Cum se vedea Teatrul Metropolis în 2008
https://www.ziarulmetropolis.ro/cum-se-vedea-teatrul-metropolis-in-2008/

Presa era foarte atentă la producţiile şi evenimentele Teatrului Metropolis, în cel de-al doilea an de existenţă a instituţiei conduse de George Ivaşcu. Citim puţin din presa culturală a anului 2008.

Un articol de Petre Ivan|8 februarie 2022

„De mult îmi propuneam să ajung la Teatrul Metropolis, pentru clădirea impozantă, decorată în cioburi de faianță roșie de pe Mihai Eminescu (numărul 89), care arăta interesant. Am ajuns într-o duminică seară și abia am prins biletele. Teatrul era frumos și full. Sala de așteptare are fotolii plușate vișinii așezate pe o platformă din sticlă cu balustrade tot din sticlă și chiar și băile sunt decorate cu jocuri de faianță colorată spartă.

Am intrat și pentru prima oară am stat la o piesă de teatru într-un fotoliu confortabil. Iar piesa, ca să nu o mai lungesc cu detalii de ambianță, a fost tot ce-ți trebuie într-o seara răcoroasă de duminică, doză de bună dispoziție pentru săptămâna ce vine. Pește cu mazăre este și lejeră, și serioasă, și haioasă, și gravă. Și combină extremele atât de firesc că începe să-ți placă, chiar foarte mult! (Metropotam).

Pe lângă rolurile din piesele de teatru, cunoscutul actor se ocupă şi de conducerea Teatrului Metropolis, una dintre cele mai noi şi moderne instituţii de acest fel din Bucureşti. George Ivaşcu s-a născut în data de 15 februarie 1968, la Bucureşti. În 1993, absolvă Academia de Teatru şi Film, la clasa profesorului Gelu Colceag. Din 1996, începe să joace pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, iar din 1994 este lector la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (Evenimentul Zilei)

Teatrul Metropolis este o explozie de culoare, o armonie a formelor geometrice care aşază laolaltă teracota și mozaicul cu elemente din arhitectura lui Hunderwasser. Nici că se putea mai bine. Pentru că METROPOLIS e mai mult decât un teatru. E un spațiu al artelor, al întâlnirilor, un spaţiu al artiştilor de toate vârstele, o punte între generaţii, un creuzet al emoţiei. Spaţiul intim, creat într-o sală cu numai 150 de locuri, oferă publicului, aşezat în confortabilele fotolii, cea mai variată ofertă de spectacole din Bucureşti. Şi pentru că mai ştim că, înaintea sau la finalul unui spectacol, o cafea sau un cocktail e întodeauna binevenit, METROPOLIS îţi pune la dispoziţie spaţiul de la etaj, unde se află Metropolitan Caffé. O cafenea şic care nu te lasă indiferent. Aici, recitalul sau one man-show-ul vor fi precum spuma unui delicios latte macchiato.

„Pentru ca teatrul românesc să-şi recapete aristocraţia are nevoie de sprijinul şi atenţia colecţionarilor de artă, a acelor firme sau oameni care să readucă demnitate artiştilor români. Acest lucru a însemnat evenimentul de aseară când Romaqua Group a devenit un colecţionar de artă prin Metropolitan Caffé, sprijinind astfel o frumoasă comunicare între artiştii români şi publicul iubitor de teatru” – George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis.

O întrebare, un răspuns: George Ivașcu, în Formula As: „Curând, „Metropolis” împlinește un an de viață artistică și-l vom sărbători cum se cuvine, cu fast și surprize. Dacă repertoriul trecut l-am centrat pe dramaturgia contemporană, acum ne axăm pe opere clasice, în viziuni regizorale contemporane. Din toamnă, veți putea urmări capodopera lui Shakespeare „Hamlet”, în versiunea modernă a regizorului Laszlo Bocsardi, cu Marius Stănescu, Victor Rebengiuc, Sorin Leoveanu și altii.

