Cutia cu staruri și bizarerii: Elvis Presley, Marlon Brando sau Marilyn Monroe…
https://www.ziarulmetropolis.ro/cutia-cu-staruri-si-bizarerii-elvis-presley-marlon-brando-sau-marilyn-monroe/

Excentricităţi şi vorbe de duh ale starurilor – de la Elvis Presley şi Marlon Brando, la Groucho Marx şi Humphrey Bogart, cu participarea unor voci feminine de excepţie – neuitatele Grace Kelly, Lauren Bacall sau Audrey Hepburn. Nu lipsesc nici figurile iconice de azi – Madonna sau Johnny Depp.

Un articol de Alina Vîlcan|6 decembrie 2016

În rândurile care urmează veți regăsi aspecte inedite din copilăria și anii de tinerețe ai celor care au scris istorie la Hollywood, veți afla ce gândesc, la o adică, despre căsnicie sau ce defecte fizice au, ce obiceiuri stranii, ce fobii și altele, așa cum se regăsesc în volumul „Curiozități de la Hollywood. Peste 300 de indiscreții din Tinseltown”, de Aubrey Malone (editura BCC Publishing).

Mici copii

Elvis Presley: Când era în clasa a VIII-a, profesorul de muzică i-a spus că nu-i prevede un viitor muzical prea strălucit.

Marlon Brando: Obișnuia să întârzie atât de mult în drumul spre grădiniță, încât sora lui, Jocelyn, a trebuit până la urmă să-l tragă după ea în lesă.

Jack Nicholson: Odată a fost pedepsit în fiecare zi timp de un întreg an școlar.

Tom Cruise: În timpul liceului, a fost votat drept elevul „cu cele mai mici șanse să reușească în viață”.

Vorbe de pahar

Humphrey Bogart: „Problema omenirii e că toată lumea e în urmă cu trei pahare de băutură.”

Groucho Marx: „Am fost abstinent până la Prohibiție.”

Richard Burton: „Tatăl meu era de părere că o persoană care merge la biserică și nu bea alcool n-ar trebui acceptată de comunitate. Eu am fost educat în credința aceasta.”

Job-uri de mizerie

David Lynch: Aduna gunoiul, făcea disecții pe animale și livra Wall Street Journal.

Anthonny Quinn: Curăța pantofi în fața unei biserici.

Robert Redford: Artist ambulant pe străzile Parisului.

Jack Nicholson: Sorta corespondența de la fani pentru Tom și Jerry.

Stan Laurel: Dublura lui Charlie Chaplin.

Sylvester Stallone: Ucenic cosmetician.

elvis-presley

Elvis Presley

Elvis Presley: Șofer de camion, plasator la cinematograf.

Roger Moore: Model pentru tipare de împletituri.

Marilyn Monroe: Dansatoare la bară, lucrătoare într-o fabrică de avioane.

Audrey Hepburn: Asistent stomatolog.

Jayne Mansfield: Vânzătoare de tigăi

Barbra Streisand: Operator tablou de comandă

Greta Garbo: Aplicator spumă de ras într-o frizerie.

Grace Kelly: Model pentru insecticide.

Ce au fost și ce-au ajuns (după celebritate)

Gina Lollobrigida: În ciuda așteptărilor, a devenit jurnalistă, ajungând la un moment dat să-l intervieveze chiar și pe Fidel Castro (foto sus).

Cary Grant: Director într-o firmă de cosmetice.

Audrey Hepburn: Ambasador UNICEF.

Jane Wyman: Pictoriță.

Veronica Lake: A lucrat în ultimii ani din viață ca barmaniță într-un hotel din New York.

natalie

Natalie Wood

Despre bărbați, numai de rău

Natalie Wood: „O femeie reușește cu adevărat să schimbe un bărbat doar atunci când este bebeluș.”

Jayne Mansfield: „Bărbații sunt creaturile acelea cu două picioare și opt mâini.”

Brigitte Bardot: „Cu cât cunosc mai mulți bărbați, cu atât mai mult îmi plac câinii.”

Lauren Bacall: „O femeie este incompletă fără un bărbat. Dar unde mai găsești un bărbat adevărat în zilele noastre?”

Glenda Jackson: „Majoritatea bărbaților sunt o cheltuială uriașă cu un câștig infim.”

Și au trăit fericiți (de-ale căsniciei)

Yves Montand: „Un bărbat poate avea două, hai trei, relații extraconjugale. Mai mult de atât se cheamă infidelitate.”

Warren Beatty: „Căsnicia necesită un talent aparte, precum actoria. Iar pentru monogamie e nevoie de geniu.”

Clint Eastwood: „Se spune că o căsnicie este pecetluită în rai. Dar tot acolo se produc și tunetele și fulgerele.”

Paul Newman: „Căsnicia noastră funcționează pentru că avem amândoi bâte de dimensiuni egale.”

Imperfecții

Marlon Brando: Jack Palance i-a spart nasul într-un meci de box și nu s-a deranjat niciodată să-l îndrepte, considerând că era „prea frumos” înainte.

