cloceşte acum apa lacului, exista un turn cu moară de vânt…

…Cunosc multe femei care au gust şi cultivă cu brio muzica şi desenul; toate vorbesc cu eleganţă mai multe limbi străine, sunt interesate mai ales de problemele serioase pe care le ridică politica  şi filosofia, oferind soluţii cu atît mai interesante, cu cât inteligenţa lor nu este deformată încă din copilărie de prejudecăţi înguste. Ele citec mult şi nu numai romane, cunosc toate capodoperele noastre iar dacă în lume nu par destul de serioase şi îşi păstrează comorile inteligenţei pentru un cerc restrâns, credeţi-mă, este numai vina bărbaţilor”.

1877 Florence Berger

„Dacă cineva vrea să cunoască Bucureştiul, lasă-l să cheme o birjă, care este ea însăşi unul din angrenajele care rotesc lin, dar cu mare precizie, întreaga maşinărie socială. De multe ori ne întrebam ce s-ar întâmpla dacă românii, care sunt nişte comozi, s-ar trezi într-o bună dimineaţă şi ar constata că birjarii au intrat în grevă şi că nu mai sunt trăsuri care să-i ducă la restaurant, pentru micul dejun sau să-şi facă proba la croitor… Bucureştiul fără birje ar fi ca Veneţia fără gondole sau Cairo fără măgari ori deşertul fără cămile”.

1878, J.W. Ozanne

„Bucătăria boierului valah este una din cele mai alese, e o combinaţie a celor mai bune reţete din Apus şi din Răsărit. Boierul român are gust şi experienţă, fiindcă a trăit mult timp prin hotelurile din străinătate. În general, fiecare se descurcă în engleză. Mulţi români citec curent Times şi cunosc atât de bine literatura noastră, încât i-ar face de râs pe mulţi englezi”.

1899, René Paillot

„Restaurantele elegante şi foarte frecventate au o muzică lăutărească minunată. Aceşti artişti lipsiţi de griji, incapabili să păstreze până a doua zi ce au câştigat în ajun, cântă cu un talent, cu o vervă şi o măiestrie fără seamăn, deşi nu cunosc notele muzicale şi n-au ideie de tehnica şi subtilităţile care se învaţă de la profesor”.

06
/06
/16

Veniţi din Balcani, negustori prin vocaţie, umblând în mai toată Europa Centrală cu rosturi bine statornicite în marile târguri, cum a fost cel de la Lipsca, aromânii şi-au găsit foarte adesea temei în ţările române. La Bucureşti, una din familiile cele mai cunoscute a fost lui Dimitrie Capşa.

24
/05
/16

Dintre alogenii cu care românii convieţuiesc de sute de ani, ţiganii ocupă un loc aparte. Condiţia lor socială, de severă dependenţă, nu i-a împiedicat pe unii din ei să devină răsfăţaţii societăţii. E vorba de lăutari. La toate petrecerile, de la cele domneşti la cele din duminicile pline de animaţie în cârciuma de mahala, lăutarul,  neştiutor al „boabelor” (citeşte: notelor), i-a cucerit pe români.

11
/05
/16

Vreme de peste o sută de ani, locul unde se află restaurantul şi cofetăria Capşa a fost considerat printre „centrele nervoase” ale oraşului. La 1812, după ce Rusia ne-a răpit Basarabia iar pe tronul ţării era vodă Caragea, aici şi-a instalat un Mathias Brody o baracă uriaşă unde a montat mai multe diorame. Timp de 4 ani, bucureşteni curioşi, de la boierii cu caftan la „prostime”, s-au perindat prin faţa imaginilor încremenite, dar atât de expresive: alaiuri împărăteşti, oraşe minunate, vase surprinse de furtună pe mare.

