Cyrano, mon amour – povestea celebrei comedii “Cyrano de Bergerac”, din 31 mai în cinema
https://www.ziarulmetropolis.ro/cyrano-mon-amour-povestea-celebrei-comedii-cyrano-de-bergerac-din-31-mai-in-cinema/

După succesul răsunător înregistrat în Franţa cu piesa de teatru Edmond, dramaturgul Alexis Michalik debutează pe marele ecran cu adaptarea cinematografică a acesteia: Cyrano, mon amour / Edmond.

Un articol de Petre Ivan|28 mai 2019

O călătorie inedită și amuzantă în Parisul Belle Epoque, care urmărește povestea dramatizării de către tânărul Edmond Rostand a legendei scriitorului Cyrano de Bergerac și transformarea acesteia într-o comedie eroică în versuri. Din 31 mai în cinematografele din România, distribuit de Independența Film.

Scris și regizat de Alexis Michalik, Cyrano, mon amour spune fabuloasa poveste a genezei piesei de teatru „Cyrano de Bergerac”, un succes formidabil la finalul secolului XIX (40 de bis-uri la prima reprezentație), care de-a lungul timpului a beneficiat de nenumărate adaptări în teatru, operă, balet sau film, cel mai cunoscut fiind cel al lui Jean-Paul Rappeneau, cu Gérard Depardieu în rolul principal.

Paris. 1897. Deși Edmond Rostand (Thomas Solivérès), personajul principal, nu a împlinit încă 30 de ani, are deja doi copii şi o groază de griji pe cap. Nu a mai scris nimic de doi ani.

„O extraordinară frescă romantică, un tribut adus actorilor, iubirii și bucuriei de a trăi.” Paris Match

O întâlnire aranjată de legendara Sarah Bernhardt (Clémentine Célarié) îl aduce pe Rostand față în față cu marele actor Constantin Coquelin (Olivier Gourmet), un admirator al său. Astfel, ia naștere ideea unei noi piese, o comedie eroică în versuri: „Cyrano de Bergerac”. Edmond are la dispoziție doar trei săptămâni până la premieră, dar înfruntă nenumărate obstacole: actrițe capricioase, o soție geloasă și un prieten prins până peste urechi într-o relație amoroasă complicată. Presat de timp, Edmond Rostand trebuie să își găsească inspirația și să creeze o capodoperă.

Apreciată atât de publicul internațional, cât și de presa de specialitate, comedia lui Michalik abundă în decoruri fastuoase și costume extravagante și beneficiază de o distribuție generoasă în care se regăsesc Olivier Gourmet, colaborator constant al fraților Dardenne și câștigător al unui premiu pentru interpretare la Cannes (Le fils, 2002), Thomas Solivérès, cunoscut publicului din The Intouchables (r. Olivier Nakache, Éric Toledano), Mathilde Seigner, sora cunoscutei actrițe și cântărețe Emmanuelle Seigner, Tom Leeb (Papillon, r. Michael Noer) și Clémentine Célarié (Les Misérables, r. Claude Lelouch). Alexis Michalik, autorul filmului, are, de asemenea, o scurtă apariție, în rolul scriitorului Georges Feydeau, rivalul lui Edmond Rostand.

Distribuit în România de Independența Film, Cyrano, mon amour va rula din 31 mai în cinematografele din București (Cinema Elvire Popesco, Cinema Europa, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Union, Hollywood Multiplex, Grand Cinema and More Băneasa, Cinema City Cotroceni), Bârlad (Cinema Cityplex Victoria), Botoșani (Cinema Unirea), Brașov (Cinema One), Craiova (Cinema Modern), Constanța (Cityplex Tomis), Pitești (Cinema Trivale și Cinema Sebastian Papaiani), Sfântu Gheorghe (Cinema Arta by Cityplex), Timișoara (Cinema City), Tîrgu Mureș (Cinema Arta).

Foto: Cyrano, mon amour – facebook

05
/12
/14

Din 5 decembrie, pe marile ecrane, iubitorii filmului au parte de Judecătorul, o peliculă în care pot fi admiraţi nominalizatul la Oscar, Robert Downey Jr. şi laureatul Premiului Oscar, Robert Duvall. Aceasta este prima colaborare a celor două staruri de la Hollywood.

04
/12
/14

Dacă în Love Building personajul interpretat de Dorian Boguţă traversa o depresie acută, de această dată asistăm la o transformare completă a personajului său, care îl aduce pe actor în ipostaza de veritabil Don Juan, din 26 decembrie numai pe marile ecrane, în comedia Alt Love Building.

03
/12
/14

Actorul austriac Christoph Waltz, recompensat cu două premii Oscar, a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood, Los Angeles, în cadrul unei ceremonii la care a participat şi Quentin Tarantino, regizorul datorită căruia artistul a devenit faimos la nivel mondial.

01
/12
/14

Televiziunea Română programează, în această seară, două filme autohtone - un prilej pentru cinefili de a revedea „la lucru” o serie de mari actori dispăruţi. Astfel, pe TVR 2, de la ora 19.00 puteţi vedea comedia Expresul de Buftea-România (1978), pentru ca două ore mai târziu, pe TVR 1, să ruleze Capcana Mercenearilor, un film regitaz de Sergiu Nicolaescu în anul 1981.

30
/11
/14

Daniela Apostol. 37 de ani. O fiică de 18 ani, Laura. Un festival de film documentar de 3 ani, Docuart Fest (primul slogan - „Cele mai frumoase povești sunt adevărate”). Și o pasiune pentru povești și tradiții care o urmărește și când merge pe stradă.

28
/11
/14

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE Puține scene de film din cinematografia română sunt mai naturaliste (fără a fi și gratuite) ca aceea din documentarul „Apa ca un bivol negru” (1970) în care, în urma inundațiilor, tinerii soldați scot din apă cadavrul gol și înțepenit al unui bărbat, probabil coleg de-al lor.

27
/11
/14

Realizatoarea Marina Constantinescu promite pentru vineri, 28 noiembrie, ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+, o ediţie Nocturne completă: despre viaţă, oameni, filme, politică şi visuri. Cu Nae Caranfil.