Importanta partitură a marelui dramaturg irlandez Samuel Beckett, „Sfârșit de partidă”, va fi adusă în scena în viziunea regizorală a lui Alexandru Tocilescu, avându-l pe maestrul Radu Beligan în frunte. Un text frumos cum e „Imnul”, în regia lui Alice Barb, prilejuieste unor actori ca Luminița Gheorghiu și Mihai Constantin recitaluri remarcabile. Vom aduce în scenă într-o nouă viziune, cea a lui Dragoș Galgoțiu, și feeria „Visul unei nopți de vară”. Acestea sunt doar câteva dintre propunerile noastre repertoriale, prin care ne ambiționăm să atragem din nou un public de elită – îndrăznesc să-l numesc așa, cu toate că termenul nu mai e la modă.

Acțiuni caritabile

Teatrul Metropolis vă invită să susțineti un proiect caritabil dedicat în intregime copiilor. Moș Crăciun aduce copiilor cele mai frumoase povești audio, interpretate de mari actori ai scenei românești: Alexandrina Halic, Manuela Hărăbor, Tamara Buciuceanu-Botez și Victor Rebengiuc.

Cd-urile vor putea fi găsite în toată țara, în librării, hypermarket-uri și magazine independente. Profitul obținut din vânzarea CD-urilor va fi donat copiilor nevoiași și celor cu rezultate excepționale (Acasa.ro).

Teatrul Metropolis împlinește anul acesta 15 ani de la înființare.

25
/09
/12

„Killing Time”, cel de-al treilea lungmetraj scris şi regizat de Florin Piersic Jr., a fost selecţionat în competiţia „Free Spirit” a Festivalului de Film de la Varşovia, care se va desfăşura în perioada12-21 octombrie. O comedie „extrem de neagră” despre doi asasini plătiţi, cu viziuni teribil de diferite asupra vieţii şi a morţii, „Killing Time” […]

25
/09
/12

Primul roman pentru cititori maturi scris de romanciera britanică J.K. Rowling, a cărui acţiune are loc într-un sat britanic imaginar măcinat de lupte politice, este complet diferit de universul plin de magie din seria „Harry Potter” şi va fi lansat joi în Marea Britanie. Succesul comercial al noului roman pare să fie garantat, ţinând cont […]

25
/09
/12

Strauss Festival Orchestra Vienna revine, pentru al patrulea an consecutiv, în România, unde va prezenta concertul „Vienna Classic Christmas” în turneu naţional, între 7 şi 21 decembrie.   Măiestria desăvârşită a artiştilor orchestrei, al cărei nume este sinonim, pe plan internaţional, cu interpretarea autentică a muzicii vieneze, dar şi interesul deosebit manifestat de public au […]

25
/09
/12

Opt dintre cele peste 15 premiere pe care Les Films de Cannes a Bucarest le aduce între 19 şi 25 octombrie la Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu sunt titluri aflate în palmaresul de anul acesta al Festivalului de la Cannes, informează marţi organizatorii. Les Films de Cannes a Bucarest se va deschide pe 19 […]

25
/09
/12

Iranul a anunţat, luni, că nu va participa la competiţia pentru premiile Oscar 2013 din cauza „insultei intolerabile” ce a fost adusă musulmanilor de filmul anti-islam produs recent în Statele Unite ale Americii, informează AFP. „Anunţ în mod oficial că, din cauza intolerabilei insulte aduse marelui profet al Islamului, nu vom participa la Oscarurile din […]

25
/09
/12

Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România (UNIMIR) organizează luni, 1 octombrie, în aula Palatului Cantacuzino-Enescu, cea de-a doua ediţie a Galei Premiilor UNIMIR. Potrivit unui comunicat transmis marţi de Biroul de presă UNIMIR, în cadrul galei le vor fi decernate premii de excelenţă pentru întreaga activitate dirijorilor Ludovic Bacs şi Stelian Olaru, soliştilor de operă şi […]

25
/09
/12

Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est 2012, care se va desfăşura între 5 şi 14 octombrie, în Bucureşti, reuneşte 312 scurtmetraje, 23 de lungmetraje, evenimente speciale, precum Animash şi „The Night of the Animated Bad Taste”, şi celebrităţi ca Daniel McCoy, de la studioul Pixar. Punctele de atracţie ale celei de-a şaptea ediţii a […]