27
/04
/16

Domnia Regelui Carol I a coincis cu o perioadă din istoria Europei cunoscută drept La belle époque. Atunci s-a construit masiv, s-au preluat modele, mai ales franţuzeşti, au fost invitaţi să lucreze în ţara noastră arhitecţi francezi, germani, cehi. Iniţiativa principală a aparţinut suveranului care a dispus (susţinând masiv din caseta particulară) ridicarea, refacerea sau modernizarea unor edificii rămase şi azi emblematice pentru Bucureşti.

25
/04
/16

Aşa a fost supranumit un domnitor în Ţara Românească din şirul fanarioţilor aflat pe tron între 1786 şi 1789. Nu făcea parte din familiile nobile din Fanar ci era, după spusa ambasadorului francez la Ţarigrad, „un ţărănoi din Arhipelag”.

09
/04
/16

Între „misterele Bucureştiului” care stăruie de mai bine de un secol și jumătate, moartea violentă a lui Barbu Catargiu ocupă un loc aparte. Asasinat politic? Crimă pasională? Faptă de nebun? Răspunsul n-a fost aflat, deşi din vreme în vreme istoricii se pleacă, din păcate fără succes, asupra acelui moment. Dosarul a dispărut destul de repede după întocmire, procurorul Deşliu a fost demis şi lumea a început să se lanseze în ipoteze.

04
/04
/16

Prezenţa patrupedelor pe uliţele, apoi pe străzile oraşului, e o realitate consemnată încă de la întemeierea lui, pe vremea legendarului cioban Bucur. Ţinuţi la început să păzească proprietăţile, dar înmulţiţi fără socoteală, câinii au ajuns şi obiect de distracţie în mahalale.

02
/04
/16

„Chestiunea orientală” a însemnat un concept istoric vehiculat cu ardoare din sec. XVIII până la războiul din 1877-1878. Era vorba de disputele dintre marile puteri pentru dominarea drumului spre Orientul Apropiat. Ele au generat războaiele austro-ruso-turce, desfăşurate mai toate şi pe pământ românesc.

22
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Oraş de câmpie, cu mai toate casele făcute din chirpici, paiantă ori nuiele  - asta până la mijlocul secolului al XIX-lea – Bucureştiul a rămas expus tuturor calamităţilor: inundaţii, cutremure, incendii. Acestea din urmă pârjoleau o uliţă, o mahala, până în 1847, când au distrus aproape o treime din el.

20
/03
/16

În 1826, luminatul boier Dinicu Golescu publica „Însemnare a călătoriei mele“. Îşi ţinea băieţii la studii în Elveţia şi cu doi ani în urmă se dusese să vadă cum le merge învăţătura. A traversat Europa Centrală şi uimirile îl ţintuiesc la tot pasul. În Austria şi statele italiene, pe lângă drumuri şi şosele, cu rigole curate, străjuite de copaci atent îngrijiţi, tatăl viitorilor paşoptişti vede puzderie de statui. Ce sunt astea? La ce folosesc?

16
/03
/16

La început a fost mânăstirea. Se spune că numele aminteşte de „cotrocire”, adică, acoperire, adăpostire ce i-ar fi fost grabnic necesară lui Şerban Vodă Cantacuzino. De ce? Pentru că se ferea din calea duşmanului său politic Duca vodă, căruia, în plus, îi pusese şi coarne.

14
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

21
/02
/16

Testamentele dovedesc respect pentru proprietate dar relevă şi firea omului. De aceea, se transformă în adevărate profile sociale. Am ales patru testamente ale unor bucureşteni, doar destinaţia unuia mai poate fi zărită azi în oraş. Două au fost distruse parţial de comunişti. Unul a rămas de o factură mai specială pentru că grădina lui Dumnezeu e mare.

14
/02
/16

Ziarul Metropolis inaugurează astăzi o rubrică nouă, despre Bucureștiul de totdeauna, ținută de istoricul Georgeta Filitti. În primul episod aflăm despre tratamentele folosite în secolul al XIX-lea (lipitori, praf de gîndaci, fântânica) și despre medicamentele descoperite la începutul veacului trecut (carbaxin, spirulină, moldamin).

Pagina 3 din 3123