Premiera de la finalul stagiunii Teatrului Naţional Marin Sorescu din Craiova, “Dacă am gândi cu voce tare”, piesa de debut a dramaturgului Adnan Lugonić , în regia lui Radu Afrim, este spectacolul reuşit care a fost selectat în ediţia din 2017 a Festivalului Naţional de Teatru.
Un articol de Monica Andrei|12 iulie 2017
Adnan Lugonić s-a născut în 1988 la Saraievo și a studiat Academia de Arte Performative unde este și asistent.“Dacă am gândi cu voce tare” este prima lui piesă de teatru despre care declara în caietul program: “Am vrut să scriu o piesă în care personajele să-și exprime sentimentele cu voce tare, fără să le fie frică de comunicarea directă. Trăim într-o lume dominată de frică, în care nu putem să ne arătăm slăbiciunile, adică cele mai profunde sentimente ale noastre. Când ne întâlnim cu familia și cu prietenii vorbim despre multe lucruri – sport, politică etc. – dar nu avem conversații intime. În piesa mea, am vrut să creez o lume în care fiecare personaj își va găsi partenerul perfect alături de care să poată gândi cu voce tare”.
Radu Afrim, regizorul de mult consacrat pe care Dieter Topp îl definea „ca un diamant teatral scânteind dinspre România înspre Europa”, premiat de trei ori cu Premiul UNITER pentru regie de teatru face la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova un spectacol viu, proaspăt, coerent, de zile mari, pentru că dramaturgul Adnan Lugonić stârnește curiozitatea doar prin titlul piesei, textul fiind excelent salvat prin viziunea regizorală a lui Radu Afrim, la care menționăm decorul realizat de către talentata Vanda Maria Studrza, care se află la a treia colaborare minunată cu regizorul.
Scenografa și-a făcut studiile Universitatea de Arte din Viena, la clasa profesorului Bernhard Kleber, apoi a venit în țară ca să facă decorul și costumele pentru spectacolul cu piesa “Sfârșit de partidă”, de Thomas Becket, în regia regretatului Alexandru Tocilescu, montat la Teatrul „Metropolis” din București. A mai colaborat cu Teatrul Național și Teatrul de Comedie din București și cu Teatrul “Toma Caragiu” din Ploiești.
Dacă ne gândim la titlu, poveștile care s-ar derula din ce-am gândi cu voce tare, indiferent cum ar fi ele, agresive, cinice, acuzatoare, neiertătoare sau boeme sunt demne de orice scenariu de film de ficțiune premiat apoi cu Oscar. Ce-i în mintea omului și nu se vede e marcat de un conflict puternic și va bate întotdeauna filmul, în timp record.
Acțiunea se petrece într-un bloc. Într-un decor cu lămpi pe margine, cu un mic magazin în fundal, mai multe fotolii colorate pe rotile sunt deplasate în funcție de momentele în care se derulează secvențele din apartamente, iar cuplurile își spun povestea. Radu Afrim aduce în scenă tipologii. Face un spectacol despre cum trăiește fiecare în realitatea lui despre lume și viață: prostituata, homosexualul, bătrânul, bătrâna, vânzătorul, gravida, femeia, boschetarul, mânați de obsesiile zilnice, în orașul terorizat de o crimă. Într-un spectru de stări, se derulează pe scenă povești despre trădări, împăcări, despărţiri, neînţelegeri, rupturi, iubiri, sinucideri. Sunt cupluri care nu pot trăi fără zgomot, furie, scandal, iar finalul e moralizator: speranța moare ultima.
„Dacă am gândi cu voce tare”, este un spectacol reușit și o întâlnire fericită între regizor și trupa craioveană. Actorii joacă în aceeași cheie, iar la nivel de interpretare, excelent este cuplul Constantin Cicort în rolul bătrânului și Tamara Popescu în rolul bătrânei, două singurătăți care se împrietenesc, își povestesc întâmplări de viață, apoi fiecare rămâne în lumea lui. Urmărești cu interes povestea fiecărui cuplu, însă în mod deosebit pe actorii George Albert Costea în rolul homosexualului și pe amuzantul Marian Politic în rolul taximetristului. Raluca Păun care repetă des “ori citesc din Antigona, ori plâng” îi interpretează admirabil pe cei doi boschetari.
Spectacolele lui Radu Afrim diferă de la montare la montare, dar au și ceva comun. Pe undeva, ele te cuceresc. Te atrag în sala de spectacol ca să le vezi și îți dezvoltă undeva în ascunzișul minții curiozitatea unei întrebări: oare cum va fi următorul spectacol? Pentru că Afrim ca regizor este întotdeauna o surpriză.