25
/09
/12

La 25 septembrie 1872 a fost inaugurată Gara de Nord din Bucureşti şi s-a deschis prima linie ferată Bucureşti-Ploieşti.   1599    – S-a născut arhitectul Francesco Castelli Borromini, reprezentant al barocului italian (Biserica San Carlino alle Quattro Fontane din Roma)  (m. 1667). 1613    – S-a născut Claude Perrault, medic, arhitect şi teoretician francez, de orientare […]

25
/09
/12

O expoziţie cu titlul „Eseuri cromatice”, semnată de pictoriţa Luminiţa Gliga, va putea fi vizitată până la sfârşitul lunii octombrie la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” din Bucureşti, informează instituţia gazdă. Absolventă, în 2002, a Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, Facultatea de Arte Plastice, secţia Pictură, la clasa prof. Sorin Ilfoveanu, Luminiţa Gliga […]

24
/09
/12

Aleea Celebrităţilor a fost inaugurată, luni, pe esplanada din municipiul Târgu-Jiu, prima stea fiind dedicată sculptorului gorjean Constantin Brâncuşi. Inaugurarea Aleii Celebrităţilor a avut loc în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene, a oamenilor de cultură din judeţ, dar şi în prezenţa Soranei Georgescu-Gorjan, fiica inginerului care a colaborat cu sculptorul Constantin Brâncuşi pentru ridicarea Coloanei […]

24
/09
/12

Filarmonica „George Enescu” din Bucureşti va organiza, în zilele de 4 şi 5 octombrie, două concerte extraordinare, cu ocazia împlinirii a 125 de ani de la naşterea dirijorului George Georgescu (12 septembrie 1887 – 1 septembrie 1964). Potrivit unui comunicat transmis luni de Institutul Cultural Român (ICR), partener al proiectului, alături de TVR, cele două […]

24
/09
/12

Institutul Cultural Român (ICR) a anunţat, luni, că urmează să înfiinţeze noi filiale ICR în patru mari oraşe din România: Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara şi Craiova. Decizia ICR face parte din „efortul de a face activitatea Institutului Cultural Român cât mai accesibilă celor interesaţi din întreaga ţară”. Cele patru noi filiale ale ICR vor fi deschise […]

24
/09
/12

Actorul Horaţiu Mălăele va fi distins cu premiul de excelenţă al Festivalului Internaţional de Film „Comedy Cluj”, care va avea loc în perioada 12-21 octombrie la Cluj-Napoca.   Conform unui comunicat de presă transmis, luni, de organizatorii Comedy Cluj, actorul Horaţiu Malaele va fi distins cu premiul de excelenţă al festivalului, ceremonia urmând să aibă […]

24
/09
/12

Pentru al doilea an consecutiv, agenţia britanică Ladbrokes îl situează pe scriitorul român Mircea Cărtărescu printre favoriţii Premiului Nobel pentru Literatură. Academia Suedeză nu a stabilit ziua în care se va da publicităţii numele câştigătorului, dar se crede că anunţul va fi făcut, conform obiceiului, în luna octombrie. Cărtărescu este plasat pe locul al 23-lea […]

24
/09
/12

Miniseria TV „Hatfields & McCoys”, produsă de postul History Channel în colaborare cu Castel Film şi realizată în România, a câştigat două premii, pentru cel mai bun actor în rol principal (Kevin Costner), respectiv secundar (Tom Berenger), la gala Primetime Emmy Awards 2012. Duminică seară au fost decernate premiile Emmy „artistice”, la gala Primetime Emmy […]

24
/09
/12

La 24 septembrie 1896 s-a născut scriitorul Francis Scott Fitzgerald (“Marele Gatsby”, “Blândeţea nopţii”) (m. 21 decembrie 1940). 1541    – A încetat din viaţă  Paracelsus (Theophrastus Bombastus von Hohenheim), alchimist, medic şi filosof, una dintre cele mai pitoreşti figuri ale Renaşterii, precursor al iatrochimiei prin folosirea, în tratamentul bolilor, a unor medicamente realizate prin sinteză […]