Cuvinte care se văd, gesturi care se aud
https://www.ziarulmetropolis.ro/cuvinte-care-se-vad-gesturi-care-se-aud/

Proiectul „Cuvinte care se văd, gesturi care se aud”, care se va desfăşura în perioada 14 martie — 24 aprilie 2018 , îşi propune să faciliteze accesul la cultură prin intermediul spectacolului teatral pentru persoanele cu deficienţe de auz şi totodată să determine comunitatea locală să conştientizeze nevoile speciale ale acestora, precum şi modul specific de comunicare în spaţiul educaţional.

Un articol de Petre Ivan|14 martie 2018

Vineri, 16 martie 2018, ora 14:00, va avea loc inaugurarea proiectului educaţional Cuvinte care se văd, gesturi care se aud, care are ca scop facilitarea accesului la cultură pentru persoanele cu deficienţe de auz, prin intermediul spectacolui teatral.

Proiectul reprezintă un parteneriat derulat de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, prin Programul PROEDUS CIVITAS, finanţat de către Primăria Municipiului Bucureşti. Beneficiarii direcţi ai proiectului sunt 50 de elevi cu deficienţe de auz alături de 25 de elevi din unităţi şcolare obişnuite, profesorii şi părinţii acestora, precum şi 17 actori ai Teatrului EXCELSIOR, implicaţi voluntar în această iniţiativă.

Evenimentul va începe cu o sesiune de discuţii privind accesibilizarea actului cultural pentru persoanele cu deficienţe de auz, conştientizarea nevoilor speciale ale acestora şi modalităţile de comunicare din spaţiul educaţional şi se va încheia cu un scurt program artistic susţinut de către elevii cu deficienţe de auz din cele trei unităţi de învăţământ special implicate în proiect.

În perioada 19 martie – 13 aprilie a.c., cei 75 de elevi vor participa alături de profesorii lor coordonatori şi de actorii Teatrului EXCELSIOR la o serie ateliere de iniţiere în limbajul mimico-gestual ce se vor finaliza cu un spectacol de teatru susţinut de copiii cu deficienţe de auz, în cadrul Festivalului Cuvinte care se văd, gesturi care se aud, ce va avea loc pe 17 aprilie 2018, la Sala Palatului din Bucureşti.

****************
Beneficiile majore ale proiectului Cuvinte care se văd, gesturi care se aud constau în: sprijinirea elevilor, profesorilor şi actorilor implicaţi în însuşirea limbajului mimico-gestual şi a specificului comunicării cu persoanele deficiente de auz; implicarea elevilor deficienţi de auz în activităţi de educaţie non-formală în vederea acumulării de cunoştinţe şi competenţe menite să amelioreze calitatea educaţiei şi să le stimuleze interesul faţă de artele spectacolului / teatru; educarea publicului auzitor (elevi, părinţi şi profesori din unităţile de învăţământ obişnuite) în ceea ce priveşte acceptarea diversităţii ca formă de manifestare artistică şi de comunicare cu persoanele deficiente de auz, cu scopul integrării acestora în societate.

Foto: Cuvinte care se văd, gesturi care se aud – facebook

06
/11
/23

În 2023 se aniversează 190 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari compozitori: JOHANNES BRAHMS. Născut la Hamburg, pe 7 mai 1833, Brahms este considerat, alături de Bach și Beethoven, unul dintre cei trei mari „B” ai muzicii clasice: „Cred în Bach – Tatăl, Beethoven – Fiul și Brahms – Duhul Sfânt al muzicii” – spunea marele dirijor german Hans von Bülow.

03
/11
/23

Fundația Culturală „Camil Petrescu” (FCCP) continuă să construiască contexte pentru un dialog profesional bogat în mediul teatral autohtom, lansând, astăzi, 3 noiembrie 2023, un nou proiect – un podcast realizat de Zomir Dimovici.

03
/11
/23

În perioada 6-19 noiembrie 2023, la sediul ICR Londra va putea fi vizitată expoziția documentară „Circular Catalysts“, program al British Council România, realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român.

03
/11
/23

În luna noiembrie, compania independentă de teatru Vanner Collective își aduce pe scenă spectacolele atât în spațiile consacrate, cât și în cadrul proiectului „Deschis - microstagiune de spectacole invitate”, de la Teatrul Masca din București, și în programul Festivalului Caleido, care se va desfășura în 2023 la Timișoara.