Ronald Reagan: A suferit de surzenie parțială toată viața din clipa în care un actor a tras cu arma prea aproape de el, pe platurile de filmare, chiar la începutul carierei sale.

Humphrey Bogart: A rămas cu o cicatrice pe buză din al Doilea Război Mondial, când nava de transport militar pe care se afla a fost bombardată de nemți.

Clint Eastwood: Universal Studios l-a concediat odată, pentru că mărul lui Adam îi ieșea prea mult în evidență.

Bizarerii

Warren Beatty: Pretinde că a învățat pe de rost operele complete ale lui Eugene ONeill.

madonna-rebel-heart3-thatgrapejuice

Madonna

Madonna: La un moment dat, s-a vopsit vreme de o săptămână cu altă culoare în fiecare zi.

Tony Curtis: La premiera unui film, i-a înmânat cheile de la mașină portarului și i-a spus s-o păstreze – credea că e ceva la modă.

Johnny Depp: Și-a tatuat „Winona Forever” („Winona pe vecie”) pe braț când s-a logodit cu Winona Ryder. După ce s-au despărțit, a șters câteva litere. A rămas doar „Wino Forever” („Bețivan pe vecie”).

Anthony Quinn: În perioada în care boxa, obișnuia să alerge cu spatele jumătate de milă în fiecare zi.

Sophia Lauren: Îi place la nebunie să-și frece picioarele goale de un sucitor de lemn în timp ce se uită la televizor. O altă ciudățenie a actriței: crede că după moartea bunicii ei, spiritul decedatei a intrat în propriul ei corp.

Robert Redford: Rezervă rânduri întregi de scaune când merge cu avionul ca să nu fie obligat să stea de vorbă cu ceilalți pasageri.

Cary Grant: Avea obiceiul să păstreze nasturi și bucăți de ață asortate.

Fobii

Glenda Jackson: Suferă de claustrofobie.

Joan Collins: Susține că îi e frică de întuneric.

Madonna: Îngrozită de tunet.

marilyn

Marilyn Monroe

Marilyn Monroe: A suferit atât de teamă de spații închise, cât și de o senzație aparent contradictorie cum că lumea s-ar închide în jurul ei.

Natalie Wood: A suferit toată viața de frică de apă, lucru care s-a adeverit în cele din urmă: s-a înecat.

Marlene Dietrich: La fel ca Howard Hughes, a suferit de bacilofobie – frica de bacili.

Katharine Hepburn: Avea o asemenea fobie de părul murdar, încât obișnuia să se plimbe pe platourile de filmare și să adulmece capetele oamenilor.

Și ei au fost concediați

Dustin Hoffman: Dat afară de la Ridleys pe când era tânăr pentru că a înfulecat șase fripturi una după alta din bucătăria restaurantului.

Madonna: Concediată de la DunkinDonuts pentru că a aruncat cu înghețată într-un client.

Kenneth More: I s-a înmânat decizia de concediere de la raionul de lactate și ouă al magazinului Sainsburys pentru că a spart prea multe ouă.

Robert Redford: Dat afară de pe un șantier de construcții pentru că își pierduse trusa de scule.

Peter Finch: Concediat dintr-o funcție de jurnalist după ce a vărsat o carafă de apă în capul unui editor.

Elvis Presley: Dat afară din postul de plasator la cinematograf, la începutul anilor 50, atunci când s-a aflat că una dintre celelalte angajate îi dădea bomboane gratis.

Și starurile mor

Charlie Chaplin: În 1997, un grup de bărbați i-au furat trupul din mormântul aflat în Suedia, cerând apoi recompensă, pentru că, după cum au declarat, aveau nevoie de bani ca să-și deschidă un service.

Madonna: Și-a cumpărat un loc de veci lângă Marilyn Monroe ca să poată fi împreună pentru eternitate după ce o să ajungă pe lumea cealaltă.

Montgomery Clift: Se spune că stafia lui bântuie Hotelul Hollywood Roosevelt cântând la trompetă (ca un omagiu adus personajului său din „De aici în eternitate”).

Elvis Presley: A murit în toaleta lui din Graceland, la 42 de ani. În urma autopsiei, în corpul lui au fost descoperite 12 substanțe chimice diferite.

Rudolph Valentino: La moartea sa, în anul 1926, în urma unor complicații legate de un ulcer gastric și un apendice perforat, mai multe femei s-au sinucis pentru că și-au pierdut zeul iubirii la frageda vârstă de 31 de ani.

Ingrid Bergman: A murit în ziua în care a împlinit 67 de ani.

Marilyn Monroe: A murit pe când filma pentru producția inspirat intitulată „Somethings Got to Give” (1962). Filmul a rămas nefinalizat. Înainte să moară, fusese concediată pentru absenteism repetat de la filmări, fără motive concrete. Abia după supradoza de Nembutal s-a văzut cât de profundă era depresia ei.

