Cum să înțelegem muzica?
https://www.ziarulmetropolis.ro/cum-sa-intelegem-muzica/

Corul „Preludiu” condus de maestru Voicu Enachescu concertează în proiectul Clasic e fantastic. Cum să înţelegem muzica. Evenimentul va avea loc duminică, 19 Februarie 2017, între orele 11:00 – 13:00, la Sala Mare a Ateneului Român.

Un articol de Petre Ivan|7 februarie 2017

De la apariţia sa şi până în prezent Corul „Preludiu” a parcurs un drum ascendent, care a consolidat cu fiecare concert, an după an, prestigiul formaţiei.

Mereu primenit, trecând de la statutul de cor de amatori la cel de formaţie profesionistă, „Preludiu” îşi aduce o deosebită contribuţie la transmiterea actului artistic în rândurile publicului meloman din România şi din străinătate, remarcându-se prin măiestria sa interpretativă prin prospeţimea şi, în acelaşi timp, prin maturitatea sa.

Secretul rezidă, desigur, în talentul şi muzicalitatea nativă a coriştilor, dublate de aprofundate studii muzicale, dar, fără îndoială, trebuie căutat şi în muzicalitatea, rafinamentul şi deosebitul simţ artistic al dirijorului.

Daniel Dascalu

Daniel Dascalu

Repertoriul Corului de cameră „Preludiu” este vast, cuprinzând peste 350 de lucrări de muzică preclasică, clasică şi romantică, colinde de Crăciun şi cântece religioase, muzică românească şi cântece din muzica popoarelor, lucrări din literatura contemporană, lucrări vocal-simfonice. Trebuie menţionat că toate aceste piese sunt interpretate în limba lor originară.

În cei peste 45 de ani de activitate, „Preludiu” a realizat peste 400 de înregistrări radio şi TV, un disc „Electrecord” şi trei C.D. (Colinde şi cântece de Crăciun, Muzica bizantină în cultura românească, Maeştri ai artei corale româneşti).

De la apariţia sa, formaţia a prezentat mai mult de 2.500 de concerte pe marile scene din România şi din străinătate, în cursul celor peste 90 de turnee efectuate în 30 de ţări din Europa, America şi Asia, fiind laureată la mai multe festivaluri internaţionale.

Vocea umană, Concert coral – INFO

Corul Preludiu. Dirijor: Voicu Enăchescu. Prezintă: Cristina Sârbu. Concert realizat în colaborare cu Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română”

Biletele se pun în vanzare miercuri, 8 februarie, ora 12 la casa de bilete din incinta Ateneului Roman.

Foto: Cum să înțelegem muzica, Corul Preludiu  – tinerimearomana.ro

Citiţi şi:
13
/09
/23

Ediția cu numărul 11 a Jazz in the Park 2023 a adus pe cele cinci scene, amplasate în ,,Muzeul Satului” din Cluj-Napoca, 50 de nume ale muzicii internaționale și românești, majoritatea reprezentanți ai jazzului contemporan, dar și câteva legende ale industriei.

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.