Cum să înțelegem muzica?
https://www.ziarulmetropolis.ro/cum-sa-intelegem-muzica/

Corul „Preludiu” condus de maestru Voicu Enachescu concertează în proiectul Clasic e fantastic. Cum să înţelegem muzica. Evenimentul va avea loc duminică, 19 Februarie 2017, între orele 11:00 – 13:00, la Sala Mare a Ateneului Român.

Un articol de Petre Ivan|7 februarie 2017

De la apariţia sa şi până în prezent Corul „Preludiu” a parcurs un drum ascendent, care a consolidat cu fiecare concert, an după an, prestigiul formaţiei.

Mereu primenit, trecând de la statutul de cor de amatori la cel de formaţie profesionistă, „Preludiu” îşi aduce o deosebită contribuţie la transmiterea actului artistic în rândurile publicului meloman din România şi din străinătate, remarcându-se prin măiestria sa interpretativă prin prospeţimea şi, în acelaşi timp, prin maturitatea sa.

Secretul rezidă, desigur, în talentul şi muzicalitatea nativă a coriştilor, dublate de aprofundate studii muzicale, dar, fără îndoială, trebuie căutat şi în muzicalitatea, rafinamentul şi deosebitul simţ artistic al dirijorului.

Daniel Dascalu

Daniel Dascalu

Repertoriul Corului de cameră „Preludiu” este vast, cuprinzând peste 350 de lucrări de muzică preclasică, clasică şi romantică, colinde de Crăciun şi cântece religioase, muzică românească şi cântece din muzica popoarelor, lucrări din literatura contemporană, lucrări vocal-simfonice. Trebuie menţionat că toate aceste piese sunt interpretate în limba lor originară.

În cei peste 45 de ani de activitate, „Preludiu” a realizat peste 400 de înregistrări radio şi TV, un disc „Electrecord” şi trei C.D. (Colinde şi cântece de Crăciun, Muzica bizantină în cultura românească, Maeştri ai artei corale româneşti).

De la apariţia sa, formaţia a prezentat mai mult de 2.500 de concerte pe marile scene din România şi din străinătate, în cursul celor peste 90 de turnee efectuate în 30 de ţări din Europa, America şi Asia, fiind laureată la mai multe festivaluri internaţionale.

Vocea umană, Concert coral – INFO

Corul Preludiu. Dirijor: Voicu Enăchescu. Prezintă: Cristina Sârbu. Concert realizat în colaborare cu Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română”

Biletele se pun în vanzare miercuri, 8 februarie, ora 12 la casa de bilete din incinta Ateneului Roman.

Foto: Cum să înțelegem muzica, Corul Preludiu  – tinerimearomana.ro

Citiţi şi:
12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.