Gina Lollobrigida, în ciuda așteptărilor, a devenit jurnalistă, ajungând la un moment dat să-l intervieveze chiar și pe Fidel Castro.

26
/05
/16

ÎN BIBLIOTECA MEA Ziaristul (colaborator al Ziarului Metropolis) şi scriitorul Andrei Crăciun se pregăteşte să lanseze a doua carte din seria Baricadele, în care îşi strânge publicistica risipită în paginile gazetelor în ultimii unsprezece ani, dându-i o nouă viaţă în volum.

25
/05
/16

Știați că Voltaire scăpa de musafirii plictisitori prefăcându-se că leşină? Și că Balzac avea ca hobby hipnotismul? Lista de obiceiuri ale unora dintre cei mai prolifici scriitori are o grămadă de elemente surprinzătoare.

25
/05
/16

Astăzi, 25 mai, este ziua națională a Argentinei, această dată marcând finalul Revoluției din Mai (Revolución de Mayo, 1810), care a condus la separarea de Spania imperială.

25
/05
/16

În preajma Zilei Internaționale a Copilului, Teatrul Evreiesc de Stat prezinta un nou spectacol-lectură din seria evenimentelor „Cu cărțile deschise”, un matineu dedicat, de această dată, celor mici. Spectacolul va avea loc sâmbătă, 28 mai, de la ora 12.00, la Biblioteca Metropolitană (str. Take Ionescu, nr. 4).

25
/05
/16

„Aici, Radio România. Radio Bucureşti. Ascultaţi astăzi, în premieră, emisiunea «Ora veselă»”. Aşa suna anunţul crainicei din 17 ianuarie 1929... D’ale lui Tănase 2 şi La microfon… Birlic! sunt cele mai noi audiobook-uri apărute în Colecţia „Ora veselă” şi conţin pagini antologice din Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii române, avându-i protagonişti pe doi maeştri ai umorului şi satirei.

24
/05
/16

Dramaturg şi romancier, Stefan Caraman lansează sâmbătă 4 iunie, de la ora 20:00, SUPERSTAR – File de Poveste. Evenimentul va avea loc în salonul verde din incinta La Scena. În deschidere, actorii dIn Culise vor juca spectacolul POVEȘTI DESPRE TINE după volumul „92 de poveşti cu cărţi” de Ştefan Caraman.

24
/05
/16

Proiectul Agora Culturală @ Biblioteca Ta, unul dintre cele mai ample proiecte de Digital Storytelling din România, care a înglobat peste 1200 de povești digitale, dintre care cca 500 aparținând principalelor minorități etnice reprezentate în România a ajuns la final și face bilanțul. Astăzi, 24 mai 2016, începând cu ora 11.00, cei care doresc pot participa la Conferința de închidere a proiectului.

23
/05
/16

Norman Manea, scriitorul fără copilărie, pentru care viaţa a început abrupt, cu o deportare la 5 ani în lagărele din Transnistria, împlineşte, anul acesta, 80 de ani. "La 5 nu eram nici evreu, nici sirian, nici american, eram doar un copil", evocă scriitorul român cel mai dur episod al copilăriei. Astăzi, de la ora 17.00, la TVR 1 şi de la 20.30, la TVR HD, puteţi afla povestea unuia dintre cei mai premiaţi şi traduşi scriitori români contemporani.

20
/05
/16

Sâmbătă, 21 mai 2016, ora 20:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I” din Bucureşti (Calea Victoriei, nr. 88), în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB), va avea loc ediţia a VIII-a a programului de educaţie culturală „Maratonul de Poezie şi Jazz”, difuzat în fiecare an de Radio România Cultural, eveniment care marchează prin poezie, blues şi jazz Noaptea Europeană a Muzeelor.

18
/05
/16

Târgul GAUDEAMUS Oradea, cea mai nouă componentă a Caravanei GAUDEAMUS derulată de Radio România la nivel naţional, vă aşteaptă în intervalul 18 – 22 mai în parcul 1 Decembrie.

17
/05
/16

Luni, 23 mai, începînd cu ora 9.00, în Sala „Ion Heliade Rădulescu” a Bibliotecii Academiei Române,va avea loc o sesiune aniversară dedicată lui Norman Manea, unul dintre cei mai importanți scriitori români contemporani, cu ocazia împlinirii vîrstei de 80 de ani.

17
/05
/16

Pe an ce trece, influența online-ului în promovarea culturii crește. O simplă recenzie pe un blog cu vizibilitate sau câteva share-uri pot schimba destinul unui titlu și automat al unui autor. Anul acesta, Hyperlitaratura organizează concursul „Cel mai bun blog de carte din România”. 

11
/05
/16

Peste 100 de poeți din 23 de țări vin la cea de a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București (FIPB), care va avea loc între 18 și 22 mai. 22 de invitați din străinătate, pe lista oaspeților numărându-se poeții nominalizați la Premiul Nobel pentru Literatură, precum Ko Un (Republica Coreea) sau Yang Lian (China), vor veni la București în această lună.