CRONICĂ DE FILM Lansat în România de Transilvania Film pe platforma TIFF Unlimited, filmul „Dama de cupă” („Queen of Hearts”, 2019), al regizoarei daneze cu origini egiptene May el-Toukhy, impresionează prin interpretarea actriţei Trine Dyrholm, care joacă o avocată ce începe o aventură cu fiul său vitreg de nici 18 ani.
Un articol de Ionuţ Mareş|24 noiembrie 2020
Cinema-ul ne-a învățat de mult timp că sub strălucirea unei vieți burgheze se ascund cele mai întunecate instincte și slăbiciuni ale omului și că bogăția nu garantează deloc fericirea. Istoria filmului are o lungă tradiție a unor astfel de povești.
În această tradiție se înscrie și „Dama de cupă” („Queen of Hearts”, 2019), al doilea lungmetraj al regizoarei daneze cu origini egiptene May el-Toukhy (care a scris scenariul împreună cu Maren Louise Käehne). Un film despre o avocată de succes – soție și mamă a două fetițe – care începe o aventură cu fiul său vitreg de nici 18 ani, cu un trecut cu probleme.
May el-Toukhy polemizează cu obișnuința noastră, sedimentată în timp, de a vedea bărbatul în postura de protagonist dominator, cinic, agresor, dispus să facă orice pentru a-și camufla faptele care ar putea fi văzute ca reprobabile și i-ar putea dărâma statutul familial și profesional. Inversarea rolurilor e un bun punct de pornire și se dovedește marele atu al filmului.
Sigur, ideea nu este nouă – e suficient să ne gândim la personajele destabilizatoare făcute de-a lungul carierei de Isabelle Huppert, pentru a avea un etalon.
Regia sobră și eficientă a lui May el-Toukhy și mai ales interpretarea cunoscutei actrițe daneze Trine Dyrholm fac din eroina din „Dama de cupă” o protagonistă convingătoare. O femeie fascinantă în dezinvoltura cu care își satisface plăcerile sau în lipsa de scrupule cu care își apără pretinsa reputație. Iar May el-Toukhy are grijă să îi ofere destul momente pentru a-și etala complexitatea, trecerile de la control de sine la dezechilibru, de la cinism la mustrări de conștiință, de la demnitate la patetism.
E un spectacol în sine să urmărești nuanțele jocului actoricesc pus la bătaie de admirabila Trine Dyrholm, care domină fiecare secvență.
Însă la fel cum pasiunile distructive ale protagonistei riscă la tot pasul să fie date în vileag și să îi ruineze viața, și scenariul, cu ale sale convenții, iese deseori prea tare în evidență, ceea ce poate împiedica spectatorul să se abandoneze pe deplin poveștii.
Așa se face, de pildă, că Anne nu este o simplă avocată, ci una care apără tinere abuzate (meserie care o ajută în strategiile de manipulare din viața privată), și în plus sunt lansate sugestii că ea însăși ar avea traume din copilărie. Asta ar explica cel puțin parțial comportamentul său de acum. Apoi, pentru că atenția este pusă exclusiv pe protagonistă, personajele soțului și fiului vitreg sunt ceva mai schematice, de unde și senzația că transformările lor nu sunt atât de credibile – se simte scriitura.
Filmul oscilează astfel între rigiditatea scenariului (salvat parţial de marele plot twist dinspre final) şi libertatea extraordinară a personajului.
