Cum s-a impus Teatrul Metropolis în opt ani de existenţă
https://www.ziarulmetropolis.ro/cum-s-a-impus-teatrul-metropolis-in-opt-ani-de-existenta/

Teatrul Metropolis a fost inaugurat în toamna anului 2007, când Radu Beligan şi George Ivaşcu au tăiat panglica. Teatrul Tineretului Metropolis a fost conceput ca singurul teatru de proiecte din Bucureşti şi de atunci pe scena din strada Mihai Eminescu au trecut nume importante.

Un articol de Ziarul Metropolis|14 decembrie 2015

„Mă consider un om extrem de norocos că am ocazia să construiesc un TEATRU. Un teatru, a cărui clădire nu avea apă caldă, nu avea curent, al cărui acoperiş stătea să cadă, care nu avea un repertoriu şi nu avea public”, spunea George Ivaşcu, la ceva vreme după inaugurare, mărturisind în acelaşi timp că proiectul Teatrului Metropolis e cel mai frumos rol din viaţa lui. „Ştiu că acest lucru este cea mai mare provocare din viaţa mea. Şi dintre atâtea roluri pe care le-am jucat şi le voi juca, acesta este cel mai important rol. Până acum, de câte ori eram întrebat, ca actor, ce rol mi-aş dori să joc, întotdeauna răspundeam: nu ştiu. La 40 de ani am aflat…”

În anii 2006-2007, o casă de cultură veche, din perioada comunistă, aflată pe strada Mihai Eminescu, la nr. 89, devenea ceea ce managerul George Ivaşcu îşi propusese, „un teatru al mileniului III”, aşa cum a fost promovat la momentul respectiv, un teatru „ca un OZN în centrul oraşului, aşa cum îl proiectase el, o combinaţie de arhitectură „high-tech” cu stilul Hundertwasser. Între timp, la final de an 2015, Metropolis are două săli, cea de a doua dată în folosinţă în acest an.

Pe locul unde se află acum clădirea teatrului, a fost odată o cârciumă, pe care enoriaşii bisericii din mahalaua Tirchileşti au reuşit prin anul 1928 s-o transforme într-o instituţie de cultură, Ateneul Cultural Dichiu. Clădirea a străbătut aproape un secol, transformându-se în perioada comunistă din ateneu popular în casă de cultură… După ce, o vreme, după Revoluţia din 1989, au funcţionat aici, pe rând Teatrul Urmuz şi Theatrum Mundi, acum opt ani, clădirea renovată şi de fapt reconstruită a devenit Teatrul Metropolis, în care actori şi regizori importanţi au lucrat, în această perioadă.

De la Alexandru Tocilescu, prezent chiar la inaugurarea teatrului, la Olga Tudorache, al cărei spectacol „Peşte cu mazăre” a deschis la acel moment Metropolisul, continuând cu Horaţiu Mălăele, Victor Ioan Frunză, Felix Alexa, Laszlo Bocsardi, Marius Manole, George Costin, Luminiţa Gheorghiu, Nicoleta Hâncu, Mihai Constantin, Coca Bloos, Oana Pellea, Maia Morgenstern sau Irina Petrescu. Radu Beligan, prezent la deschiderea din 2007, la momentul când a fost tăiată panglica, şi contemporan cu istoria teatrului… De altfel, ziua Teatrului Metropolis a fost stabilită nu întâmplător pe 14 decembrie, de ziua de naştere a lui Radu Beligan. 14 decembrie este şi ziua în care este sărbătorit Sf. Filimon, în calendarul ortodox. Sfântul Mucenic Filimon este ocrotitorul actorilor, el însuşi fiind „de credinţă elin şi cu meşteşugul comediant”.

George Ivaşcu şi-a propus să facă din Teatrul Metropolis un teatru pentru tineri, „un teatru în care tinerii să joace împreună cu mari actori sau sub direcţia unor mari regizori”. „Am spus că vreau un OZN în centrul oraşului. Când am spus asta, m-am referit la acel miraj, miracol pe care ţi-l poate oferi ceva ce nu prea se vede. În căutarea asta de frumos, de nou, ne-am oprit asupra unui stil Gaudi-Hundterwasser, capabil sa personalizeze această clădire care, şi conceptual vorbind, este făcută din bucăţi”, mai spunea George Ivaşcu. „În tot acest mozaic, fiecare artist, fiecare om care îşi dedică viaţa scenei reprezintă o piesă în tot acest puzzle numit teatru.”

