Cum să ne educăm copiii inteligent și eficient
https://www.ziarulmetropolis.ro/cum-sa-ne-educam-copiii-inteligent-si-eficient/

O carte există doar dacă aceasta exprimă şi transmite gânduri, emoţii şi sentimente. E bine să citeşti despre forme şi culori, geografie, rime colorate, dar parcă şi mai bine este să le vezi în faţa ochilor în versuri jucăuşe, uşor de reţinut deopotrivă pentru copii şi educatori.

Un articol de Liliana Matei|23 septembrie 2014

În acest an Târgul GAUDEAMUS Carte Şcolară, ediţia a XII-a, are loc în perioada 17 – 28 septembrie în incinta unui pavilion expoziţional mobil amplasat în Piața Universității.

Rasfoind multitudinea de cărți școlare expuse la standuri am descoperit două colecții ale editurii Integral, “Biblioteca Grădiniței” și “Nota 10”, care reprezintă adevărate scrieri creative pentru preșcolari și elevi din clasa pregătitoare și din ciclul primar. Astfel, copiii sunt ghidați cu ușurință în lumea diverselor lumi. Folosite acasă, la grădiniță sau la școală, cele 10 cărticele de activități ale fiecărei colecții ne propun un format original de învățare în joacă și compun un set complet de resurse educaționale auxiliare programei școlare.

Ne-au atras atenţia, în mod special, “Biblioteca Grădiniței” care cuprinde lucrări special scrise și desenate pentru cerințele de învățare specifice grădiniței. Noțiunile elementare sunt învățate în joacă, pe nesimțite, prin poezii simple, agreabile, în care cuvintele relevante sunt subliniate în text.

Iar copiii sunt invitați să își fixeze cunoștințele prin activități de colorare și conturare a desenelor: 1,2,3 pentru prichindei, ABC cu animale, Cel mai mic pieton, Micul explorator, Piccole rime colorate, Micul geograf, Lunile și anotimpurile, Forme și culori, Jocul timpului, Cartea bobocului de grădiniță.

Toate lucrările sunt prezentate în versuri jucăușe, ușor de reținut deopotrivă pentru copii și educatori. Informative, creative și relaxante. Pentru o educație inteligentă și eficientă a copiilor noștri.

„1, 2, 3 pentru prichindei“ de Costel Postolache

Aici este lumea prichindeilor și a prietenilor inteligenți. Copiii sunt învățați să descopere lumea pornind de la imaginația și cuvintele bine ticluite. Îi ghidăm și în lumea cifrelor de la 1 la 10 și a operațiilor elementare, într-un mod informativ, creativ și relaxant. Informațiile sunt memorate cu ușurință, în timp ce amicii lor cei mai buni (motanul năzdrăvan – UNUL, șoriceii veseli – DOI, iepurași zmei – TREI, cățelușii isteți – ZECE, etc), frumos desenați, îi invită prietenos să rețină cuvintele relevante (subliniate în text).

„A B C cu animale“ de Costel Postolache

În lumea prietenilor inteligenți și afectuoși, cu mic, cu mare, copiii sunt chemați să descopere și să iubească animalele într-un spațiu prietenos, al literelor, al imaginilor și al cuvintelor cu tâlc. Astfel, amicii lor cei mai buni (balena-ocean, cangurul-portabil, delfinul-clovn, jaguarul-minister, pantera-joacă, etc) așteaptă jucăuși să fie colorați de către prichindei. Rimele vesele vin în ajutorul micilor cititori cu numeroase informații despre viață și mediul înconjurător, dezvoltându-le imaginația și dorința firească de comunicare.

„Cel mai mic pieton“ de Costel Postolache

Într-o lume în permanentă mișcare, cei mici memorează cu ușurință imagini, cuvinte, sunete, fapte, acțiuni. Versurile jucăușe și cu multe informații utile îi învață prietenos spectacolul zilnic al circulației rutiere – pietoni, călători, pasageri, troleibuze, autobuze, bicicliști, mașini, semafoare, polițist – și cum micul pieton poate ajunge în siguranță la școală și la joacă, evitând pericolele străzii. Un mini-ghid în care cuvintele importante sunt subliniate pentru a fi reținute ușor, în timp ce copiii pot colora personajele preferate.

