Curs de scriere creativă, cu Alexa Băcanu şi Ana Cucu Popescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/curs-de-scriere-creativa-cu-alexa-bacanu-si-ana-cucu-popescu/

Luni, 23 martie, de la ora 17.00, la Reactor se dă startul, cu o întâlnire gratuită, de probă, unor şedinţe săptămânale de gimnastică intelectuală: un write-out session în timpul căruia vor fi antrenate exprimarea, creativitatea, şi cei care vor participa vor avea posibilitatea să îşi confrunte scrisul cu reacţiile celorlalţi.

Un articol de Liliana Matei|19 martie 2015

Unul dintre cele mai importante condiţii ale unui scris constant este un mediu potrivit, cu oameni care îţi împărtăşesc interesul şi te ajută să creşti. Nu trebuie să vrei să fii Hemingway, doar să ai o dorinţă puternică de a te exprima într-un mod creativ.

„Vom învăţa împreună să ne adunăm gândurile şi să le transformăm în cuvinte, să privim cu atenţie în jur şi în oglindă, să ne asumăm roluri şi să ne folosim imaginaţia. Pentru noi, scrisul e un mod de comunicare cu ceilalţi şi cu noi înşine, e terapie şi joacă şi generator de empatie“, spun organizatorii.

Întâlnirile săptămânale următoare se vor desfăşura în fiecare luni, de la ora 19.00, la Reactor de creaţie şi experiment Reactor (Str. Petofi Sandor, nr 4, Cluj-Napoca) şi vor fi urmate de lecturi publice semestriale.

Mai exact, CINE?

ANA CUCU POPESCU, absolventă a secţiei Teatrologie din cadrul Facultăţii de Teatru şi Televiziune şi a masteratului de Dramaturgie-Filmologie din cadrul aceleiaşi facultăţi, este în prezent doctorand în teatru şi activează ca damaturg atât în mediul independent, cât şi în teatrul de stat.

Printre cele mai notabile colaborări din ultima perioadă se numără cea cu Leta Popescu la spectacolul 9 din 10, găzduit de Reactor de creaţie şi experiment şi cea cu Alexandru Dabija la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu.

Pe lângă spectacolele menţionate, Ana Cucu Popescu a scris numeroase texte de teatru şi adaptări pentru scenă adresate atât adulţilor, cât şi celor mici, unele dintre ele fiind montate în trecut sau prezentate sub formă de spectacole lectură.

ALEXA BĂCANU, absolventă de Teatrologie la Facultatea de Teatru şi Televiziune din cadrul UBB Cluj-Napoca. Între 2008-2011, ocupă funcţia de secretar şef de redacţie al trimestrialului de cultură Man.In.Fest, în care publică cronici de teatru şi film, reportaje, interviuri şi piese de teatru.

Publică piese de teatru în volumele „Studii de teatru şi film: Piese şi scenarii 2008-2009” şi „Studii de teatru şi film: Piese de teatru 2009-2010”, editura Limes. Multe dintre aceste texte au beneficiat de puneri în scenă sau spectacole lectură. Cea mai recentă colaborare este cea cu regizorul Ovidiu Caiţa la spectacolul În 4D, producţie a Reactor de creaţie şi experiment.

INFO

Patru şedinţe lunare, a câte 25 lei/şedinţa.

Înscrieri şi detalii:
0748.940.531
sau
spatiureactor@gmail.com

07
/08
/20

În dimineața zilei de 2 martie 1998, Natascha Kampusch, o fetiță de zece ani, este urcată cu forța într-o furgonetă albă. Câteva ore mai târziu, zace înfășurată într-o pătură pe podeaua rece a unei pivnițe. În jur e beznă, iar aerul are un iz stătut. Povestea ei este disponibilă acum și în limba română, la Editura Humanitas, în traducerea Cristinei Cioabă.

05
/08
/20

Pe 5 august 2019, murea prozatoarea americană Toni Morrison, prima scriitoare de culoare care obținea, în 1993, Premiul Nobel pentru Literatură. Cartea pe care v-o propunem astăzi este „Cântecul lui Solomon” (Editura Art, colecția „Cărți cult”, 2019), roman publicat în original în 1977.

02
/08
/20

Pentru recomandările de lectură ale lunii august, ne-am oprit la publicistica lui Gabriel García Márquez, memoriile Ditei Kraus și un roman-tribut de David Grossman.

22
/07
/20

O prezentare a biografiei unuia dintre cei mai mari exploratori și oameni de știință români, dublată de un spectaculos jurnal de călătorie, volumul Din Antarctica la Scărișoara. Pe urmele lui Emil Racoviță de Cristian Lascu și Helmut Ignat, publicat recent la Editura Humanitas, va fi lansat marți, 28 iulie, la ora 19.00, în grădina Muzeului Antipa.

01
/07
/20

O incursiune în lumea lui Ingmar Bergman, creionată de scriitoarea norvegiană Linn Ullmann, fiica regizorului, în romanul „Neliniște”, publicat în 2015 și apărut recent și în limba română, la Editura Polirom.

Pagina 1 din 10612345...102030...Ultima »