10514179_724287170970078_3271377677171320053_o

La sfârşitul anului 2015, în repertoriul teatrului sunt spectacole importante, trilogia Shakespeare, pusă în scenă de Victor Ioan Frunză, din care fac parte „Visul unei nopţi de vară”, „Romeo şi Julieta” şi „A douăsprezecea noapte”. De asemenea, spectacolul „N(aum)”, în regia Marianei Cămărăşan, cu Oana Pellea şi Cristina Casian, „Lecţia de violoncel”, în regia lui Felix Alexa, cu Radu Beligan, „Peretele”, după un text scris şi regizat de Lia Bugnar, „Paganini”, un proiect pus în scenă de cunoscutul regizor american Mick Davis, iar de pe 18 decembrie, la sala cea nouă, se va juca „Efectul razelor gama asupra crăiţelor lunatice”, în regia Marianei Cămărăşan, cu Oana Pellea, în rolul principal.

03
/02
/15

„M-am îndrăgostit, pur şi simplu. Era frumoasă, cu sufletul curat, deşteaptă, cu picioarele pe pământ, gospodină. Am iubit-o şi o iubesc. Mihaela (n.r. Tonitza – soţia actorului, care s-a stins din viaţă în 2010) a fost şansa mea. Şi cu asta am spus totul.“ - Ştefan Iordache. Într-o zi de 3 februarie (1941) se năştea actorul Ştefan Iordache, unul dintre cei mai mari actori români de teatru, film și televiziune.

02
/02
/15

Nelson Freire, ansamblul Voces8 și dirijorul Riccardo Chailly sunt protagoniștii unor interesante discuri care apar săptămân aceasta în atenția publicului din România. 3 discuri, 3 programe diferite, potrivite pentru toate gusturile celor care iubesc muzica bună – de la renaștere la romantismul târziu, 3 propuneri care vor încălzi serile mohorâte de iarnă pe care le mai avem în față luna aceasta.

02
/02
/15

Prima săptămână din februarie aduce pe scenă trei spectacole excepționale, în regia lui Silviu Purcărete: „Așteptându-l pe Godot” de Samuel Beckett, pe 3 februarie, „Călătoriile lui Gulliver”, exerciții scenice inspirate din opera lui Jonathan Swift, pe 4 februarie și „Oidip”, scenariul original și regia Silviu Purcărete, pe 5 februarie.

02
/02
/15

Lucian Boicu, un român stabilit în Canada, a lucrat la efectele vizuale ale filmului "American Sniper", de Clint Eastwood, un lungmetraj nominalizat la şase premii Oscar şi inspirat din povestea adevărată a lunetistului Chris Kyle.

02
/02
/15

Joi, 5 februarie, ora 19.00, odată cu premiera spectacolului Parapanghelos (un cabaret după “Cânticelele comice” ale lui Vasile Alecsandri) va avea loc și inaugurarea unui nou design al Sălii Lecoq, transformată acum în CAFÉ-TEATRU MASCA. 

02
/02
/15

Filmul românesc de scurtmetraj este prezent și anul acesta la Festivalul de Film de la Clermont-Ferrand (30 ianuarie – 7 februarie 2015) prin intermediul Asociației ESTE’N’EST, care organizează pentru a șaptea oară consecutiv standul românesc din cadrul marketului festivalului, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

02
/02
/15

Am trăit s-o vedem şi pe asta, ar spune melomanii urbei lui Marius Manole. Ieşenii care îşi plătesc la timp facturile la întreţinere pot câştiga premii oferite de către administratorul de imobile al Primăriei, respectiv Termo-Service, printre premii figurând şi două bilete la concertul lui Andre Rieu, din luna iunie, de la Bucureşti.

02
/02
/15

În filmul "Chuck Norris vs. Communism", de Ilinca Călugăreanu, peliculă selectată în secţiunea competiţională World Cinema Documentary, la cea de-a 31-a ediţie a Festivalului Sundance, o generaţie întreagă se îndrăgosteşte de film, în epoca Războului Rece, scrie prestigioasa publicaţie IndieWire.

01
/02
/15

Luni, 2 februarie, de la ora 20.30, la TVR 2, „Vocea Patriotului Naționale – Restituiri I.L. Caragiale” (premiera tv: 1992)  aduce din Arhiva de Aur a Televiziunii Române momente teatrale unice realizate după schițele: „Jertfe patriotice”, „Situațiunea”, „Tempora”, „Cum devine cineva revoluționar și om politic”, „Atmosferă încărcată” și „Diplomație”.

31
/01
/15

O zi întunecată de ianuarie, pe o stradă cu nume de compozitor francez. Un apartament într-un bloc de două etaje, o sufragerie cu sobă de teracotă verde; când scaunele și masa de plastic sunt date la o parte, se transformă într-un ministudio, în care Miriam Răducanu dansează din 1956.