„Micul explorator“ de Costel Postolache

Țări, ape, popoare, continente, Soare, Luna, Pământ, poli, animale, păsări, peșteri și orașe – într-un cuvânt, spectacolul unic al vieții geografice explicat pas cu pas, pe înțelesul celor mici, într-un limbaj vesel și bogat în informații.

„Piccole rime colorate“ de Mirela Georgescu

„La piccola Giulietta“, „Il piccolo Carleto“, Leonardo, leopardo, numerele, culorile, familia, elefantul, girafa, zebra, fructele fac parte din universal magic al copilăriei în limba italiană. Micuții învață și asociază cu ușurință imagini, cuvinte, emoții, diverse situații de viață. În versuri vesele și rime colorate.

De asemenea, cărțile din Colecția „Biblioteca PISA“ – Cartea Bobocului de Grădiniță și Cartea Bobocului Școlar – își propun să îi pregătească pe preșcolari și pe școlarii mici pentru abordările integrate, multidiciplinare, specifice proiectelor și testelor PISA, integrând cunoștințe și elemente de cunoaștere specifice diferitelor discipline într-un proiect de învățare deopotrivă coerent, instructiv și recreativ.

10
/06
/22

Sâmbătă, 11 iunie, la ora 11.00, cele trei echipe finaliste ale ediției a unsprezecea a Concursului Humanitas în licee vor fi faţă în faţă la Marea Finală, care se va desfăşura în sala de conferințe a Institutului Cervantes. Finala va fi prezentată de Mihaela Dedeoglu. Trofeul și premiul cel mare vor fi înmânate de Ioana Pârvulescu. Vă invităm să încurajați din sală cele trei echipe sau să urmăriți transmisia online pe paginile de Facebook Humanitas și Concursul Humanitas în licee.

07
/06
/22

După doi ani de pauză, Curtea Veche Publishing și-a dat întâlnire cu cititorii la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția a XV-a, în perioada 1-5 iunie 2022. Publicul a părut foarte dornic să cunoască din nou autorii preferați, să afle despre noutăți și să își facă rezerva de carte pentru sezonul de vară. Așadar, nu au lipsit lansările, sesiuni de autografe și reducerile, care au fost anul acesta între 25-70% în standul editurii.

07
/06
/22

Zeci de mii de vizitatori au venit în standul editurii Corint la Salonul Internațional De Carte Bookfest, între 1 și 5 iunie 2022. Vânzările au atins cote record după doi ani în care publicul a fost privat de întâlnirile cu autorii și editorii.

31
/05
/22

Cea mai așteptată ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, a XV-a, începe mâine la Pavilionul B2 de la Romexpo: fără restricții sanitare, fără taxe de acces și fără costuri de parcare. Evenimentul va fi deschis oficial miercuri, 1 iunie, la ora 12.00, la scena ARENA, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitați E.S. Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei în România, Lucian Romașcanu – Ministrul Culturii, Grigore Arsene – președintele Asociației Editorilor din România și Adrian Cioroianu – directorul Bibliotecii Naționale a României.

30
/05
/22

UNATC PRESS, editura Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC), participă în perioada 1-5 iunie 2022 pentru prima dată la Salonul Internațional de Carte Bookfest. Prezența UNATC PRESS de-a lungul celor cinci zile la cunoscutul eveniment dedicat cărții și autorilor de la Romexpo este un exercițiu de conectare la lumea publishingului de carte autohton, dar mai ales o excelentă ocazie de a se adresa în mod nemijlocit cititorilor.

27
/05
/22

Marți 12 aprilie 2022, ora 12.12, a avut loc lansarea Antologiei lirice „Orașul. Amintire și uitare” (Editura Neuma) a Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor, la Muzeul Național al Literaturii Române din București.