„D’ale carnavalului” și „Felii”, primele spectacole transmise online de Teatrul Național din Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/dale-carnavalului-si-felii-primele-spectacole-transmise-online-de-teatrul-national-din-sibiu/

În contextul epidemiologic COVID-19, în care prima măsură recomandată de autorităţi, pentru evitarea propagării virusului, este distanţarea socială, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, care şi-a suspendat toată activitatea de spectacole în perioada stării de urgenţă decretată de autorităţile centrale ale statului, face un apel public pentru respectarea cu stricteţe a recomandărilor autorităţilor şi mută activitatea de pe scenă, în mediul online.

Un articol de Petre Ivan|22 martie 2020

Actorii naționalului sibian dau întâlnire publicului on-line, pe canalele de comunicare ale teatrului: Facebook, YouTube și site-ul oficial al TNRS. În fiecare seară, de luni până vineri, de la ora 20:30, actorii TNRS vor aduce publicului povești pentru copii, fabule și poezii, iar sâmbăta și duminica, de la ora 19:00, TNRS va difuza online unele dintre cele mai apreciate spectacole din repertoriul teatrului, produse atât la secția română, cât și la secția germană. 

„D’ale carnavalului” și „Felii”, primele spectacole transmise online

Primele spectacole difuzate online de naționalul sibian sunt „D’ale carnavalului”, regia Silviu Purcărete (sâmbătă, 21 martie 2020, ora 19:00) și „Felii”, regia Lia Bugnar – one-woman show cu Ofelia Popii, (duminică, 22 martie 2020, ora 19:00). Vizionarea spectacolelor difuzate online va fi gratuită, TNRS nu percepe bilet pentru evenimentele difuzate pe internet.

„Dragii noștri spectatori, dragi sibieni și prieteni de pretutindeni, voi sunteți rațiunea noastră de a fi. Pentru voi încercăm să plăsmuim lumi, pentru voi visăm, pentru voi creăm. Ne bucurăm de râsul vostru puternic și toate emoțiile voastre. Trăim împreună cu voi tăcerile voastre, iar lacrimile voastre pline de fericire și emoție, de la aplauze, ne încarcă și pe noi cu atât de multă fericire, de fiecare dată. Ne e dor de voi, dar ne vom reinventa împreună cu voi, pentru ca împreună să putem să mergem mai departe. Tema FITS din acest an, Puterea de a crede, a fost probabil providențială. Trebuie să găsim în noi puterea de a crede în viață, de a crede în om, în viitorul lui, în importanța magiei, în valoarea marilor speranțe. Credem cu tărie că doar dăruind vom putea izbândi și de aceea, este important ca acum, în aceste momente grele prin care treceți fiecare, atunci când sunteți singuri acasă și nu aveți un sprijin, să vă fim alături.

Începând din acest sfârșit de săptămână, în fiecare sâmbătă și duminică vă vom dărui, online, spectacole de-ale teatrului, iar în timpul săptămânii, venim la voi, online, cu seri cu povești, fabule și poezie, pentru voi și copiii voștri. Ce poate fi mai frumos decât, dacă nu solidaritatea noastră, a tuturor? Avem nevoie să ne reinventăm, să putem să credem într-un viitor mai bun al nostru, al fiecăruia, al omenirii. Sper, alături de toți colegii mei din echipa TNRS și FITS, să trecem cu bine peste această perioadă. Vă iubim!” Constantin Chiriac, director general TNRS

Foto: Zoltan Rab

17
/03
/15

Ce poate fi mai potrivit pentru o seară de martie decât partitura compozitorului rus Igor Stravinski - Sacre du printemps (Ritualul primăverii)? Vineri, 20 martie (19.00), la Sala Radio, veţi avea bucuria întâlnirii cu această lucrare inedită interpretată de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.

17
/03
/15

Un prieten mai tânăr, cinefil de pripas, cataloghează filmele în trei feluri: 1. E bun, merită descărcat de pe net.; 2. Nu merită nici să fie furat.; 3. Arta se plătește, merg la cinematograf! Într-o discuție particulară devenită parțial publică grație scrisului am încercat să-l conving că ”Aferim!” merită fiecare leu pe care îl va scoate din buzunar!

16
/03
/15

Cel mai așteptat film românesc al anului “AFERIM!”, în regia lui Radu Jude, a avut un număr record de spectatori în cinematografele din România, în primul weekend de lansare. Pelicula care a câștigat trofeul Ursul de Argint pentru cea mai bună regie la Festivalul Internațional de Film de la Berlin a fost văzută de 20.039 de spectatori din toată țara și a obținut încasări de 257.404 lei

16
/03
/15

Semnalez că la Teatrul Odeon (strict estetic, cel mai frumos teatru din București) se desfășoară spectacolul “Casanova” (după Memoriile lui J. Casanova de Seingalt, în regia lui Dragoș Galgoțiu).

16
/03
/15

O piesă valoroasă din fiecare instituţie muzeală va fi acoperită cu o pânză, pe 16 mai, la Noaptea Muzeelor, Virgil Niţulescu, preşedintele Reţelei Naţionale a Muzeelor, afirmând că prin acest protest se doreşte conştientizarea publicului faţă de situaţia gravă a spaţiilor expoziţionale.

16
/03
/15

Cel de-al optulea film din franciza cinematografică SF "Războiul stelelor/ Star Wars" va fi lansat pe 26 mai 2017, a anunţat Bob Iger, directorul executiv al Walt Disney Co. Star Wars VII - “Star Wars: The Force Awakens” are premiera prevăzută pentru 18 decembrie 2015.

15
/03
/15

Thrillerul psihologic „ORFANI” de Dennis Kelly, în regia Elenei Morar, revine în această primăvară la Godot Cafe-Teatru. Vineri 20 martie, la ora 19:00, publicul este așteptat la un spectacol care explorează modul în care traumele copilăriei și violența în mediul urban pot influența viața liniștită a unei familii. Distribuția este formată din Simona Cuciurianu, Ionuț Grama și Laurențiu Bănescu.

15
/03
/15

Se împlinesc 155 de ani de la nașterea dramaturgului rus Anton Pavlovici Cehov și Casa de producție TVR propune spre difuzare una dintre cele mai reușite montări ale piesei sale „Unchiul Vanea”, în regia lui Yuri Kordonski. Luni, 16 martie, de la ora 20:10, la TVR 2.

15
/03
/15

Actorul Eusebiu Ştefănescu a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la vârsta de 70 de ani. Eusebiu Ştefănescu a murit la Spitalul Militar din Bucureşti, a declarat pentru Mediafax soţia acestuia, Vali Ştefănescu.

14
/03
/15

CRONICĂ DE FILM Nominalizat la premiile Academiei Europene, „Waiting for August” tratează, în manieră observațională, dar și cu un lirism bine temperat, problema copiilor cu părinții plecați în străinătate. Emoționantul documentar belgiano-român regizat de Teodora Ana Mihai este proiectat în cadrul One World Romania (16-22 martie).