„D’ale noastre” va deschide a 22-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/dale-noastre-va-deschide-a-22-a-editie-a-festivalului-national-de-teatru/

Spectacolul „D’ale noastre” Caragiale via Căciuleanu, va fi prezentat la Sala Mare a Teatrului Naţional „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti pe 26 octombrie în deschiderea celei de-a 22-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru. Potrivit unui comunicat, spectacolul „D’ale noastre” este unul ieşit din tipare, care i-a surprins – cu ocazia recentei sale premiere – […]

Un articol de |4 octombrie 2012

Spectacolul „D’ale noastre” Caragiale via Căciuleanu, va fi prezentat la Sala Mare a Teatrului Naţional „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti pe 26 octombrie în deschiderea celei de-a 22-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru.

Potrivit unui comunicat, spectacolul „D’ale noastre” este unul ieşit din tipare, care i-a surprins – cu ocazia recentei sale premiere – chiar şi pe cei familiarizaţi cu universul inclasabil al lui Gigi Căciuleanu. Dansat de tineri actori, membri ai Companiei „Gigi Căciuleanu Romania Dance”, „D’ale noastre” întrupează un vis mai vechi al coregrafului de origine română, rescriind în insolitul limbaj al „teatrului coregrafic”, pe care el îl practică, tipologii şi relaţii definitorii pentru opera lui Caragiale. Spectacolul este realizat în parteneriat de Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” (sub auspiciile Centrului de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava”) şi de Fundaţia „Art Production”, cu sprijinul JTI şi al Bibliotecii Naţionale a României.

Iubitorii de teatru vor avea ocazia să urmărească, în perioada 26 octombrie – 4 noiembrie, 32 de spectacole grupate în şase secţiuni care vor fi prezentate pe nouă dintre scenele capitalei – Teatrul Naţional Bucureşti, Opera Naţională Bucureşti, Teatrul Odeon, Teatrul „Bulandra”, Teatrul Metropolis, ArCuB, Teatrul ACT, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, Club „La Scena”.

Organizatorul principal al Festivalului Naţional de Teatru este Uniunea Teatrală din România – UNITER.

Începând din 2011, FNT are un nou logo, semnat de Dragoş Buhagiar, şi un nou selecţioner, criticul de teatru Alice Georgescu.

În 2011, festivalul a fost deschis cu spectacolul „Trei surori”, după A.P. Cehov, în regia lui Andrei Şerban, şi a oferit publicului un regal cehovian – dramaturgul rus fiind patronul ediţiei din 2011 a manifestării -, dar şi spectacole româneşti, colocvii şi lansări de carte.

 

Sursa: Agerpres

27
/10
/23

A ştiut dintotdeauna că vrea să fie actor. Şi-a urmat visul - joacă teatru sau în filme artistice. De peste 12 ani, o ţară întreagă îl iubeşte şi pentru rolul din serialul „Las Fierbinți”. Despre independență, talent, curaj și asumare – luni, 30 octombrie, ora 23.00, la „Nocturne”, cu Marina Constantinescu și Adrian Văncică.

24
/10
/23

După o absență de trei ani din peisajul festivalier, Teatrul de Animație Țăndărică revine cu un eveniment special din domeniul teatrului de animație și vizual: ”Gala Aniversară ImPuls Țăndărică – 78 de ani cu cortina ridicată”, manifestare cu caracter competitiv, jurizată de experți din domeniul teatral: Doina Papp, Mihaela Michailov și Octavian Szalad.